Share

Home / Slider / Szöcs Berni, contribuție decisivă pentru o nouă medalie

Szöcs Berni, contribuție decisivă pentru o nouă medalie

Calificată direct în „sferturile” probei pe echipe din cadrul Jocurilor Europene de la Minsk, în calitate de deținătoare a titlului european, echipa feminină de tenis de masă a României și-a asigurat a doua medalie de argint la această disciplină după ce s-a calificat în finala probei care va avea loc sâmbătă. O contribuție importantă la obținerea acestui rezultat a avut-o târgumureșeanca Szöcs Bernadette. Ea a obținut două din cele trei victorii ale echipei în ambele partide. În cea din „sferturi”, cu Suedia, încheiată 3-1, după victoria de la dublu a perechii Eliza Samara-Daniela Dodean, 3-0 cu Filippa Bergand-Matilda Ekholm, Berni a făcut 2-0 cu Linda Bergstrom, cu un triplu 11-7 și a închis jocul după ce a învins-o pe Bergand cu 3-1 (11-6, 11-3, 7-11, 11-4). Samara cedase cu 1-3 în fața lui Ekholm la 2-0 pentru „tricolore”.

În prima semifinală, principala favorită, Germania a trecut cu 3-2 de Polonia și își aștepta adversara din semifinala România-Ungaria.

Dublul României în aceeași componență n-a mai reușit să se impună în fața perechii Pergel Szándra-Madarász Dora, cedând cu 2-3, dar mureșeanca a egalat cu o victorie în trei seturi în fața jucătoarei Pota Georgina, seturi câștigate la 9, 7 și din nou 9. În al treilea meci al semifinalei Samara a cedat în set decisiv cu Madarász (11-7, 6-11, 11-9, 7-11, 8-11), după care Berni a restabilit egalitatea în jocul cu Pergel. A cedat primul set la 7, dar le-a câștigat pe următoarele trei la 10, 9 și 4. În meciul decisiv, după un joc cu multe răsturnări, Dodean și-a adus în partida cu Pota și ea contribuția la calificare. După 11-6, 7-11, 12-14 și 11-6 a avut un debut foarte bun în setul decisiv, în care a condus cu 6-0 și 8-2. A ratat două mingi de meci la 10-8, dar a fructificat-o pe a treia:12-10.

Astfel, după argintul de la dublu mixt cucerit cu Ovidiu Ionescu, târgumureșeanca are asigurată a doua medalie de argint și va lupta pentru aur și calificarea pentru Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo, unde merg doar echipele câștigătoare.

În întrecerea băieților, cu fratele lui Bernadette (Hunor) în formație, România a avut un parcurs mai scurt. A trecut în primul tur cu 3-1 de Suedia, dar a cedat în „sferturi”, 0-3 cu Germania.

Delegația României ocupă înaintea ultimelor două zile locul 16 în clasamentul pe medalii, cu 8 medalii, 2 de aur, 2 de argint și 4 de bronz, dar un titlu în finala fetelor o poate urca în primele 10.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Căței salvați din canal de pompieri

Ieri, trei căței au fost salvați de către echipajul de pompieri. Micuții au căzut într-un …

Share
Share