Activități în Săptămâna prevenirii traficului de persoane Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 284 Vizualizări

Activități în Săptămâna prevenirii traficului de persoane

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Târgu Mureș, au transmis vineri, 9 octombrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în perioada 12 – 16 octombrie, centrul regional Târgu Mureș al Agenției Naționale împotriva traficului de persoane organizează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane din data de 18 octombrie, și care sunt subsumate unei campanii de informare intitulate ,,Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, iar marcarea zilei de 18 octombrie, are ca scop creșterea gradului de conștientizare a populației asupra riscurilor acestui fenomen și de reacție la acesta.

Toate activitățile planificate se vor desfășura cu respectarea regulilor igienico – sanitare, presupunând prezența unui număr redus de participanți în spații care să permită distanțarea fizică, sau în spații publice.

,,Una dintre activităţi va fi întâlnirea cu elevii din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor Mureş, prin intermediul cărora ne propunem să diseminăm informaţiile relevante cu privire la fenomenul traficului de persoane către un număr cât mai mare de copii şi tineri, aceştia devenind vocea noastră în unităţile de învăţământ pe care le frecventează. Totodată, pe parcursul întregii săptămâni şi în perioada următoare, aceştia vor transmite colegilor lor informaţii privind principalele tipuri de exploatare, folosindu-se de materialele de prevenire puse la dispoziţie de Centrul Regional Târgu Mureş”, se menționează în comunicat.

De asemenea, în cadrul activităților sunt implicați și psihologi școlari din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Mureș și consilieri educativi din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Harghita, aceștia organizând lecții deschise cu tematica în discuție pentru a atenționa tinerii asupra ușurinței cu care pot fi ademeniți sub pretexte diferite și exploatați în vederea obținerii de foloase pentru raficanți. O altă activitate va fi realizată de compartimentul de Analiză și Prevenire a criminalității din cadrul IPJ Harghita, care se va desfășura în spațiul public, fiind diseminate materiale cu caracter informativ privind acest fenomen.

,,Activitatea cu impactul cel mai mare ne dorim să fie evenimentul din data de 15 octombrie, organizat în Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu Mureş, începând cu orele 11:00, la care sunt invitaţi tineri din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş şi o parte a partenerilor instituţionali. Pe lângă prezentarea semnificaţiei datei de 18 octombrie şi vizionarea de filmuleţe, evenimentul va presupune o parte artistică, respectiv premierea lucrărilor artistice realizate de elevi, şi lansarea în plan local a  campaniei „Fii stăpân pe viaţa ta!”, iniţiată în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Mureş pentru tinerii instituţionalizaţi”, mai informează sursa citată.

Totodată, în colaborare cu DSP Târgu Mureș se va organiza o întâlnire cu publicul larg pentru a face cunoscute instituțiile abilitate în prevenirea și combaterea acestui fenomen și pentru a populariza linia telefonica ,,Help line” disponibilă la numărul: 0 800 800 678.

La finalul săptămânii, se va organiza o activitate de prevenire pentru beneficiarele Centrului maternal ,,Materna” din Târgu Mureș și a unei ședințe de lucru de tip ,,masa rotundă” cu specialiștii Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii, care va avea în vedere perfecționarea modalităților de lucru în ceea ce privește asistența specializată a victimelor din evidența C.R. Târgu Mureș.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE