Contractul pentru reabilitarea Palatului Culturii, reziliat Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1068 Vizualizări

Contractul pentru reabilitarea Palatului Culturii, reziliat

Executantul lucrărilor de reabilitare a Palatului Culturii din Târgu Mureș a avut întârzieri majore în realizarea proiectului, astfel, după mai multe notificări trimise executantului, Consiliul Județean Mureș a decis rezilierea contractului începând cu data de 6 iulie 2020. Executantul are obligația de a părăsi șantierul în termen de 20 de zile după reziliere.

În 2017, Consiliul Județean Mureș a câștigat finanțare europeană pentru reabilitarea Palatului Culturii în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. În urma unei proceduri de licitație publică, în data de 31 octombrie 2017, administrația județeană a încheiat un contract pentru realizarea proiectului tehnic şi pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Palatului Culturii cu Asocierea SC Romconstruct Group SRL – SC Concas SA, prin liderul de asociere SC Romconstruct Group SRL, Ploiești. Lucrările de reabilitare au început în data de 22 ianuarie 2019.

Întârzierile majore în executarea lucrărilor au fost cauzate, în primul rând, de lipsa de mobilizare a Executantului, iar lipsa de personal a determinat ca după 17 luni de la începerea lucrărilor stadiul acestora să fie sub 40%, astfel încât societatea nu mai putea finaliza lucrările contractate în termenul iniţial, și anume până la data de 31 august 2020.

Totodată, executantul nu a respectat, în termenul impus, cerinţele înştiinţărilor de remediere a diverselor deficiențe constatate pe perioada executării contractului.

„Suntem într-o situație neplăcută și nedorită de nimeni. Am avut mari speranțe privind acest proiect. Cu câțiva ani în urmă s-a realizat reabilitarea interioară a Palatului Culturii, iar acum am propus reabilitarea exterioară și finalizarea acelor lucrări interioare care au fost omise din proiectul inițial. Dacă totul mergea bine la sfârșitul verii trebuia să avem bucuria de a vedea această clădire emblematică a municipiului Târgu Mureș în frumusețea sa de odinioară. Din păcate nu s-a întâmplat așa. Problemele care au condus la situația actuală sunt numeroase. Prima problemă este legată de legislația privind achizițiile publice. Cu toate că aceasta a fost modificată în mai multe rânduri, de cele mai multe ori suntem obligați să încheiem contract cu ofertantul care a propus cel mai mic preț. În cazul Palatului Culturii executantul a câștigat licitația cu o ofertă de preț la 80% față de prețul estimat de proiectant. Au întârziat în executarea lucrărilor, iar noi le-am aprobat mai multe prelungiri, oferindu-le șansa să ducă la bun sfârșit acest proiect. Văzând că executantul nu a reușit o mobilizare mai bună nici după o serie de avertizări am decis să reziliem contractul”, a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Consiliul Județean Mureș va întreprinde toate măsurile necesare astfel încât în cel mai scurt timp posibil să pregătească și să deruleze o procedură de achiziție în urma căreia să fie desemnat un nou executant, care să finalizeze lucrările începute.

(Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE