Autobuze ecologice pentru transportul public de călători al municipiului Târgu-Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 666 Vizualizări

Autobuze ecologice pentru transportul public de călători al municipiului Târgu-Mureș

Proiectul presupune achiziția unui număr de 38 de autobuze hibrid, care vor deservi transportul public de călători pe raza municipiului Târgu-Mureș. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 103.971.380,90 de lei (aproximativ 22 de milioane de Euro), din care contribuţia Primăriei Târgu-Mureş reprezintă 2%.
În prezent, proiectul este în etapa precontractuală; ADR Centru a solicitat Municipiului Târgu-Mureş aprobarea în Consiliul Local a cheltuielilor eligibile şi neeligibile aferente acestui proiect.
Având în vedere că obiectivul de investiție este achiziționarea de autobuze, se estimează că acestea vor circula pe traseul a 15 rute de transport public din Municipiul Târgu-Mureș (liniile: 6, 10 b, 14, 16, 19, 27, 44, 30 b + alte 7 linii nou introduse).
Autobuzele hibride vor fi de tip solo (nearticulate) de capacitate normală (minim 70 persoane) cu o lungime totală de circa 12 metri, cu planșeu jos (podea complet coborâtă pe întreaga suprafaţă a autobuzului), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă, fără etaj, caroserie conformă normelor și directivelor CE, destinate transportului urban de călători. Autobuzele vor avea omologările acordate de către autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene, în baza directivelor-cadru privind cerințele specifice pentru omologarea vehiculelor cu propulsie electrică. În final, prezentăm celor interesaţi câteva dintre caracteristicile mai importante ale acestor autobuze hibrid:
trei uși; sistem de climatizare; sistem audio-video de informare a călătorilor; sistem de numărare a călătorilor; sistem de supraveghere video; dotare cu cablarea de bază necesare instalării sistemului de e-ticketing.

(Comunicat de presă, Serviciul relaţii interne şi internaţionale – Primăria Târgu-Mureş)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE