Decalog şi dialog. Biblia în imagini. Icoana Naşterii Domnului

Anul liturgic are ca puncte de reper marile praznice ale Nașterii Domnului și Învierii Sale care, după cum vom vedea, se explică și se completează reciproc într-o tainică și mistică simbioză. De aceea, credem că este utilă și necesară, acum, în preajma Crăciunului, o scurtă trecere în revistă a simbolurilor ascunse din icoana praznicului, simboluri fără de care această icoană este redusă, cel mult, la stadiul de tablou religios.

Cel ce s-a născut nu este un prunc oarecare

Din capul locului se cuvine o precizare foarte importantă sub aspect dogmatic: în Apus, ca urmare a influenței franciscane, accentul cade mai ales pe latura familială, domestică a sărbătorii, de unde și aducerea în prim-plan a scenei cu Sfânta Familie adunată în jurul ieslei, cu alte cuvinte este subliniată imaginea Omului-Dumnezeu, în detrimentul celei a Dumnezeului-Om. Nu vreau să spun că acest lucru este greșit, ci doar că o astfel de abordare nu este suficientă.

Scena Nașterii Domnului, așa cum o vedem reprezentată în iconografia bizantină, vrea să ne dezvăluie ceva cu mult mai profund, ca de altfel și cântările liturgice închinate Crăciunului: Cel ce s-a născut nu este un prunc oarecare, de aceea Pruncul, cu toate că se află în centrul scenei, este, oarecum, în planul secund, elementul fundamental fiind, de fapt, povestea, împlinirea profeției lui Isaia: “Căci Prunc s-a dat nouă, un Fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Pe bună dreptate spunea Paul Evdokimov că Răsăritul creștin cerne, fără cruțare, orice emotivitate, prin atașamentul aproape sălbatic față de tradiția dogmatică. Deci oricât de mult ne-ar plăcea imaginea lui Gessu Bambino înconjurat de familie și animăluțe, nu trebuie să uităm niciun moment că în acel leagăn odihnește, cum ar spune frații noștrii evrei, EL-SHAADAI, adică Domnul oștirilor cerești. Deasupra Pruncului, misterioasa stea marcheză locul nașterii. Vă rog s-o priviți cu atenție! Ea seamănă izbitor cu o imagine stilizată a Crucii. Deci icoana Nașterii ne prezintă, subtil, destinul Pruncului.

Deasupra gingașului tablou al maternității plutește, amenințător, spectrul Crucii. Legătura cu moartea și Învierea este subliniată și de scutecele Pruncului care nu sunt altceva decât giulgiurile Sale de îngropare. Există și azi locuri, în Maramureș, unde pânza albă în care este scos pruncul din cristelniță este păstrată cu sfințenie până la moarte, iar din ea se coase fața pernei pe care mortul se așează în sicriu. Superbă dovadă că țăranul român a înțeles, mai bine decât mulți teologi, adevăratul sens al creștinismului, adică drumul de la naștere spre moarte unde, ca să folosim un termen matematic, momentul morții corespunde, paradoxal, cu începutul adevăratei vieți. Și locul nașterii anticipează Învierea. Grota pe care o vedem în icoană nu apare nicăieri în Sfintele Evanghelii. Matei vorbește despre o casă, Luca despre un grajd, iar Marcu și Ioan trec cu vederea evenimentul și totuși icoana ne prezintă o peșteră neagră ca loc de naștere al Mântuitorului. Să fie, oare, o eroare de interpretare a iconarului? Deloc! Grota, conform Sfintei Scripturi, sugerează, ca loc mistic al Nașterii Domnului, adâncul cel mai de jos al pământului, faptul că „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor care ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16), și că „lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5). La fel, boul și asinul nu sunt, cum nevinovat (și de altfel frumos în naivitatea lui) îmi spunea cândva un copilaș, animalele de companie ale Pruncului, ci simbolul vițelului de sacrificiu al evreilor și măgărița pe care Hristos va intra în Ierusalim sau, după spusa aceluiași Isaia, simbolul necredinței poporului lui Dumnezeu.

Mielul din Betleem este Mielul Euharistic

Iar celebrii magi sau crai de la Răsărit nu sunt ei, oare, niște paradigme masculine ale femeilor purtătoare de mir? Oare darurile lor (aur, tămâie și smirnă) nu anticipează aromatele cu care bravele femei s-au dus dis-de-dimineață la mormântul dătător de viață? De unde veneau ei? De la Răsăritul spre care ne îndreptăm cu toții și care este Hristos. De aceea bisericile ortodoxe au, în măsura în care relieful și ancadramentul le permite, altarul îndreptat spre răsărit, spre Marele Răsărit care este Hristos. Mai sunt niște personaje foarte importante în acest tablou și anume păstorii, simbol al Bunului Păstor, care își caută oile pierdute acolo unde ele se aflau de fapt, în staulul-grotă-iad. Este cât se poate de clar că, încă din acel moment, Mielul din Betleem este Mielul Euharistic. O altă imagine interesantă este aceea a dreptului Iosif care nu este în preajma Pruncului ci mai la o parte, privind meditativ, semn că el știa că nu este tatăl natural al copilului, de aceea Maica Domnului îl privește cu dragoste și înțelegere.

În consecință, în așteptarea evenimentului unic sub soare, cum ar spune Ecleziastul, al Nașterii Domnului, nădăjduiesc că veți privi cu mult mai multă înțelegere duhovnicească Icoana Nașterii Domnului și că vă veți ruga, măcar din când în când și pentru smeritul autor al acestor rânduri.

Preot Daniel COTA