Iubirea, vocația Surorilor Carmelitane. În vizită la Mănăstirea Carmelitană din Sângeorgiu de Mureș Cultură
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 1333 Vizualizări

Iubirea, vocația Surorilor Carmelitane. În vizită la Mănăstirea Carmelitană din Sângeorgiu de Mureș

Se deschide poarta de obicei închisă și te simți copleșit ca un copil pe treptele bisericii. Urcând prin parcul îngrijit cu migală și drag, mergi tot mai sus cu pașii și cu gândul. Simplitate, dar poezie. Rigoare, dar iubire. Te întâmpină o față zâmbitoare, te invită înăuntru, trecând pragul dinspre lumesc spre sacru. De o parte și de alta stau în ordine cărți, iconițe, obiecte de cult, afișe care îți atrag privirea în timp ce aștepți cu emoție.

În acest timp, dacă dorești poți intra în capela luminoasă unde să închizi ochii și să respiri din tot sufletul apropierea de Divin. Sora Maria Tereza te invită apoi într-una din camerele de oaspeți libere, la fel de simplă și modestă. Era doar un scaun, iar Sora a mai adus unul. Îți iei caietul și pixul, iar ea pune pe pervaz cele câteva cărți alese pentru documentare, și notițele sale. Și astfel, stând față în față, cu caietul și inima deschise, începe povestea…

Din Pécs la Sângeorgiu de Mureș

Mănăstirea Carmelitană din Sângeorgiu de Mureș face parte din familia mai mare a Carmelitanilor, un ordin contemplativ, caracterizat prin clauzură și simplitate. La origine este Sfânta Tereza de Avila, fondatoare Surorilor Descălțate, ramura feminină a Carmelitanilor Descălțați ce datează din secolul al XVI-lea, la trei secole după înființarea ordinului Carmelitan. Dar Carmelitanele nu sunt toate la fel. Numai în județul Mureș există două astfel de mănăstiri: cea din Sângeorgiu de Mureș, dedicată Sfintei Tereza de Lisieux, și Schitul Înălțarea Sfintei Cruci, de rit oriental de la Stânceni. Mănăstirea din Sângeorgiu, povestește Sora Maria Tereza, s-a născut „din inima lui Dumnezeu ca locaș al rugăciunii”.

În 1997, Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba Iulia, Gyorgy Jakubinyi a răspuns chemării, vizitând Carmelitanele din Pécs, Ungaria, ceea ce i-a trezit dorința de a avea un asemenea locaș și în România. Dar au trebuit să treacă nouăsprezece ani până când s-a putut inaugura aceasta, neavând surori destul de avansate în ordin și dornice de a pune bazele unei noi mănăstiri. De aici încolo, Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Alba Iulia se va ocupa de toate nevoile materiale și spirituale ale viitorului locaș de cult.

Locația actuală a mănăstirii, relatează Sora Maria Tereza, a fost și ea găsită printr-o inspirație a uneia dintre surorile venite să prospecteze posibile locații în zona Sângeorgiului de Mureș. Impresionată fiind de frumusețea acestor locuri, aceasta s-a întrebat dacă nu s-ar putea întemeia aici mănăstirea cu ajutorul Parohiei Romano-Catolice locale. După spusele Surorii Maria Tereza, locația ideală trebuia să fie „aproape de oraș, dar nu în oraș”, să existe un preot să poată celebra săptămânal Sfânta Liturghie și acces la toate nevoile de bază. În septembrie 2006, terenul ales a fost donat de proprietar special pentru acest scop. Temelia a fost sfințită la 1 octombrie, de ziua Sfintei Tereza de Lisieux. La sfârșitul lui noiembrie, trei surori venite de la Pécs s-au mutat în noua clădire. Din 2015, mănăstirea se bucură de autonomie jurisdicțională față de mănăstirea-mamă de la Pécs. Acum sunt șapte surori, cinci din Transilvania și două din Ungaria. Sora Maria Tereza a amintit de o tânără care este de un an în mănăstire, iar dacă va rămâne, va fi prima soră plină care a început calea sa monastică aici.

Vocația mea este Iubirea

Întrebată cum au ales-o pe Sfânta Tereza de Lisieux ca patroană, Sora Maria Tereza a menționat iubirea arhiepiscopului Jakubinyi față de aceasta și mesajul său de iubire. Tereza de Lisieux, cunoscută și ca Mica Floare din Carmel, s-a născut Marie Françoise-Thérèse Martin in Alençon, Franța în 1873, și-a arătat de mică dorința adâncă de a se dedica bisericii. În 1888, la 15 ani, i s-a permis să se alăture maicilor de la mănăstirea Carmelitană din Lisieux. Și-a dedicat restul vieții rugăciunii și iubirii, până în 1897, când s-a stins la doar 24 de ani. A fost canonizată în 1925 de Papa Pius al XI-lea, și rămâne și astăzi una din cele mai populare sfinte Catolice.

Sora Maria Tereza mărturisește că viața și calea spirituală a acestei sfinte o invită și pe ea să urmeze drumul ei, ca un ghid spiritual care o ajută să treacă peste toate obstacolele. Viața monahală a Sfintei Tereza este în strânsă legătură cu Maica Domnului, spune Sora Maria Tereza, vocație pe care Sfânta și-o exprima în una din poeziile sale ca „o legătură profundă cu Iisus, mijlocită prin Sfânta Fecioară, pe care o putea simți și ea, ca om obișnuit”. „Și noi”, adaugă Sora Maria Tereza, „suntem chemați să trăim cu Maria pentru Iisus, cât de des putem, să ne străduim să fim prezenți pentru El”. Cu glasul tremurând de emoție și dorința de a-și împărtăși bucuria, Sora citește strofa a cincea din poezia Sfintei, ”De ce te iubesc, O Maria!” din volumul tradus în românește în 2008, ”Tereza de Lisieux, Sfânta Tereza a Copilului Isus și a Sfintei Fețe”:

„În ciuda micimii mele, O Mamă adorată,

Ca tine pe-Atotputernicul în mine-l am și eu

Dar nu tremur văzând slăbiciunea-mi toată

Comoara unei mame-i și a copilului mereu.

Eu sunt copilul tău, O, Mamă scumpă, dară

Virtuțile, Iubirea-ți nu mi-aparțin și mie?

Când Ostia cea albă în inimă-mi coboară

Isus, Mielul tău Blând, ca-n sânul tău se știe!…”

Aici, explică Sora, este și misiunea maicilor Carmelului, în „a se ruga pentru toată omenirea, pentru iubire. Pentru a pătrunde mai bine în esența misiunii, cu meticulozitate, Sora Maria Tereza a ales să deschidă un pasaj din ”Istoria unui suflet” scris de Sfânta Tereza, despre cum și-a înțeles vocația de „Carmelită, Soție și Mamă”. Totuși acestea nu cuprindeau tot ce simțea Sfânta Tereza, cum a subliniat și Sora Maria Tereza, mai existau și vocațiile „de Războinic, de Preot, de Apostol, de Doctor al Bisericii, de Martir” cu regretul de a nu putea fi cu adevărat Preot.

Să mergem împreună!

Surorile din Sângeorgiu de Mureș țin legătura și cu Maica Eliane, stareța Schitului de la Stânceni, iar în trecut, tinere care se pregăteau să devină maici acolo, au fost instruite la atelierul de legătorie al mănăstirii sângeorzene. Sora Maria Tereza și-a exprimat, de asemenea, admirația pentru Maica Eliane, pentru dăruirea și credința sa. Totodată, mențin o relație strânsă cu Ordinul Terțiarelor din Timișoara, cu cele din Sibiu, dar și cu alte ordine monastice în preponderență Catolice. Dar pentru că ele nu se mai deplasează în alte locații, legătura rămâne prin rugăciune, dar și mai prozaic, prin email.

Întrebată care este metoda lor de a atrage vocații, Sora Maria Tereza a subliniat faptul că prin esența lor, Carmelitanele nu invită și nu încearcă să convingă pe nimeni să li se alăture. De aceea, numărul lor rămâne relativ constant, dar, „din când în când mai vin fete să se intereseze”.

Două zile de hram

Există două zile de hram. Prima este 16 iulie, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria din Muntele Carmel, care se ține de obicei afară, cu un public larg. Pentru credincioșii din zonă, parohia Romano-Catolică, cu sprijinul autorităților, asigură transportul către mănăstire. Cea de-a doua este 1 octombrie, ziua Sfintei Tereza de Lisieux, celebrată într-un cerc mai restrâns, în capela mănăstirii, dar totuși cu o prezență impresionantă, inclusiv o familie de români din Bistrița care vin în fiecare an.

Cu ocazia acestora, dar nu numai, se organizează de asemenea conferințe cu public și zile de reculegere.

Surorile Mănăstirii Sfânta Tereza din Sângeorgiu de Mureș își exprimă de asemenea disponibilitatea de a acorda ajutor prin rugăciune și consiliere. Sora Maria Tereza amintește că se poate oferi și cazare, în limitele spațiului disponibil și ale regulilor specifice ordinului. Toți cei care doresc să viziteze mănăstirea, sunt bineveniți oricând. Dacă este nevoie de cazare, mai ales dacă este vorba de un grup, sau dacă se dorește o întrevedere cu una din Surori, ele preferă să fie contactate pe email sau sms pentru a se verifica disponibilitatea. În momentul de față, mănăstirea poate găzdui maximum 10-11 persoane, de preferință vara. Sora Maria Tereza amintește de asemenea că toate evenimentele apar pe site-ul mănăstirii, intitulat ”Kis Szent Teréz Kármel” (”Carmelul Micii Sfinte Tereza”), unde se găsesc și toate datele de contact și alte informații relevante. Toți credincioșii pot participa zilnic la Sfânta Liturghie de la ora 16.30 sau la oricare dintre orele de rugăciune.

România, „grădină a Maicii Domnului

Rememorând vizita Papei Francisc din luna mai, anul curent, Sora Maria Tereza și-a exprimat speranța ca mesajul său, acela de a merge împreună indiferent de identitatea etnică sau religioasă, va fi pus în aplicare, mai ales în contextul în care Papa Ioan Paul al II-lea descrisese România ca „grădină a Maicii Domnului”, imagine reluată și de actualul suveran pontif.

După mai bine de două ore care au trecut ca o clipă, te ridici sfios și îți iei rămas bun. Sora te conduce până la ușa clădirii, și te urmărește cu privirea. Te întorci, ea e tot acolo, îți face cu mâna zâmbind, îi zâmbești și tu. Închizi iar acea poartă grea de lemn și pleci cu inima plină de bucurie…

Sonia ANDRAȘ

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Buna ziua
    As vrea sa ma informez, daca se poate .
    Ce trebuie sa fac Sa pot lua legătura cuMaicutele de acol
    As vrea sa ma alătur maicutelor!

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE