- redactia
- 0 comentarii
- 581 Vizualizări
Creșă nouă în Luduș, construită cu fonduri REGIO
18 noiembrie 2019O nouă creșă va fi construită în orașul Luduș peste doi ani și jumătate, ca urmare a implementării proiectului pregătit de edili prin care se atrag fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 destinată investițiilor în infrastructura de educație.
Investiție de 6 milioane de lei
Proiectul ”Construcția și echiparea infrastructurii pentru educația timpurie (creșă)”, având o valoare totală de peste 6 milioane lei, a fost semnat la Alba Iulia, de către primarul din Luduș, Ioan Cristian Moldovan, și directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.
Proiectul vine în întâmpinarea necesității adaptării infrastructurii educaționale și presupune construirea unei creșe cu 41 de locuri în zona centrală a orașului Luduș, localitate unde mai există o singură unitate de învățământ pentru copii între 0 – 3 ani, cu o capacitate de numai 20 de locuri.
”Un număr mare de copii din oraș și din satele din apropiere pot fi beneficiarii direcți ai acestui proiect. Oferim o nouă structură, cu cel puțin 41 de locuri și unde vor lucra 25 de persoane, pentru a dovedi părinților că putem asigura un învățământ de calitate pe plan local. Avem în implementare și proiectul de la Școala ”Ioan Vlăduțiu”, al cărui buget este mult mai mare, dar ne preocupă și izolarea termică a blocurilor. Noi am preluat astfel eforturile materiale din partea cetățenilor, pentru că vrem să le oferim condiții de trai cât mai bune. Pentru o localitate cu buget mic nu este foarte ușor să susținem aceste proiecte, dar vom utiliza peste 15 milioane lei din resursele europene și vom oferi condiții mult mai bune decât acum pentru învățământul primar și gimnazial. Trebuie să depășim această criză, cu spații de educație supraîncărcate, prost iluminate și fără dotări și să ne concentrăm investițiile, mai ales din fonduri europene, pe creșterea calității actului educațional, prin asigurarea spațiilor și dotărilor necesare”, a declarat Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș.
Valoarea totală a proiectului este de 6.014.598,9 de lei, din care 1.441.212 de lei reprezintă fondurile europene REGIO solicitate pentru realizarea proiectului, respectiv 98% din valoarea eligibilă a proiectului, în sumă de 1,47 milioane lei. Proiectul se estimează a fi finalizat până în 30 iunie 2022.
Detalii despre viitoarea creșă
Locația de implementare a proiectului o reprezintă un spațiu aflat în domeniul public al orașului Luduș, identificat prin numărul cadastral 57106, în suprafață totală de 3.000 de metri pătrați, din care noua clădire va ocupa circa o șesime. Creșa va fi structurată astfel: o grupă specială pentru 5 copii, 2 grupe mijlocii cu câte 9 copii/grupă și 2 grupe mari, cu câte 9 copii/grupă.
Întreaga construcție va avea un singur nivel, cu o înălțime totală de 7,2 metri, dar în zona administrativă va exista un demisol. Fiecare grupă va avea propria sală, în suprafață de peste 30 de metri pătrați și va exista și o sală de mese, dar și grupuri sanitare distincte, pentru copii și adulți. Demisolul va avea suprafața utilă de 200 de metri pătrați și va cuprinde centrala termică, vestiarul personalului administrativ, spălătoria cu spațiile aferente, camera de odihnă pentru personal și adăpostul de protecție civilă. Acesta din urmă a fost dimensionat pentru 66 de persoane și va avea grup sanitar propriu, o instalație de ventilare mecanică și manuală, ieșire de siguranță etc.
Andreea GONDOR
- Etichete:
- cresa ludus
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu