Ionuț Bitere, noul comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1537 Vizualizări

Ionuț Bitere, noul comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș

Începând cu luna martie, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I ” Târgu-Mureș are un nou comandant, în persoana lt. col.Ionuț Bitere, prima apariție în public a acestuia fiind ocazionată de prezentarea calendarului activităților organizate  de  Ziua Jandarmeriei,  avută loc miercuri, 28 martie, în Sala Mare a  Palatului Administrativ .

„M-am născut în Piatra Neamț, studiile primare le-am desfășurat acolo, continuate la Liceul Militar „Constantin Brâncoveanu” din Ploiești. Am urmat apoi Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, după care în 1999 am venit prin repartiție la Târgu-Mureș, la Brigada de Jandarmi Târgu-Mureș cum se numea atunci.Din punct de vedere profesional, am urmat toate treptele erahice militare, comandant de subunitate până în 2006, comandant de detașament până în anul 2017, după care am fost împuternicit Șef Serviciu Management Operațional la Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș până la 21 octombrie 2017 iar din 1 noiembrie 2017  împuternicit Prim adjunct la Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba. Având în vedere evoluția evenimentelor din punct de vedere al comenzii grupării, am revenit la comanda acesteia , de această dată ca și Împuternicit Comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș”, a precizat lt. col. Bitere Ionuț.

„Avem o imagine foate bună”

Ca și obiective în noua funcție, comandantul Grupării  de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș își propune eficientizarea activității precum și creșterea gradului de încredere al cetățeanului față de activitățile jandarmilor mureșeni.

”Idei sunt multe, în principal vreau să creștem gradul de coeziune, cel puțin la nivelul instituției noastre și nu numai. Dorim să avem o comunicare cât mai bună, inclusiv cu camarazii noștri de la IJJ Mureș. În ceea ce privește creșterea gradului de încredere al cetățeanului, dăm asigurări că vom fi prezenți acolo unde este nevoie de noi, cu efective suficiente astfel încât lucrurile să decurgă în condiții de normalitate iar cetățeanul să se simtă în siguranță la toate evenimentele care se vor petrece în spațiul public.  În ce privește dotarea, stăm un pic mai bine decât colegii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Mureș. Dacă ne raportăm la anii care îi trăim acum, putem spune că nu dotarea este îndestulătoare, dar este suficientă ca să ne desfășurăm activitatea  în condiții bune. Oricum, tot ce înseamnă deficit material, încercăm să suplinim prin resursa umană, printr-o pregătire cât mai bună prin care compensăm o parte din lipsuri. În ce privește imaginea jandarmieriei în ochii cetățenilor cred că la acest moment avem o imagine foate bună. Acest lucru  implică și faptul că trebuie să luptăm să o menținem la acest nivel” , a precizat lt. col. Bitere Ionuț.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE