Share

Home / Cultură / Când carul mare zdrobește buturuga mică – Cronică la „Dogman“ („Frizerul de câini“)
Prestația lui Marcello Fonte a fost distinsă cu premii importante

Când carul mare zdrobește buturuga mică – Cronică la „Dogman“ („Frizerul de câini“)

Printre cele mai recente producții cinematografice europene care au intrat în cinematografele de la noi se numără și „Dogman“ („Frizerul de câini“), în regia lui Matteo Garrone (care semnează și scenariul, alături de Ugo Chiti și Massimo Gaudiso), o dramă intensă cu accente de thriller care va satisface atât gusturile pasionaților de realism (filmul nu prezintă cosmetizări și estetizări de nici un fel, ci oferă mai degrabă a slice of life), cât și ale celor interesați de dileme morale disecate cu atenție. La nivel stilistic și de atmosferă, „Dogman“ seamănă foarte mult cu un film românesc, cu distribuție italiană. Până și cromatica cenușie și decorul preponderent dezolant plasează acțiunea într-o zonă periferică, populată de personaje marginale, aflate într-o continuă luptă pentru supraviețuire, ale căror conflicte personale vizează pendulări între imperative precum „este bine să…“ și „sunt silit să…“.

Personajul central e Marcello, un ins pașnic, ușor stângaci, divorțat, tatăl unei fetițe și proprietarul unui magazin de toaletaj canin denumit Dogman. Calitățile care îl definesc sunt afecțiunea față de câini și iubirea față de fetița lui. Marcello locuiește într-o suburbie sărăcăcioasă cu ieșire la mare, iar veniturile insuficiente și le completează vânzând ocazional cocaină. Principalul său client pare a fi Simone, o matahală agresivă, colerică și intimidantă care terorizează cartierul prin comportamentul ei sălbatic și îl atrage pe Marcello în combinații ilegale din care mai mult îl fură decât îl răsplătește. Natura pasivă a iubitorului de câini este reconfirmată în repetate rânduri, când îi procură lui Simone cocaină chiar dacă îi e peste mână și când refuză să îl toarne în momentul în care este acuzat de complicitate la spargerea care a avut loc la magazinul de bijuterii de alături. Simone a avut grijă să îl încrimineze pe Marcello, iar acesta va face un an de pușcărie în contul tovarășului trădător.

Odată cu eliberarea sa, sfrijitul Marcello, devenit între timp mai îndrăzneț și cu un plus de inițiativă, constată că a pierdut simpatia și aprecierea comunității locale, se vede proscris și izolat, iar relațiile cu Simone sunt mai tensionate ca niciodată. Marcello, însă, are bani de recuperat, și o nouă viață de început, așa că nu lasă timpul să treacă degeaba și se vede nevoit să îți înfrunte atât destinul, cât și pe cel care l-a făcut să-și piardă un an din viață.

Dintre toate personajele filmului, Marcello este singurul care suferă transformări psihologice majore, iar celelalte manifestă mai degrabă reacții la mutațiile acestuia. În același timp, lipsit de suport financiar, de sprijin uman și de avantaje de ordin fizic, Marcello e nevoit să se bazeze pe inteligență și să găsească cele mai potrivite soluții în situații care îl dezavantajează din toate punctele de vedere. Totodată, puținul pe care îl are l-a dobândit într-o viață de muncă, fapt pe care l-a subliniat anterior, în singurul moment în care a exprimat fermitate înainte să ajungă după gratii, iar riscurile la care se supune pentru a se descotorosi de problema cu Simone sunt pe măsură. Tonul filmului e fatalist și atmosfera susținută prin tehnicile de filmare, absența coloanei sonore și, în general, a oricărei edulcorări de ordin estetic, sugerează că finalul nu poate fi unul fericit. În fapt, singurele momente senine și detensionate sunt cele în care Marcello se ocupă de câinii săi, față de care exercită o forță de control (indiferent de rasă și de dimensiuni) care piere în alte contexte, și escapadele împreună cu fiica lui, în cadrul cărora cei doi fac scufundări, prilejuri cu care se țin de mână și care sunt, de altfel, singurele momente de tandrețe din întregul film.

„Dogman“ poate fi perceput și ca o parabolă a omului copleșit de greutățile vieții, a individului mărunt strivit de forțe cărora nu i se poate opune. Destinul acestuia pare o condamnare la mediocritate, penurie și suferință, o eternă pedeapsă pentru o vină nedeslușită. În același timp, filmul funcționează cu toate mecanismele la vedere, iar resorturile sale sunt minimale: scenariu dens, având o cronologie precisă și clară, personaje solide, joc actoricesc natural și robust, conflicte intense, tensiune foarte bine dozată și lipsa momentelor moarte.

Producția nu își propune altceva decât să spună (în mod eficient) o poveste memorabilă, ceea ce îi iese. În același timp, îl pune în valoare pe Marcello Fonte (coincidență sau nu, actorul și personajul său au același nume), al cărui talent nativ îi suplinește lipsa educației formale (actorul a jucat în mai multe producții, fără a fi absolvit vreo școală de profil) și care, frecvent, nu are nevoie de replici pentru a exprima tot ceea ce situația o impune, expresivitatea sa corporală fiind suficientă. Prestația lui Marcello Fonte nu a trecut neremarcată de critica de specialitate, care l-a recompensat cu premiul pentru Cel mai Bun Actor European la cea de-a 31-a gală anuală organizată de Academia de Film Europeană (EFA), la Sevilia și cu premiul pentru Cel mai Bun Actor la Festivalul de la Cannes, ambele în 2018.

Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Un bărbat din comuna Livezeni, accidentat pe DN1. Un alt șofer a decedat

O persoană a decedat şi alte două au fost rănite după ce o maşină s-a …

Share
Share