Home / Slider / Programul Ilva Fest 2017

Programul Ilva Fest 2017

Ilva Fest, Festivalul Artelor cum mai este el denumit își va derula cea de a treia ediție în perioada 20-22 iulie în cadrul pitoresc al Munților Călimani, respectiv platolul de pe Ilva, din comuna Lunca Bradului.

Oameni inimoși cu drag de folk și de tot ce înseamnă frumos în frunte cu Daniel Iancu s-au gândit să aducă arta, fie că vorbim de folk, caricatură sau poezie, cât mai aproape de sufletul omului sincer și curat taman în mijlocul naturii, pe Ilva, un loc binecuvântat de Dumnezeu și de oamenii locului. Vreme de trei zile, gazdele de pe Ilva vor pregăti momente de suflet, de la concerte, lansări de carte și CD, până la bunătățuri culinare specifice locului, totul într-o atmosferă caldă, specifică dragostei pentru cei dragi. Atmosfera de codru și de bună dispoziție va fi întreținută de către artiști adunați din întreaga țară, iubitori de folk, membrii ai cenaclurilor, artiști plastici, caricaturiști, scriitori care împreună însuflețesc un festival al artelor și al prieteniei. Festivalul se va întinde pe durata a trei zile, începând cu joi, 20 iulie. Momentele artistice vor debuta la ora 16:00 în toate cele trei zile de festival.

Pogramul Ilva Fest 2017:

Joi, 20 iulie 2017

Georgeta Resteman, lansare volum de poezii – “Eu, pietrele și Dumnezeu”. Cânta, Daniel Iancu;
Raluca Cismaru, lansare album folk – “Transparent”;
Dana Florian;
Andrei Istvan, moment folcloric;
Viorica Șuțu, lansare volum poezii – “Ochiul fântânii”;
Florin Camen;
Cătălin Stepa;
Ada Milea și Bobo Burlăcianu;
Vali Șerban;
Adrian Ivanițchi;
Vali Petcu și Daniel Iancu – “Cântice diochiate”;
Dinu Olărașu, lansare volum poezii – “An”, album folk – “Bun”;
Fără zahăr.

Vineri, 21 Iulie 2017

Grup folk – Copiii voluntari de la Centrul Social Călimănel
Vanda Ani, lansare volum poezii – “Vrej de lumină”;
Andrei Zobrinschi;
Eduard Zalle, lansare volum poezii – “Umbre violet”;
Grup folk “Moto”;
Laurențiu Ghiță, lansare volum epigrame – “Câstig și plată”;
Andrei Maftei, lansare volum poezii – “Axioma punct”;
Adrian Beznă, lansare volum poezii – “Cu lupii laolaltă”, recital;
Angela Mariașiu;
Zoltan Butuc, lansare album – “Frunză verde de albastru”;
Grupul “Ecoul” și Rareș Suciu;
Diana Tudor si Alexandru Burcă, “Belles Chansons des Boulevards”;
Maria Răducanu;
Mircea Vintilă.

Sâmbătă, 22 iulie 2017

Ansamblul “Bradulețul”, Lunca Bradului;
Compania “LuMiOlar” – teatru de păpuși;
Balogh Adriana
Grup folk – Copiii voluntari de la Centrul Social Călimănel;
Alexandra Veronica Stroe, lansare volum rebus – “Enigme pe portativ”;
Dan Manciulea, lansare album – “Aproape imperfect” și carte – “Mici apocalipse de adormit omenirea”;
Laurențiu Ghiță, lansare volum epigrame – “Câstig și plată”;
Maria Țugui si Bogdan Ciortan;
Vali Petcu și Daniel Iancu;
Stelian Maria;
Sir Blues – Vali Răcilă;
Kostas Fillipidis si Tedy Tudoroiu;
Danie Iancu și Costel Pătrășcan;
Nightlosers;
FOC DE TABĂRĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Lansarea proiectului „Construire Gradiniță cu program normal în localitatea Șerbeni”

60 SHARES Distribuie pe Facebook Tweet Follow us Share Share Share Share Share