Share

Home / Reviste / Reghin / FOTO: Părintele Valentin Vârva, investit oficial protopop al Reghinului

FOTO: Părintele Valentin Vârva, investit oficial protopop al Reghinului

După o activitate de  trei decenii în fruntea Protopopiatului Ortodox Reghin, părintele Teodor Beldeanu a predat ștafeta părintelui Valentin Ștefan Vârva, din cadrul Parohiei Comori, Protopopiatul Reghin, instalat duminică, 24 septembrie preot paroh al Parohiei „Înălțarea Domnului”, precum și preot protopop al Reghinului. Momentul a fost oficiat în prezența ÎPS Irineu al Alba Iulia, prilej cu care înaltul prelat a consfințit și hirotonirea părintelui Silviu Jimborean din cadrul Parohiei Deleni, Protopopiatrul Târnăveni. ”Am fost părtași la modul în care Hristos recrutează peste veacuri ucenicii. El a spus : nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am trimis în lume ca să aduceți roadă, și roada voastră să rămână. Prin punerea mâinilor arhiereului și prin invocarea Duhului Sfânt, tânărul Silviu a fost investit cu putere de sus, a devenit trainic al cerului, și s-a adăugat ca o nouă verigă de aur în lanțul succesiunii apostolice, un lanț nerupt de două milenii”, a spus ÎPS Irineu.

Părintele Teodor Beldean, „Cetățean de Onoare”

Unul din momentele speciale a fost acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Reghin părintelui protopop Teordor Beldean, ca semn de mulțumire pentru acitivitatea de trei decenii în fruntea Protopopiatului Ortodox Reghin. „Am avut vreme de 30 de ani un om deosebit care a stat la cârma bisericii noastre, care a știut să plângă cu noi atunci când ne-am îngropat părinții, copiii și frații, care a știut să râdă cu noi când ne-a cununat sau ne-a botezat copiii, care a știut să trăiscă alături de noi toate evenimentele sociale și culturale, care ne-a adunat în jurul dânsului și ne-a dat putere. Părintele protopop Teodor Beldean a fost un om de o modestie rară cum greu mai întâlnești în ziua de azi, un adevărat patriot care a dat Reghinului și protopiatului nostru putere și încredere în Dumnezeu. Îi mulțumim și ne închinăm în fața sa. Îi dorim să fie în continuare alături de noi, iar noului părinte protopop îi doresc putere, cotinuitate, iar peste 30 de ani să devină la rândul său „Cetățean de Onoare” al municipiului Reghin”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

Un strop din sufletul tuturor credincioșilor

Vădit emoționat, părintele protopop Teodor Beldean a predat ștafeta mai tânărului părinte Valentin Vârva, noul părinte paroh și noul protop al Reghinului, nu înainte să mulțumească credincioșilor și bunului Dumnezeu pentru lucrarea Sa.„Pentru acest titlu de „Cetățean de Onoare” al municipiului Reghin doresc să mulțumesc tuturor consilierilor, credincioșilor indiferent de naționalitate și confesiune care, prin votul unanim au demonstrat apropierea și conlucrarea fructuoasă existentă la nivelul municipiului Reghin, atât din punct de vedere spiritual cât și din punct de vedere social și cultural. Pe lângă celelalte distincții primite din partea Episcopiei, Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Patriarhiei Române, această distincție îmi este cea mai dragă. Așa precum la copii, cel mai mic ți-e cel mai drag, pentru că în această recunoaștere se întrevede această împreună lucrare a noastră. În această distincție este un strop din sufletul tuturor credincioșilor fără  care nu puteam face nimic. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor s-au făcut toate aceste realizări, care stau la baza acestei distincții”, a menționat părintele Teodor Beldean.

„Îi doresc inspirație, iluminare cerească și bună rodire în apostolat”

ÎPS Irineu a punctat activitatea părintelui Teodor Beldean în slujba bisericii și a credincioșilor,  prezentâdu-l apoi   credincioșilor pe noul protop al Reghinului, părintele Valentin Vârva. „Părintele Teodor rămâne în continuare aici, pentru că preoția e valabilă până la ultima suflare, și puteți profita în continuare de harul și de înțelepciunea sfinției sale. Eu îi mulțumesc, și îl asigur de prețuirea mea sinceră și devotată. Tot astăzi, instalăm pe noul preot paroh, în persoana părintelui Valentin Vârva, care a fost numit și protopop ortodox al Reghinului. Vă fericesc și vă consider privilegiați pentru că la altar aveți nu doar paroh, ci și protopop, doi la număr, unul în oficiu, celălalt impectore, sau ononorific. Am căutat  opt luni intensiv, am știricit cum se spunea în perioada străveche, însă sorții în cele din urmă au căzut asupra părintelor Valentin Vârva. Este un bun gospodar al casei lui Dumnezeu, cântă frumos, slujește frumos, e bine crescut, e un om virtuos și de omenie, pe care nu mă îndoiesc că o să-l cinstiți și o să-l iubiți. Sfinția sa are datoria de a purta ca veșmânt  turma cuvântătoare ce i-a fost încredințată, vestindu-i cuvântul lui Dumnezeu, conducând-o cu multă responsabilitate pe calea Mântuirii, la pășuni verzi și la izvoare de apă vie. Îi doresc inspirație, iluminare cerească și bună rodire în apostolat”, a subliniat ÎPS Irineu.

„Mă rog Lui să mă ajute în această înaltă responsabilitate”

La rândul său, părintele protopop Valentin Vârva s-a declarat măgulit de onoarea ce i-a fost oferită,  aceea de a conduce Protopopiatul Ortodox Reghin. „În aceste momente pline de bucurie și emoție sfântă sunt copleșit de înalta răspundere ce mi s-a încredițat, fapt pentru care, încă de la început,  dau slavă și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darururile revărsate asupra mea. Mă rog Lui să mă ajute în această înaltă responsabilitate cu care am fost investit. Cuvântul meu de mulțumire se îndreaptă către toți cei aleși de Dumnezeu să-mi fie alături în această sfântă slujire. Misiunea ce mi-a fost încredințată nu este una ușoară, și sunt conștient că nu o pot purta singur. Mă consolează că această chemare se înscrie în planul lui Dumnezeu, astfel El este cel care îmi va purta de grijă să reușesc acolo unde omenește pare imposibil. Mulțumiri se cuvin ÎPS Irineu, părinților consilieri, precum și părintelui protopop Teodor Beldean. De la bun început m-a primit cu multă căldură și dragoste părintească, fapt pentru care doresc să-i mulțumesc. Prezența a întâistătătorului nostru se datorează și aprecierii și activității de-o viață prin care preacucernicia sa și-a asumat noblețea și înțelepciunea față de vocația și slujirea pastorală, atât ca preot paroh, cât și protopop”, a declarat părintele Valentin Vârva, noul protopop al Reghinului.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Proiect: unul din turnurile Cetăţii Medievale Sighişoara, concesionat de Primărie!

Sala de şedinţe a Primăriei municipiului Sighişoara va găzdui miercuri, 24 aprilie, de la ora …

Share
Share