La Luduș, un unicat național prea puțin cunoscut! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1662 Vizualizări

La Luduș, un unicat național prea puțin cunoscut!

Profesorul de geografie Augustin Micu s-a născut la 24 aprilie 1927 în comuna Recea Cristur, satul Elciu, din județul Cluj și a absolvit, după patru ani de studiu, Facultatea de Geografie-Geologie, din cadrul Universității „Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1953.

În același an, la 20 septembrie, tânărul profesor s-a prezentat la Luduș conform repartiției primite la absolvire. Era anul în care școala elementară a devenit Școala Medie Mixtă de 10 clase, liceul de mai târziu. Din 1953 și până în 1989, anul pensionării, Augustin Micu a fost profesor de geografie, director adjunct și director al Liceului din Luduș și a actualei Școli Gimnaziale nr. 1. Numeroșii elevi pe care i-a educat de-a lungul anilor îi păstrează o amintire plină de respect și recunoștință celui care, cu un har deosebit, le-a deschis ferestre imaginare spre o lume inaccesibilă în acei ani în care chiar și o călătorie în Bulgaria sau Ungaria era considerată o aventură notabilă. Așa cum totul este ciclic pe pământ, venerabilul și veneratul profesor a plecat din această lume, dar amintirea lui a rămas. Și, mai mult decât atât, a rămas în Luduș un obiectiv unic pentru România.

Terenul geografic de la Școala Gimnazială nr. 1 Luduș

Profesoara Marcela Berar spune că „Terenul geografic este un spațiu  amenajat  și dotat cu mijloacele, instrumentele și aparatele necesare pentru observarea, înțelegerea și cunoașterea unor noțiuni, fenomene și procese geografice, a dinamicii lor, pentru formarea priceperilor și deprinderilor elevilor”. Încă din anii studenției, Augustin Micu se gândea să realizeze o platformă geomorfologică  care să cuprindă, la scară mică, formele și tipurile de relief care se găsesc în țara noastră. Mai târziu, profesor fiind la Luduș a realizat un teren geografic în curtea școlii. A fost o reușită parțială, apreciată de profesorii de specialitate din zonă, dar depreciată de precipitațiile care au „inundat” toate formele de relief modelate dintr-un material nepotrivit.

Actualul teren geografic a fost realizat dintr-un amestec de ciment și mai multe tipuri de roci pe o suprafață de aproximativ de 100 m.p. „Au fost realizate cele mai reprezentative forme și tipuri de relief existente în țara noastră pornind de la cei mai înalți munți și terminând cu relieful Deltei Dunării și a Platformei continentale a Mării Negre”, spune prof. Marcela Berar despre platforma geomorfologică acoperită și care a fost inaugurată în anul 1989. Profesoara definește platforma ca fiind un laborator în aer liber unde elevii intră în contact cu realitatea înconjurătoare, pot face observații și pot parcurge rapid o parte din materia predată  în cadrul orelor de geografie.

Elementele componente ale platformei geomorfologice

În anul 2006, cu ocazia aplicației anuale pe care o realizează membrii Societății de Geografie, filiala Mureș, profesorul Augustin Micu, atunci la venerabila vârstă de 80 de ani, a făcut o prezentare a platformei geomorfologice de la Școala Gimnazială nr. 1 Luduș din care prezentăm  tipurile de relief modelate, cele mai reprezentative elemente: O mică peșteră, o grotă în care poate intra o persoană; Relief modelat de îngheț și dezgheț; Un model de relief glacial; O zonă montană formată prin încrețirea scoarței din roci dure; Relieful dintre ape (un interfluviu); Un lanț de munți vulcanici asemenea celor din Carpații Meridionali; Un relief format din podișuri și câmpii; Alunecările de teren întâlnite în zona Luduș. Ultima porțiune a platformei este dedicată reliefului de câmpie, luncă și deltă.

Platforma poate fi vizitată

Prin strădania cadrelor didactice, moștenirea lăsată de profesorul Augustin Micu este apreciată chiar dacă nu la adevărata valoare, totuși, „În toamna anului trecut, un grup de studenți de la Universitatea din Moscova, împreună cu profesori de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” – Facultatea de Geografie a Turismului din Tîrgu Mureș au vizitat platforma geomorfologică din Luduș și au apreciat favorabil ideea și modul de realizare”, spune profesorul de geografie Antoniu-Ioan Berar, un admirator al ilustrului înaintaș, model de urmat de actualii elevi. Terenul a fost reabilitat în urmă cu trei ani datorită unui proiect finanțat de Primăria orașului Luduș și în care s-au implicat prof. Adrian Banea și Asociația de părinți de la acea vreme din Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” Luduș. În cadrul proiectului a fost refăcută alimentarea cu apă, s-au reparat porțiunile degradate, au fost vopsite formele de relief în culorile adecvate, a fost realizat un trotuar de acces pentru elevii școlilor din oraș sau pentru vizitatori, grupuri de elevi sau studenți. „Platforma a fost prezentată și la conferințele de specialitate din cadrul Societății Române de Geografie de către mine și de către Marcela Berar care în prezent se ocupă cu administrarea acestui obiectiv unicat în țară”, spune Antoniu-Ioan Berar.

Grupurile care doresc să viziteze terenul geografic de la Școala Gimnazială nr. 1 Luduș pot face o solicitare conducerii școlii, în care să precizeze ziua și ora sosirii și vor fi bine primiți.

Cât despre o solicitare mai veche a unor foști elevi, de atribuire a numelui celui care a fost profesorul Augustin Micu mai sperăm că se va înfăptui cândva.

Ioan A. BORGOVAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE