Home / Administratie / Primarul municipiului Sighişoara, prezent la Întâlnirea națională a Programului ROMACT

Primarul municipiului Sighişoara, prezent la Întâlnirea națională a Programului ROMACT

Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a participat în data de 11 iulie 2017 la Întâlnirea națională a Programului ROMACT, proiect implementat de Consiliul Europei și finanțat de Comisia Europeană.

La conferința organizată de Comisia Europeană și Consiliul Europei la București, având ca temă “Provocări și oportunități pentru incluziunea socială a romilor la nivel local”, au participat reprezentanți ai municipalităților, membri ai grupului de acțiune comunitară, oficiali guvernamentali români – reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Muncii, Ministerului Educației, Agenției Naționale pentru Romi, reprezentanți ai instituțiilor europene – Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Europei, experți și cercetători implicați în proiectul ROMACT.

Întâlnirea națională a Programului ROMACT a stabilit cadrul pentru schimbul de bune practici de incluziune a romilor la nivel local, măsurile de politică publică în abordarea problemelor comunității rome, iar un accent special s-a pus pe accesul autorităților locale la mecanismele de finanțare și punerea în aplicare a planurilor de acțiune locale dezvolatate.

(Comunicat de presă, Primăria municipiului Sighişoara)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Festivalul ,,Studențiada” continuă și în 2020!

Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a organizat și în acest an, Festivalul ,,Studențiada”, …