De mărțișor, 15 mureșeni au atins cel mai înalt vârf din Africa, în masivul Kilimanjaro! Slider
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 1685 Vizualizări

De mărțișor, 15 mureșeni au atins cel mai înalt vârf din Africa, în masivul Kilimanjaro!

Masivul Kilimanjaro, declarat monument UNESCO încă din 1987, este un munte situat în nord-estul Tanzaniei și include cel mai înalt vârf din Africa, vârful Uhuru de 5.895 de metri. Primul român care a escaladat Kilimanjaro a fost alpinistul David Neacșu în 1994.

Astăzi, în 2019, o echipă de 15 iubitori de munte din Târgu-Mureș, 12 bărbați și 3 femei, cu vârste cuprinse între 17 și 65 de ani, au pornit din țară în 21 februarie să cucerească celebrul munte despre care a scris și Hemingway. Expediția a durat 7 zile (5 zile urcat și 2 zile coborât), și cu toate dificultățile întâmpinate, toți cei 15 au ajuns să vadă lumea de la înălțimea vârfului Uhuru, în frunte cu directorul Asociației Salvatorilor Speciali și Montani Mureș, Kovács Zoltán Róbert.

O expediție cu părinți și copii

„Ideea acestei expediții a apărut acum 10 ani când am reușit să urc pentru prima dată pe Kilimanjaro, și ulterior, la o discuție de familie, fiul meu a spus că trebuie să avem parte de această experiență împreună. Acum 2 ani am zis că a venit momentul și poate că după bacalaureat ar fi ideal un cadou special, să urcăm împreună. După 2-3 zile după ce le-am povestit prietenilor ideea mea, 13 persoane au anunțat și ele că vor să participe la această experiență. Și astfel ne-am strâns 15 din Târgu-Mureș, unii cu experiență montană, alții fără. Dar cel mai special din această expediție a fost că 11 persoane din 15 am fost părinte cu copil sau chiar doi copii și că toți s-au gândit ce ar fi bine ar fi să urce pe Kilimanjaro”, a spus inițiatorul expediției, Kovács Zoltán.

Au zburat din țară spre Nairobi în 21 februarie, însă expediția propriu-zisă pe munte a început doar în 24 februarie. Au respectat planul inițial, ceea ce a însemnat că în fiecare zi au dormit într-o altă tabără și pentru asta a trebuit să parcurgă între 6 și 27 de kilometri în fiecare zi, în funcție de expunerea lor plus câțiva mii de metri altitudine.

„Pentru unii, încă de acasă, Kilimanjaro a însemnat un munte mai ușor de cucerit, dar deja în a doua zi toată lumea și-a dat seama că trebuie să-și folosească toată experiența, toată condiția fizică și psihică ca să putem accesa vârful. Cea mai grea a fost ultima zi când a trebuit să mergem pe vârf fiindcă pornirea a fost la ora 12 noaptea și am ajuns pe vârf după 1.400 de metri diferență de nivel la ora 6.30 și am stat acolo o jumătate de oră. De acolo a trebuit să coborâm până la altitudinea de 3.000 de metri de la peste 5.000 cât eram pe vârf, parcurgând aproape 30 de kilometri în acea zi. A fost o probă dură pentru toată echipa, ceea ce a contat e că nimeni nu s-a gândit să abandoneze. Când a ajuns jos, majoritatea din echipă au spus că au așteptat momentul când primul se întoarce și din fericire nimeni nu a făcut-o”, a spus Kovács Zoltán.

Un program riguros de antrenament

Înainte de plecare, fiecare persoană a primit un program care trebuia respectat și prin care se pregăteau atât fizic, cât și psihic. Nu era nevoie neapărat de experiență în urcat, însă majoritatea dintre ei au urcat în ultimii ani munți din România și fiecare dintre ei a făcut zilnic antrenamente, fie alergare, fie forță.

Fiul său, Ákos, în vârstă de 19 ani, spune că nu este este ca alți tineri care își doresc cadou de final de liceu o mașină, ci și-a dorit cu ardoare de 10 ani această excursie oferită de tatăl său. Și pentru el, în ciuda faptului că a făcut atletism de performanță și că este voluntar salvamont, ultima urcare pe timp de noapte spre vârf a fost cea mai grea.

„Săptămâna petrecută pe munte a fost dificilă, dar și faină. Am fost cu o echipă pe care o cunosc demult, suntem prieteni și știu că am reușit cu ajutorul lor să urc pe acest vârf. Cea mai grea a fost ultima noapte, când a trebuit să ne trezim la 12 și până la 6-7 dimineața am ajuns pe vârf, și asta din cauza condițiilor meteo, deoarece am ajuns la o înălțime la care corpul meu nu mai funcționa cum trebuie, cum funcționează în oraș. Eu am crescut pe munte și sper că niciodată nu voi fi forțat să renunț la asta. Visul meu cel mai mare este vârful Everest și sper să fiu primul mureșean care ajunge acolo”, a spus Ákos.

Zoltán și Ákos Kovács

Incidentele pe traseu au fost minore, cum ar fi accidente mici la picior sau la spate, sau dureri de cap și de stomac, care apar de obicei la altitudini mai mari. Cea mai grea zi a fost cea în care au atacat vârful, pentru că au pornit la 12 noaptea.

„Nu toate persoanele au fost aclimatizate corespunzător, asta depinde de fiecare în parte. A fost și oboseală, dureri de cap, de stomac, și atunci au început unii să se gândească la întoarcere, asta pentru că pe munții înalți, când începi coborârea, aceste simptome dispar. Am avut și ghizi cu noi, obligatorii pe Kilimanjaro, altfel nu te lasă să urci, iar ei ne-au fost de mare ajutor. Sunt foarte experimentați, au fost pe vârf de peste 100 de ori, și când observau că din grupul nostru cineva are probleme, veneau pe loc lângă ei, îi motivau, scoteau un baton de ciocolată sau o sticlă de Coca-Cola și cu aceste lucruri minore au reușit să motiveze grupul să urce încă o oră și încă o oră până când a răsărit soarele și eram pe creasta principală, de unde ne-a mai luat 40 de minute până în vârf”, a povestit Kovács Zoltán.

György-Fazakas Timea

Aproape 6.000 de metri la doar 17 ani

Cea mai tânără membră a echipei a fost György-Fazakas Timea, în vârstă de doar 17 ani, care a urcat alături de tatăl său și se pregătește deja să escaladeze cu colegii săi de expediție și alte vârfuri.

„A fost o provocare foarte mare pentru mine această expediție, dar mi-a plăcut foarte mult. Nu am mai fost pe munți atât de înalți, dar am urcat destui în țară și vreau să continui. Am vrut să fac acest lucru, am fost convinsă că pot să o fac, iar cineva mi-a spus că nu sunt în stare și atunci am decis că este o provocare căreia nu îi pot rezista. Pe parcursul taberelor de jos mi-a fost foarte ok, nu am obosit nici fizic nici psihic. Cea mai grea zi a fost cea în care am cucerit vârful, însă acolo, în vârf, a fost acea satisfacție că am reușit și nu mă puteam gândi la nimic altceva”, a spus Timi. Colegii săi de liceu sunt foarte mândri de ea pentru această realizare.

Bányai István

„Poți atinge orice țel pe care ți-l propui”

Bányai István, primarul comunei Livezeni, a fost unul din cei 15 care au urcat pe vârful Uhuru și care își dorește să vină și el cu copilul său peste 15 ani, când acesta va ajunge la majorat. El este pasionat de provocări, îi place să atingă țeluri care par mai greu de atins și consideră că un corp sănătos creează o minte sănătoasă.

„Kilimanjaro se află demult pe Bucket List-ul meu, adică pe lista de lucruri pe care vreau să le fac în această viață. Când l-am auzit pe Robi vorbind de expediție, cred că am fost primul care s-a înscris. Pentru mine Kilimanjaro a fost primul munte pe care am vrut să-l accesez pentru că este și cel mai simplu de urcat. A fost o provocare foarte interesantă și nu am crezut că va fi atât de greu, mă așteptam să fie mult mai ușor. Asta de fapt e o învățătură de minte, pentru că dacă ești destul de puternic mental, nici nu-ți dai seama cât poate duce corpul tău. Eu în a treia zi, după o insolație, simțeam că leșin. Dar mai aveam de parcurs 10 kilometri și cu febră continuă am ajuns pe vârf. Dacă ești destul de hotărât și nu renunți, poți atinge orice țel pe care ți-l propui. E importantă și echipa, iar a noastră a fost formată din niște oameni foarte înțelepți, am purtat multe discuții interesante seara la cină, la un alt nivel, cu o cultură generală diversificată”, a spus Bányai István.

Costurile unei astfel de expediții depind în primul rând de echipamentul persoanei. Dacă este deja un iubitor de munte care a mai urcat munți înalți și are toate cele necesare unei astfel de expediții, atunci sunt doar costuri de organizare, adică aproximativ 2.000 de dolari.

Cei 15 mureșeni care au cucerit de această dată vârful au fost Kovács Zoltán Róbert, Kovács Ákos, György-Fazakas Istvan, György-Fazakas Timea, Nyulas Bernadt, Nyulas Aron, Nyulas Orsolya, Acs Sandor, Acs Eszter, Barabasi Gyozo, Barabasi Elod, Orban Levente, Bányai István, Biro Csaba Szilveszter şi Szabo Zoltan.

„Voi mai urca pe Kilimanjaro sigur pentru că mai am un băiat mai mic pe care va trebui să îl duc, însă cu această echipă deja ne gândim la alți munți pe alte continente”, a concluzionat Kovács Zoltán.

Elena POLEARUȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE