Cinci sportivi, cinci medalii la Para Karate pentru GS Sakura Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 259 Vizualizări

Cinci sportivi, cinci medalii la Para Karate pentru GS Sakura

Sportivii Clubului Sportiv Sport Grup Sakura Târgu-Mureș au încheiat pe podium întrecerile Memorialului „Dan Olaru” și a Campionatului Național de Para Karate WKF desfășurate la sfârșitul săptămânii în Timișoara. Întrecerile au fost organizate sub egida Federației Române de Karate, Comisia Națională de Karate și Karate Aplicativ a Persoanelor cu Dizabilități.

La Campionatele Naționale de Para Karate  au participat un număr de 42 de sportivi, din Târgu Mureș, Timișoara, Cluj Napoca, Deva, Hunedoara și Râmnicu Vâlcea, la probele de sindom down, deficiențe de auz, autism, deficiențe locomotorii, amputații, deficiențe intelectuale și deficiențe de vedere.

Clubul târgumureșean a participat cu un lot de 5 sportivi la Para (4 sportivi cu deficiențe de vedere și unul cu deficiență de auz), toți în proba de Kata.

Aceștia s-au clasat pe următoarele locuri: Vasile Tinu Pop- locul I la Para deficiențe de vedere masculin, probă la care Szanto Attila s-a clasat pe locul II; Rodica Sonea- locul III și Nagy Biro Ibolya- locul III, ambele la Para, deficiențe de vedere feminin; Haidu Iosif- locul I la Para deficiențe de auz masculin.

Așadar, toți cei cinci mureșeni s-au clasat pe podium în probele lor, confirmându-și valoarea după recentele medaii obținute în competiții internaționale.

„Suntem mulțumiți de rezultate, am avut în vedere obținerea a cel puțin unei medalii de aur, dar am venit acasă cu două, atât pe secțiunea Para nevăzători, cât și deficiențe de auz. Acum am intenția să ne mărim echipa tehnică cu încă doi sau trei asistenți, pentru a putea derula programul și pe Para Sindrom Down, dar și pentru a aloca un număr mai mare de ore de antrenament pentru sportivii care și-au confirmat deja valoarea. Mulțumesc echipei de sportivi Para, mulțumesc echipei de asistenți Para, alcătuită din Alexandru Belean, Elena Bodnar și Ana Maier, pentru implicare și ajutor, mulțumesc celor care au avut și au în continuare încredere în noi”, a declarat Adrian Belean, președintele și antrenorul Sport grup Sakura.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE