EXCLUSIV! Clădire nouă de laboratoare în pregătire la Sandoz Târgu-Mureș! Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1700 Vizualizări

EXCLUSIV! Clădire nouă de laboratoare în pregătire la Sandoz Târgu-Mureș!

Producătorul de medicamente Sandoz pregătește implementarea unui proiect care prevede demolarea unității de producție a penicilinelor şi depozitare a medicamentelor și construirea unei zone noi cu funcțiuni pentru activități farmaceutice și administrative în laboratoare și birouri, pe o parcelă în suprafață de 2.019 de metri pătrați, proprietate proprie, situată în intravilanul municipiului Târgu-Mureș, la marginea cartierului Tudor, pe strada Livezeni nr. 7A.

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) ”Construire clădire P + 3E laboratoare și birouri” a fost întocmit de o echipă mixtă de arhitecți, ingineri și proiectanți de la societățile SC Expert SRl și SC Archiprog SRL și poate fi lecturat pe site-ul Primăriei municipiului Târgu-Mureș, www.tirgumures.ro.

Ce prevede PUZ-ul

Potrivit documentului, în prezent pe amplasament se află edificată construcția unității de producție a penicilinelor şi depozitare a medicamentelor, în suprafață de 1.005 de metri pătrați. Regimul de înălțime al acestei construcții, în zona halei de producție şi depozitare existente este parter, iar în zona birourilor şi laboratoarelor este parter plus un etaj.

”Construcția unității ecologice de producție şi depozitare a medicamentelor cuprinde, în principal, următoarele spații: la parter 3 birouri, 5 magazii, 3 camere ambalare, 6 holuri, 3 vestiare, un duş, 2 camere blistare, o cameră omogenizare, o cameră cântare, o cameră dozare, o cameră capsulare, o cameră pompe vid, centrală termică şi casa scării, la etaj casa scării, birou, 2 holuri şi 5 laboratoare. Pentru aceste spatii s-a emis autorizația de demolare numărul 6 din 21 februarie 2019. Astfel, terenul poate deveni liber de construcții”, se menționează în PUZ.

Parcare pe două niveluri

În ceea ce privește gestionarea circulației auto, autorii PUZ-ului au explicat că ”se vor respecta căile de intervenție pentru mașinile de pompieri”, apele meteorice de suprafață ”vor fi colectate prin rigole, ce vor fi racordate la rețeaua de canalizare proiectată în zonă”, iar ”străzile vor fi executate din îmbrăcăminți moderne alcătuite dintr-o fundație din balast și piatră spartă și îmbrăcăminți diversificate din pavele de beton vibrat”.

Realizatorii PUZ-ului propus și trei accese de deservire a incintei de laboratoare: acces principal și parcare VIP, acces aprovizionare și acces pentru parcări ale personalului angajat organizat pe două niveluri.

”Organizarea parcajelor se rezolvă pe parcela beneficiarului, strada Livezeni nr. 4, în trei pachete distincte astfel: un set de 9 locuri de parcare paralel cu limita de nord a terenului alăturat trotuarului existent, un set de 23 locuri în curtea interioara a incintei spre vest în zona adiacentă pârâului Pocloș, sud și est la cota -0.90, un pachet de 24 locuri amplasate la mezanin cota +1.40, însumând un total de 56 locuri de parcare”, se menționează în document.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE