Daniela Buda s-a născut la Târgu Mureș, a absolvit Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” și a plecat la studii în Marea Britanie, în 2012. Acest exemplu este deja familiar tot mai multor mureșeni, însă tânăra în vârstă de 25 de ani a muncit câțiva ani cât alții în câțiva zeci, …
Citeste mai mult »Arhive zilnice: 12 ianuarie 2019
Statistici interesante despre pensii şi pensionari
Un număr de 4.688.813 pensionari era înregistrat la finele lunii noiembrie 2018 în România, în creştere cu 2.504 persoane faţă de luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.180 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), preluate de www.agerpres.ro. Potrivit Agerpres, numărul celor care s-au …
Citeste mai mult »Spectacol special, în 24 ianuarie
Primăria municipiului Târgu-Mureş organizează, în data de 24 ianuarie, de la ora 17.00, la Teatrul Naţional din Târgu-Mures, un spectacol pentru a marca 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. “În recital: Dinu Iancu Sălăjanu, Aurel Tămaş şi Marius Ciprian Pop. De la ora 19.30, în Piaţa Teatrului, vă aşteptăm …
Citeste mai mult »Creştere economică raportată de autorităţi
Creşterea economică înregistrată de România în primele nouă luni ale lui 2018 a fost de 4,2% pe seria brută şi de 4,3% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017, iar faţă de trimestrul II al anului trecut, Produsul Intern Brut în trimestrul III a fost, în termeni …
Citeste mai mult »Anunţ privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
Consiliul Judeţean Mureş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Canalizare pluvială în incinta Aeroportului Transilvania – faza Studiu de fezabilitate” propus a fi amplasat în județul Mureș, comuna Vidrasău, șoseaua Târgu-Mureș – Luduș km 14,5 Informaţiile privind proiectul propus, pot fi consultate …
Citeste mai mult »Preşedinte nou pentru PNL Târgu-Mureş!
Biroul Politic Judeţean al PNL Mureş a votat, în această săptămână, noua componenţă a Biroului Politic Local al organizaţiie municipale Târgu-Mureş, informează realitateademures.net. Potrivit sursei citate, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Târgu-Mureş a fost ales consilierul judeţean Ervin Molnar. “Am primit cu responsabilitate votul colegilor mei din Biroul …
Citeste mai mult »Pensiune Palas Com, în pregătire în cartierul Cornişa
Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş a decis recent, în data de 27 decembrie 2018, că proiectul “Schimbare destinaţie centru medical în spaţiu comercial şi pensiune cu modificări interioare, refaţadizare şi amplasare firmă” propus a fi realizat în localitatea Târgu-Mureş, pe strada Gheorghe Marinescu nr. …
Citeste mai mult »Degustare de pălincă
Asociația Cavalerilor de Pălincă din Transilvania invită târgumureșenii amatori de pălincă la o degustare în cadrul căreia vor fi prezentate patru tipuri de pălincă: porumbă, căpşuni, mere și tescovină. Evenimentul va avea loc joi, 17 ianuarie, ora 18:00, la Casa Berii (str. Sinaia nr. 3, Târgu Mureș). Taxa de participare …
Citeste mai mult »Cum a evoluat indicele ROBOR în această săptămână
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut joi, 10 ianuarie, cu 0,02 puncte procentuale, până la 2,88% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), preluate de www.agerpres.ro. Conform sursei citate, o …
Citeste mai mult »Statistici pro întinerire a populaţiei din Târgu-Mureş!
Serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş informează că potrivit datelor statistice înregistrate pe ultimii trei ani, numărul naşterilor la nivelul municipiului Târgu-Mureş este în uşoară creştere: 3.975 de copii în anul 2016, 4.071 de copii în anul 2017 şi 4.340 de copii în anul 2018. Potrivit sursei …
Citeste mai mult »