Savoarea poveștilor la atelierele Narativ de la Uzina Foto Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 713 Vizualizări

Savoarea poveștilor la atelierele Narativ de la Uzina Foto

M-am gândit eu că o să vină o vreme când o să îmi aduc aminte de articole de care s-au bucurat sau nu doar cititorii ediției print. Dacă sunt de serviciu, m-am gândit să îmi vărs din tolba folderelor ceea ce am scris anul acesta și nu le-am publicat în online :). Nu fiți prea duri, e încă Sărbătoarea Nașterii Domnului.

 

Unele dintre cele mai bine folosite ore din viața mea s-au derulat sâmbăta trecută, când am ajuns, de data aceasta în timpul zilei, la Uzina Foto din cartierul Unirii. Au fost câteva ore în care m-am încărcat cu energia și bucuria copiilor care au participat la Atelierele Narativ, rezultat al cooperării dintre Asociația Curtea Veche și compania mureșeană Azomureș, de încurajare a lecturii. Am ascultat povești, am asistat la jocuri, am privit desene, am povestit cu câțiva oameni faini – pedagogi, voluntari și organizatori – și am zâmbit mult privind și ascultând. Un moment care iarăși mi-a plăcut au fost experimentele de chimie puse la cale de Lavinia Mureșan, fost inspector școlar general adjunct și fost inspector școlar disciplina chimie, pe care Mureșul l-a pierdut în favoarea Clujului în primăvara acestui an.

 

Când am ajuns la fosta Uzină de Materiale Fotosensibile, încă de pe drum m-a întâmpinat un zumzet vesel de voci, apoi mai aproape fiind l-am auzit pe Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al Azomureș, prezentând evenimentul, completat apoi de Valentina Roman, directorul executiv al Asociației Curtea Veche. De fapt, cele două persoane juridice, care și-au unit eforturile de a susține lectura prin mâna de oameni care colaborează din fiecare parte.
Valentina Roman le-a prezentat copiilor cei patru pedagogi care urmau să suțină cele patru ateliere Narativ – Răzvan Ropotan, atelierul de storytelling pornind de la volumul „Alice în Țara Minunilor”, Alexandra Culescu – atelierul de scenografie „Mituri grecești”, Nae Șovăială – atelierul de debate „O mie și una de nopți” – și Ema Ignățoiu – atelierul de scriere creativă pornind de la volumul „Visul unei nopți de vară”.
Acestea fiind spuse, Nae Șovăială a făcut trecerea în lumea poveștilor prin câteva exerciții de mișcare și relaxare, la care cei peste 70 de copii, din prima serie, au răspuns cu entuziasm și parcă și-ar fi reluat jocul de unde îl lăsaseră. Un moment numai bun pentru copii să se despartă pentru două ore de părinți, care au putut să observe, în același timp, că odoarele lor sunt pe mâini bune și, dacă nu or deveni pasionați de citit, măcar se vor distra pe cinste.
Cu brățările pe mâini, în funcție de atelierul la care s-au înscris, copiii și-au urmat pedagogii, ducându-se în dreapta sau stânga sau sus, tot așa, în stânga sau în dreapta.

 

Tribunalul personajelor cu Nae Șovăială

 

Pedagogul Nae Șovăială, într-un stil foarte viu și expresiv, le-a prezentat copiilor una din poveștile din „O mie și una de nopți”, cu un Efrit – un duh rău – închis 700 de ani într-un vas care a ajuns pe fundul mării. Dar să îl lăsăm pe pedagog să ne povestească.
“Atelierul de astăzi s-a numit Tribunalul Personajelor, ideea de bază era că luăm un personaj dintr-o poveste pe care ei o știu sau nu o știu și analizăm dacă este vinovat sau nu, pentru că, în general, și personajele bune și personajele rele au și părți bune și părți rele. Acesta este un exercițiu foarte fain pentru ei pentru că le dă abilitatea să contextualizeze, poate să se uite la istoric, la ce se mai întâmplă într-o parte și în cealaltă și asta îi ajută să înțeleagă lumea mai bine, le dă un pic niște abilități de gândire critică de argumentare și îi face să poată să empatizeze mai bine cu anumite personaje și, mai târziu, cu oamenii”, ne-a povestit Nae Șovăială, care recunoaște că improvizarea face parte din acest gen de ateliere.
“Depinde întotdeauna care e energia grupului și asta nu poți să te pregătești neapărat, pentru că nu știi, așa că am mai adăugat câteva exerciții mici de energizare, i-am pus să țopăie într-un pătrat care se făcea din ce în ce mai mic și ei să se prindă cum pot toți 21 să intre în pătratul acela. Și e fain că îți poți da seama cine are abilități de lider, pentru că unul la un moment dat zice: Ne luăm toți în brațe sau ridicați piciorul. Am făcut câteva exerciții motrice, i-am pus să aplaude în diverse feluri și am mai făcut câteva exerciții de activare a diferitelor zone de creier înainte de brainstorming, pentru că a trebuit să se gândească de ce e vinovat duhul, de ce nu e vinovat”, a continuat pedagogul.
La un moment dat, povestea se duce într-o zonă crudă, i-am spune. Duhul eliberat de pescar îi spune că îi va îndeplini o dorință, dar îl va omorî. Eram curioasă cum percep și cum se raportează și cum percep copiii la o asemenea faptă.
“Foarte multe povești sunt cu așa ceva, dar sunt importante pentru că în modul acesta superficial în care ele prezintă lucrurile, se poate transmite informație netraumatizantă. Dacă trebuie să îl înveți pe om că să ucizi e rău, prin povești poți să o faci mult mai ușor. Poveștile simbolizează valori morale pentru copii”, mi-a explicat Nae Șovăială, îndrăgostit de basmele rusești când era copil, apoi de povești pur și simplu, astfel că într-o zi s-a dus în Anglia la un curs de storytelling. Iar de aici povestea sa a continuat la ARDOR – Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, la Consiliul Britanic, la Lauder Roth sau Opera Comică pentru Copii, ultima un program pentru copii mai nevoiași.

 

Un alt fel de storytelling cu Răzvan Ropotan

Plecând de la aventurile lui ”Alice în Țara Minunilor”, copiii și-au provocat propria creativitate. I-am văzut mimând animale, spre exemplu, sau jucându-se pentru a deprinde tot felul de resorturi narative. Totul sub îndrumarea lui Răzvan Ropotan, absolvent de actorie, astăzi învățător Waldorf.
După încheierea primului atelier, Răzvan ne-a povestit ce și-a propus prin acest atelier.
“Fiind o perioadă scurtă și faptul că ne întâlnim o singură dată, cu ce îmi doresc eu să rămână copiii este această dorință de a cunoaște, de a deschide cartea, de a plonja în lumea aceasta fantastică, să facă baie în povestea din carte. De aceea avem foarte multe jocuri, foarte multe lucruri care să îi antreneze, suntem niște pitici, așa le spun copiilor, în capul unui scriitor și că vedem cum funcționează mintea unui scriitor, de ce ia anumite decizii, de ce scrie anumite cuvinte și de ce le povestește într-un anumit fel. Aceasta este storytelling și spunem povestea mai departe, o schimbăm noi. Sunt puși în situația de a povesti ei povestea.
Eu am terminat actoria și acolo în actorie sunt foarte multe tehnici din-astea de a povesti și actoria este foarte aproape de cuvântul vorbit, dar și de cuvântul scris, pentru că, de obicei, actorii au un scenariu după care se orientează.
Apoi m-am întâlnit cu tot felul de elemente pedagogice și am schimbat macazul, sunt învățător Waldorf acum, și atelierele acestea pe care le țin sunt într-un fel o combinație de actorie și predare”, ne-a spus Răzvan.
La scenografie, copiii au pictat și au făcut măști și decoruri inspirați de personajele din ”Miturile grecești”, iar la scriere creativă au învățat să descrie un personaj, să povestească un vis și au compus poezii în echipă.

 

Chimia prin experimente

 

Între ateliere ne-am bucurat copii și oameni mari de câteva experimente din domeniul chimiei gândite de Lavinia Mureșan. Copiii au văzut cum interacționează oțetul cu bicarbonatul de sodiu, iar cu dioxidul de carbon eliberat pot umfla baloane, au văzut ce se întâmplă în stomacul lor, turnând peste o felie de pâine apă și oțet și alte experimente interesante, dar și ușor de înțeles.
“Încercăm astăzi cumva să aducem știința chimiei mai aproape de sufletul lor și să își dea seama prin câteva experimente pe care le vom face și le vor face și ei, cu ajutorul nostru și al voluntarilor, să realizeze că această disciplină este folositoare dacă știi cum să o utilizezi. Eu sper ca cei care au venit astăzi și nu au studiat încă această disciplină, pe viitor sper că le va place plăcere să o studieze și să o vadă cu alți ochi, cu ochii copilului astăzi și cu ochii adultului mâine, să înțeleagă că această disciplină, chimia, este peste tot în viața noastră, începând de la alimente, de la haine, medicație, tot ce ne înconjoară – partea utilă din casă – și, dacă știm să o utilizăm, ne va ajuta întotdeauna”, ne-a spus Lavinia Mureșan.
Fostul inspector școlar general adjunct a venit însoțită de fiica sa cea mică, Mara, una dintre fostele participante în Tăbara Narativ de anul trecut, din Criț, jud. Brașov, azi voluntară a Asociației Curtea Veche. “Prima data este vorba despre lectură, în lectură mă regăsesc și activitățile de acolo m-au făcut să interacționez cu alți copii, nu e ceva care întâlnești în fiecare zi. Eram cea mai mare de acolo, la început am crezut că nu o să îmi placă, cum eram cea mai mare, dar m-am obișnuit cu ideea, chiar a fost foarte frumos”, ne-a povestit eleva de a noua despre experiența de anul trecut.
La atelierele Narativ, Mara a dat o mână de ajutor pedagogilor la fiecare atelier, la experimentele de chimie și a interacționat îndeaproape cu copiii.

 

Cum și de ce?

 

Sursa foto: Asociaţia Curtea Veche 

 

Cei mai potriviți să ne răspundă acestor întrebări care vin cam la finalul lanțului de întrebări în jurnalism au fost reprezentanții organizatorilor.
“Noi avem acea campanie de donație de cărți pe care îl facem în mediul rural și ni s-a părut important să nu ocolim Tîrgu Mureșul din acest punct de vedere. E alt gen de eveniment față de ce au copii la școală și credem că este interesant să se desfășoare și la Tîrgu Mureș. E o roată în sistemul de educație. Am ținut morțiș să facem aici, pentru că am vrut ca participanții copii să vadă cum arată sau cum arăta o fabrică E important ca această platformă industrială să redevină la un moment dat industrială, așteptăm încă propuneri și oferte, poate le vin și copiilor idei”, ne-a răspuns Ovidiu Maior, PR Manager Azomureș SA.
Trăgând linie, reprezentantul producătorului de îngrășăminte chimice a conchis “Clădirea pare că a prins viață, după atâția ani în care nu s-a mai întâmplat din păcate sau din fericire nimic, depinde cum privim chestiunile legate de tehnologie și de evoluția tehnologiei, ne bucurăm că am avut copii care au ales să vină astăzi aici, chiar dacă este vacanță, și să participe la atelierele de lectură, un alt fel de a petrece o zi din vacanță. Cel mai important lucru din punctul nostru de vedere este că toate lucrurile de aici se petrec în jurul cărții, fiecare va pleca acasă cu o carte și își va aminti cu drag, sper, de Atelierele Narativ de la Foto”.
Acesta ne-a mărturisit că evenimentele cu substrat cultural vor continua în acest spațiu neconvențional, un spectacol de teatru sau repetiții pentru o viitoare premieră este în proiect să se desfășoare aici.
“Am venit la invitația partenerului nostru Azomureș cu care noi colaborăm de mai bine de doi ani de zile în mediul rural, organizăm donație de carte pentru copiii care nu au acces la cărți și la biblioteci, pentru că știm că în satele românești nu există librării și marea majoritate a bibliotecilor nu sunt foarte dotate. Ne-am gândit ca pe vară să facem ceva și pentru copiii din Tîrgu Mureș, pentru mediul urban. Și pentru că în Tîrgu Mureș sunt părinți și copii cu oarecare posiblități mai mari decât la sat, atunci ne-am gândit să facem aceste ateliere de lectură, în care să le demonstrăm copiilor că pot să privească lectura de plăcere și nu din obligație, pot să privească lectura distractiv și învețe cum să abordeze cititul astfel încât atunci când ajung acasă și pun mâna pe o carte să poată să își dea seama că pot să facă jocuri, pornind de la cărțile respective, pot să inventeze singuri povești, pot să dezbată împreună cu prietenii lor idei, concepte, să își confecționeze singuri decorul cărților pe care le citesc, să își scoată replici, practic tot felul de lucruri interesante și interactive care să îi ajute să perceapă cititul mai plăcut”, a punctat Valentina Roman, directorul executiv al Asociației Curtea Veche, care a apreciat că atelierele Narativ au fost o reușită.
“Ne-am bucurat de participarea foarte multor copii, participarea a fost gratuită, am făcut înscriere prin email, am fost foarte surprinși că au venit mai mulți decât au fost înscriși pe email. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, copiii au cooperat foarte bine, au interacționat cu pedagogii, i-am surprins stand pe paleți și pe iarbă, răsfoind cărțile pe care le-au primit, ceea ce mă bucură, și înseamnă că într-un fel le-am deschis apetitul pentru citit. Ceea ce mi-a mai plăcut este că foarte mulți copii au început să se împrietenească cu pedagogii noștri, le-au luat conturile de fb, ca să le mai pună întrebări, ceea ce înseamnă că le-a plăcut, că e o deschidere către asta, m-aș bucura să mai revenim”, a concluzionat reprezentanta asociației.

Ligia VORO

Articol publicat în luna iulie în ediția print a cotidianului Zi de Zi

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE