Centru de combatere antigrindină la Batoș Agricultura
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 300 Vizualizări

Centru de combatere antigrindină la Batoș

Prezent la „Sărbătoarea Mărului” de la Batoș, directorul executiv al Direcției Agricole Mureș, ing. Ioan Rus, a făcut anumite precizări privind situația suprafețelor pomicole existente în zonă, cerând fermierilor să-și clarifice situația terenurile cu suprafețe de livadă degradate. „Dacă în urmă cu câțiva ani, aveam 5.000 de hectare în județul Mureș, în prezent suprafața este undeva la 2.000 de hectare. Suprafața de măr s-a diminuat chiar și aici în zona Batoșului, fapt pentru care vom purta discuții cu administrația locală și cu fermierii, despre faptul că acolo unde livezile sunt în declin, cu suprafețe nelucrate, rugămintea mea ar fi să se facă o documentație de defrișare, astfel că fermierul poate să replanteze suprafața, sau să-i schimbe destinația în teren arabil. Sperăm ca majoritatea vor opta pentru replantare. Întrucât sunt livezi cu o vechime de peste 65 de ani și e normal că au intrat într-un declin”, a precizat ing. Ioan Rus.

Centre antigrindină  în Mureș

Ioan Rus a precizat că în viitorul apropiat, fermierii din zona Batoș se vor putea bucura de o nouă investiție, respectiv un centru de combatere antigrindină. „Județul Mureș are prevăzute zece centre de combatere antigrindină și stimulare precipitații, care vor fi finalizate până la finele lunii noiembrie, inclusiv în zona Batoșului, unde va fi un astfel de centru. Investiția este aprobată, e în curs de derulare, iar în curs de o lună de zile va fi finalizată. Începând cu 2020, sunt eliminate riscurile de distrugere a culturilor agricole de astfel de vijelii, de grindină și alte fenomene nedorite”, a menționat directorul Direcției Agricole Mureș.

Întocmirea amenajamentelor pastorale

Al treilea aspect atins de șeful Direcției Agricole Mureș a fost cel legat de situația pășunilor și pajiștilor din comuna Batoș. „Se știe că până la sfârșitul anului 2019 trebuie finalizate amenajamentele pastorale. Nu e mare filozofie, se realizează fără PUZ-uri, fapt pentru care am luat legătura cu administrația locală în vedere finalizării lor. Trebuie cuprinși toți fermierii care au pășuni și fânețe în aceste amenajamente. Conform legislației, începând cu 2020 fermierii, atât personele fizice cât și cele juridice care vor opta pentru o subvenție la APIA, trebuie să facă dovada existenței acestui amenajament pastoral. Nu e altceva decât niște lucrări prin care și cel care exploatează pajiștile are niște obligații, de exploatare rațională, de reînsămânțări, curățire și alte lucrări, în funcție de amplasamentul parcelei. Întreg personalul Direcției Agricole suntem aproape de agricultorii județului Mureș, pot apela la noi pentru orice aspect, noi le acordăm tot sprijinul”, a subliniat ing. Ioan Rus.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE