Replică bună, două reprize din opt pentru poloiști Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 138 Vizualizări

Replică bună, două reprize din opt pentru poloiști

Ambele partide din cadrul celei de-a XI-a etape a Superligii masculine de polo dintre CSM Târgu-Mureș și Corona Sportul Studențesc Brașov, disputate în bazinul de la Târgu-Mureș au fost, conform așteptărilor, câștigate într-o manieră categorică de către formația oaspete. Brașovenii s-au impus cu 23-10 (4-1, 7-1, 7-2, 5-6) în meciul disputat miercuri seara și cu 18-5 (1-4, 8-0, 5-1, 4-0) în cel de joi. Medaliați cu bronz la ultima ediție a campionatului, brașovenii au abordat serios jocul din prima zi și s-au desprins în mai puțin de 3 minute la 3-0. La sigura fază în care au reușit să șuteze spre poarta adversă, CSM a și înscris primul gol, dar în ultimele secunde au mai primit unul. În primele secunde ale reprizei a doua oaspeții au înscris din nou și după nici două minute s-a ajuns la 7-1, brașovenii reușind să mai puncteze până la pauza mare de alte patru ori. În această repriză și CSM a mai înscris o dată, la scorul de 1-10, dar dintr-un penalty transfirmat de Andrei Buda.

Pressing sufocant

În repriza a treia oaspeții au efectuat un marcaj strict și mureșenii cu greu au mai reușit să se apropie de poarta adversă. Au punctat totuși de alte două ori, dar au primit șapte goluri și la ultima pauză era deja 4-18. Ultima repriză a primei partide a fost una mai spectaculoasă, cu multe goluri înscrise de ambele formații. A fost o repriză în care mureșenii au reușit să se desprindă mai des din marcaj și au și câștigat-o, probabil și pe fondul unei relaxări a adversarei. A fost un joc deschis, cu multe reușite spectaculoase.

Golurile mureșenilor în acest meci au fost înscrise de următorii șase jucători: Paul Bindea, Andrei Buda, Antonio Alexandrescu și Raymond Jiganea câte 2 goluri, George Stoian și Cristian Robert câte 1 gol.

Debut surpriză, continuare fără șansă

A doua întâlnire a avut o primă repriză după care mureșenii și-ar fi dorit să se încheie partida. Posibil relaxați, dar cu o echipă gazdă mai determinată, întâlnirea a avut o primă repriză de excepție. Faptul că au deschis scorul în minutul 2 prin Buda nu era o supriză, dar mureșenii au ratat o bună situație de 2-0 și au încheiat repriza cu 4-1, ratând chiar în finalul reprizei șansa de 5-1, penalty-ul executat de Alxandrescu întâlnind bara porții brașovene. Imediat după reluare însă, oaspeții au punctat de două ori în primul minut. Un nou șut în bară a făcut ca CSM să nu se desprindă din nou la două goluri, după care brașovenii au pus stăpânire pe joc. Cu un marcaj strict, nu au mai permis mureșenilor să combine, reușind în această repriză să înscrie de opt ori. În debutul reprizei a treia au mai punctat rapid de două ori, după care Buda a reușit singurul gol al reprizei pentru echipa sa. Cu 14-5 la ultima pauză, repriza a patra a fost foarte săracă î realizări. Oaspeții au punctat de alte două ori din start, după care până în ultimele trei minute nu s-a mai înscris, mureșenii ratând un nou 5 metri la jumătatea reprizei. Partida s-a încheiat cu alte două goluri ale brașovenilor, care realizează aceeași diferență ca și în prima întâlnire.

În acest joc pentru echipa antrenorului Edward Andrei au înscris Andrei Buda 2, Antonio Alexandrescu, George Stoian și Raymond Jiganea câte 1 gol.

CSM va susține următoarea dublă, partidele din cadrul etapei a XII-a, la sfârșitul săptămânii viitoare, pe terenul ultimei clasate, Crișul Oradea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE