Home / Administratie / Poliţia Mureş la raport: peste 700 de amenzi în trei zile!

Poliţia Mureş la raport: peste 700 de amenzi în trei zile!

Distribuie

Poliţiştii mureşeni au acționat, la nivel judeţean, în perioada 14-17 iunie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, intervenind la 274 de evenimente, dintre care 253 au fost sesizate prin 112.

„În urma activităților, au fost constatate 62 de infracţiuni, 11 persoane fiind surprinse în flagrant delict, în cauzele instrumentate au fost dispuse 7 măsuri preventive, fiind depistată o persoană urmărită la nivel naţional. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 716  sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 231.000 de lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic. Astfel, au fost reținute 47 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Rezultate foarte bune la Minibaschet

Distribuie Micuții sportivi de la Clubul Gladius Lucky Dragons din Târgu Mureș au obținut rezultate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.