Liga Aleșilor Locali a PNL Mureș și-a desemnat conducerea Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2751 Vizualizări

Liga Aleșilor Locali a PNL Mureș și-a desemnat conducerea

PNL Mureș și-a desemnat săptămâna trecută organele de conducere a Ligii Aleșilor Locali (LAL) Mureș, alegeri care preced scrutinul national în cadrul LAL. Lucrările Ligii Aleșilor Locali a PNL vor avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, la Cluj-Napoca. LAL Mureș va avea o delegație formată din 31 de aleși locali. 

Președintele LAL Mureș a fost desemnat Ioan Mocean, primarul orașului Sărmașu, iar prim-vicepreședinți: Ioan Nicoară, primar orașul Iernut, Dumitru Matei, consilier local municipiul Tîrgu-Mureș, Mara Togănel, consilier județean, Ovidiu Șoaită, primar comuna Saschiz.

 

Cer colegilor implicare în activitatea Ligii Aleșilor Locali, comunicare și multă unitate în interiorul acesteia. Îmi voi pune întreaga pricepere în proiecte concrete. De asemenea, va trebui sa existe o bună colaborare și între organizațiile speciale ale partidului, între PNL Mureș și organizațiile de tineret, femei, studenți și pensionari.

Ioan Mocean, președintele Ligii Aleșilor Locali a PNL Mureș

 

“Suntem în ajunul Centenarului Marii Uniri și cred că noi, cei care ne numim azi liberali mureșeni, nu ne putem numi urmași ai celor care au înfăptuit România Mare, dacă nu luptăm pentru unitatea partidului, lăsând la o parte orgoliile personale sau alte acțiuni care duc la dezbinare. Cer colegilor implicare în activitatea Ligii Aleșilor Locali, comunicare și multă unitate în interiorul acesteia. Îmi voi pune întreaga pricepere în proiecte concrete. De asemenea, va trebui sa existe o bună colaborare și între organizațiile speciale ale partidului, între PNL Mureș și organizațiile de tineret, femei, studenți și pensionari. Comisiile de specialitate vor avea un rol important în cooptarea și atragerea de specialiști pe diverse domenii activitate și în emiterea unor puncte de vedere pertinente și argumentate pentru fiecare ramură în parte.Mulțumesc colegilor primari pentru respectul și sprijinul lor. Partidul Național Liberal Mureș a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere organizatoric, perioadă de reevaluare și reconstrucție. Trebuie să redevenim principalul partid din județul nostru și să demonstrăm cetățenilor că suntem o echipă serioasă și puternică”, a susținut în discursul său președintele LAL Mureș, Ioan Mocean, primarul orașului Sărmașu.

 

În cadrul alegerilor au mai fost desemnați vicepreședinţii LAL, și anume: Alexandru Iurian, primar comuna Zau de Câmpie, Mircea Mariş, primar comuna Suseni, Zaharie Șular, primar comuna Vătava, Eremia Pop, primar comuna Chiheru de Jos, Grigore Huza, primar comuna Șincai, Emil Casoni, primar comuna Miheșu de Câmpie, Alexandru Măgheran, primar comuna Sânger, Vasile Morar, primar comuna Cucerdea.

În LAL vor activa ca membri: Viorel Șuteu, primar comuna Pogăceaua, Nicolae Mosora, primar comuna Daneș, Ciprian Belean, consilier local Rîciu, Petru Vultur, primar comuna Lunca Bradului, Florin Pop, viceprimar comuna Hodac, Marinel Bonţ, consilier local Iclănzel, Lucian Pogăcean, primar comuna Sînpetru de Câmpie, Otilia Pop, viceprimar orașul Ungheni, Cornel Ţânţăreanu, primar comuna Zagăr, Sorin Pădurean, primar comuna Petelea, Ivan Erhardt Lazlo, primar comuna Nadeș, Lucian Feier, primar comuna Ideciu de Jos, Nicolae Comerzan, primar comuna Coroisînmărtin, Zoltan Halmagyi, primar comuna Ațintiș, Petru Ormenişan, primar comuna Cozma, Marian Palaghie, primar comuna Ogra, Andrei Ilie Marian, viceprimar Adămuș, Belenyesi Csaba, consilier local comuna Gănești, Vasile Miculi, consilier local municipiul Tîrgu-Mureș, Călin Moldovan, consilier local municipiul Tîrgu-Mureș, Pavel Dumitru, consilier local municipiul Tîrgu-Mureș, Cristian Tutecean, consilier local municipiul Târnăveni, Dorin Mateş, consilier local comuna Bălăușeri, Cristian Vultur, consilier local comuna Livezeni. De asemenea, în cadrul lucrărilor Ligii Aleșilor Locali au fost desemnate și cele două propuneri ale LAL Mureș pentru a candida în cadrul Biroului Național al Ligii Aleșilor Locali, şi anume primarul Ioan Mocean și primarul Eremia Pop. Primarul comunei Chiheru de Jos a transmis un mesaj de unitate și bună înțelegere. De asemenea, și-a declarat sprijinul pentru președintele Chirteș și a spus că Partidul Național Liberal Mureș trebuie să privească spre viitor! Să nu mai caute vinovați și scuze, ci să găsească soluții pentru problemele cetățenilor. Atata timp cât ne ghidează buna credință, vom realiza lucruri bune împreună.

 

Mesaj de unitate 

 

Fac un apel sincer către fiecare dintre voi ca atunci când sesizați cea mai mică disfuncționalitate să încercați să o rezolvați la voi acasă și împreună cu Biroul Politic Județean. Când intervine Bucureștiul în chestiunile noastre interne, situația nu mai poate fi controlată. Nu din reaua-voință a conducerii naționale, ci din lipsa informațiilor simple și punctuale, care, de fapt, formează întregul.

Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș

 

PNL Mureș are 32 de primari, inclusiv doi independenți aleși cu susținerea PNL, respectiv 310 consilieri locali, ceea situează partidul în fața PSD în județ, după cum a punctat senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș. Președintele PNL Mureș a vorbit subtil despre problemele interne și despre provocările cărora organizația județeană trebuie să le facă față pregătind următoarele scrutinuri.

“Pentru noi, înainte de toate, contează județul Mureș. Cred cu tărie că cel mai important lucru care trebuie să ne ghideze în perioada următoare este unitatea. Avem nevoie de un mesaj coerent, în care să conștientizăm că adversarii noștri politici se află în afara partidului și nu în interiorul său. În ultimele săptămâni, am trăit experiențe din care cred că am ieșit întăriți. A fost o confirmare a faptului că problemele interne ale Mureșului trebuie rezolvate la noi acasă, ardelenește. Atâta vreme cât ele ies din matca locală, ajungem ca liderii naționali să vină la Mureș să ni le rezolve. Problemele din Stânceni, din Sărmașu, din Iernut sau din Râciu și de peste tot din județul Mureș sunt ale noastre. Fac un apel sincer către fiecare dintre voi ca atunci când sesizați cea mai mică disfuncționalitate să încercați să o rezolvați la voi acasă și împreună cu Biroul Politic Județean. Când intervine Bucureștiul în chestiunile noastre interne, situația nu mai poate fi controlată. Nu din reaua-voință a conducerii naționale, ci din lipsa informațiilor simple și punctuale, care, de fapt, formează întregul. (…) Urmează doi ani grei, cu alegeri europarlamentare și prezidențiale. Dar vin vremuri grele, în primul rând, pentru voi, ca edili locali. Vin vremuri grele, generate de o politică haotică a unui Guvern care gândește exclusiv pentru baronii PSD. Lucrurile nu vor rămâne așa. Suntem un partid de opoziție, însă această realitate, pe care trebuie să ne-o asumăm, va dura încă maximum trei ani. Viața este lungă și voi trebuie să luptați curajoși, așa cum vă știu, pentru oamenii care v-au ales”, a spus senatorul Cristian Chirteş, preşedintele PNL Mureş.

Mai buni și mai eficienți

 

Îmi exprim speranța că PNL va găsi, în viitor, soluțiile să preia guvernarea României și să stabilească ordinea de drept. Partidul Național Liberal este un partid frumos și demn! Partidul Național Liberal este partidul care a clădit o Românie frumoasă și demnă. Rămâne ca, în viitorul apropiat, să devenim un partid care să câștige voturile românilor.

Mara Togănel, prim-vicepreședinte al Ligii Aleșilor Locali a PNL Mureș

 

Consilierul județean Mara Togănel a avut un mesaj mobilizator pentru aleșii locali ai PNL. “În primul rând, am ținut să vorbesc azi, ca să vă mulțumesc. Să vă mulțumesc pentru că Partidul Național Liberal ar fi un partid sărac, dacă nu v-ar avea pe dumneavoastră, cei care reprezentați, în această sală, voturile a zeci de mii de mureșeni. (…) Îmi exprim speranța că PNL va găsi, în viitor, soluțiile să preia guvernarea României și să stabilească ordinea de drept. Partidul Național Liberal este un partid frumos și demn! Partidul Național Liberal este partidul care a clădit o Românie frumoasă și demnă. Rămâne ca, în viitorul apropiat, să devenim un partid care să câștige voturile românilor. Spun acest lucru în fața unor oameni care au exercițiul votului și îmi exprim speranța că putem fi mai buni și mai eficienți, mai pragmatici și mai curajoși. Acest lucru se poate face, doar dacă vom fi o echipă unită și echilibrată, fără prejudecăți și fără culise! Acestea sunt gândurile mele și, cred că, tot ceea ce ne propunem, putem realiza!”, a spus Mara Togănel.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!