Ce avere are Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 14664 Vizualizări

Ce avere are Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș

Noul primar al municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, și-a publicat, în luna noiembrie 2020, pe pagina web a instituției, www.tirgumures.ro, declarațiile de avere și de interese.

Potrivit sursei citate, Soós Zoltán deține împreună cu soția sa, începând din anul 2008, o cotă parte de 3/8 dintr-un apartament de 68 de metri pătrați moștenit în Târgu Mureș, precum și o casă construită în anul 2009 împreună cu soția sa, de 180 de metri pătrați, în satul Curteni, comuna Sântana de Mureș.

La capitolul ”Terenuri” menționăm trei parcele de teren intravilan, toate deținute împreună cu soția sa, astfel: 800 de metri pătrați în Curteni (din anul 2008), 500 de metri pătrați în Curteni (din anul 2013) și 500 de metri pătrați în Curteni (din anul 2015).

În ceea ce privește rubrica ”Datorii”, declarația de avere consemnează o datorie de 80.000 de franci elvețieni contractată în anul 2008 și scadentă în anul 2038.

Pentru ultimul an fiscal, Soós Zoltán a raportat patru surse de venit: 58.247 de lei salariul de director-manager al Muzeului Județean Mureș, 4.376 de lei de la Consiliul Județean Mureș (Comisia pentru denumiri de pe lângă Prefectura Mureș), 3.032 de lei de la Consiliul Județean Brașov (Comisie de evaluare) și 63.300 de lei venituri din activități independente de la Centrul Cultural Expo Arte (autor proiect Tonitza).

Conform declarației de interese, Soós Zoltán deține calitatea de membru fondator al 4 ONG-uri: Asociația Posta Bela din Cluj Napoca, Asociația Borsos Tamas din Târgu Mureș, Asociația Pentru Târgu Mureș din Târgu Mureș și Asociația Visit Mureș din Târgu Mureș.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE