Share

Home / Politic / Ervin Molnar, pretendent PNL la Primăria Târgu-Mureș: ”Proiectul major cu care intru în campania internă este “#reSTART Târgu-Mureș”

Ervin Molnar, pretendent PNL la Primăria Târgu-Mureș: ”Proiectul major cu care intru în campania internă este “#reSTART Târgu-Mureș”

Trei liberali s-au înscris în competiția internă pentru desemnarea candidatului Partidului Național Liberal la funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș la alegerile locale din anul 2020: Theodora Benedek – medic primar cardiologie și interne și consilier local, Ervin Molnar – inginer, președinte al PNL Târgu-Mureș și consilier județean și Cosmin Pop – antreprenor.

Cele trei candidaturi vor fi analizate de conducerea națională a Partidului Național Liberal, care va realiza și un sondaj de opinie în urma căruia persoana cu potențialul cel mai ridicat va fi desemnată să candideze din partea PNL la funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș.

Actuala administrație, ”prăfuită și depășită de vremuri”

Potrivit liderului PNL Târgu-Mureș, municipiul supranumit ”Orașul Trandafirilor” este administrat de lideri ”prăfuiți și depășiți de vremuri”, context în care echipa PNL Târgu-Mureș dorește continuarea ”parteneriatului solid” cu cetățenii municipiului.

”Privesc candidatura la alegerile locale de anul viitor ca pe o responsabilitate imensă față de târgumureșenii alături de care am realizat un parteneriat solid, extrem de vizibil în ultimii doi ani. Am fost partidul românesc din Târgu-Mureș care a adunat cel mai mare număr de semnături pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale, dar am obținut și un număr extrem de important de voturi la ultimul scrutin, care ne confirmă că PNL este pe un trend ascendent. Din păcate, cu ultimele suflări, unii lideri locali, prăfuiți și depășiți de vremuri, încearcă tertipuri prin care să își prelungească, prin cai troieni, agonia ultimelor luni de mandat. Am reușit să fac, în organizația municipală Târgu-Mureș a Partidului Național Liberal, o echipă care sunt sigur că nu va accepta provocări și tendințe de dezbinare”, a declarat Ervin Molnar, care în activitatea de zi cu zi este director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Invest.

Spitalul Regional, obiectiv prioritar

Președintele PNL Târgu-Mureș a mărturisit că își dorește un restart pentru municipiul Târgu-Mureș, aceasta fiind și ideea de bază a proiectului propus târgumureșenilor. Unul din obiectivele proiectului “#reSTART Târgu Mureș” este construirea unui Spital Regional la Târgu-Mureș, demers care va fi susținut de ”viitorul Guvern liberal”.

”Miza mea personală în susținerea acestei candidaturi este de a păstra unită o echipă solidă și care s-a format astfel încât să reprezinte nucleul administrației Târgu-Mureșului în următorii patru ani. Proiectul major cu care intru în campania internă de desemnare a candidatului PNL la Primăria municipiului Târgu Mureș este “#reSTART Târgu Mureș”, cel pe care l-au validat înșiși târgumureșenii, în ultimul scrutin, cel pentru alegerile europarlamentare. Am propus, în luna mai, un parteneriat cu europarlamentarii PNL, care va aduce în Târgu-Mureș bani europeni, care vor fi baza pentru proiectul Spitalului Regional. Va fi un efort conjugat, în care specialiștii Centrului Medical de Excelență Târgu-Mureș vor întocmi proiectul, care va fi susținut pentru finanțare europeană, de viitorul Guvern liberal. Noile consilii local și județean, care vor fi alese în 2020, vor asigura finanțarea locală a Spitalului Regional. Viitoarea guvernare liberală, precum și câștigarea de PNL a majorității în Consiliul Municipal Târgu-Mureș și în Consiliul Județean Mureș vor asigura finanțarea pentru construirea unei unități de referință pentru Regiunea Centru, unde NU există în prezent o astfel de unitate spitalicească modern”, a menționat Molnar Ervin.

Susținere din partea lui Horațiu Suciu

Aspirantul la funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș din partea Partidului Național Liberal s-a declarat onorat de susținerea proiectului său de către prof. univ. dr. Horațiu Suciu, personalitate marcantă din domeniul chirurgiei cardiovasculare din România.

”Sunt onorat de faptul că prof. univ. dr. Horațiu Suciu ales, în luna martie, președintele Comisiei de Sănătate a PNL Târgu-Mureș susține proiectul “#reSTART Târgu-Mureș”, care în opinia domniei sale înseamnă nu doar curajul unui partid de a oferi cetățenilor o echipă profesionistă, ci și maturitatea prin care își asumă proiectul de schimbare a direcției unui oraș care are de recuperat decalaje majore în actul administrative”, a arătat Molnar Ervin.

Interes pentru antreprenori și transportul public

Totodată, liderul PNL Târgu-Mureș a mai afirmat că proiectul său prevede și sprijinirea tinerilor profesioniști și antreprenori, respectiv reabilitarea infrastructurii rutiere și modernizarea transportului public din municipiul reședință de județ.

”Proiectul meu pentru Târgu-Mureș sprijină și tinerii profesionişti și antreprenori, care vor fi motorul relansări economice a orașului nostru, prin construirea unui complex care conține spații de servicii, birouri și coworking, precum și locuri de cazare. Complexul va avea două clădiri, din care prima este multifuncțională, axată pe spații de birouri coworking, dedicate tinerilor cu vârste de până la 40 de ani, care sunt administratori ai societăților comerciale înregistrate în județul Mureș. De asemenea, voi veni cu soluții concrete pentru reabilitarea totală a infrastructurii rutiere și de modernizare a transportului public de persoane, care se află astăzi într-o stare jalnică, parcul de autobuze nemaifiind reînnoit de cel puțin 20 de ani”, a conchis Molnar Ervin.

Alex TOTH

 

 

 

 

 

 

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

EXCLUSIV! 57,4 milioane de lei de la Guvern pentru 56 de localități mureșene. Cum s-au împărţit banii

Monitorul Oficial al României Nr. 843 – Partea I de miercuri, 16 octombrie, a publicat …

Share
Share