„American History”, onoare și cunoaștere Învățăământ
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 696 Vizualizări

„American History”, onoare și cunoaștere

Lumea nouă de peste ocean, marele continent american a fost mereu un subiect de interes, inclusiv pentru profesorii de pe la noi, care au găsit de cuviință să-l aprofundeze sub forma unui concurs destinat elevilor. Așa sună pe scurt povestea inițiativei „American History”, concurs inițiat de Adrian Costea, profesor în cadrul Colegiului Naţional ”Unirea” din Târgu Mureș.

„La începutul anului școlar m-am gândit să organizez un concurs cu ocazia Zilelor Colegiul (24 ianuarie) în care să invit elevii de la școlile care au profil bilingv engleză, respectiv Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș și Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” din Reghin. După închiderea școlilor am hotărât să nu renunț la idee și să fac un concurs online folosind aplicația ”Google forms”. Avantajul acestei aplicații este că elevii primesc feedback imediat iar la răspunsuri se pot atașa link-uri unde ei pot să afle mai mult despre răspunsul respectiv, fapt pentru care acest concurs are o valoare pedagogică foarte mare. Dat fiind faptul că a fost doar primul concurs organizat la sfârșitul primului semestru, am hotărât ca întrebările să acopere doar perioada de până la războiul civil. Faptul că au participat mulți elevi (20) și că am primit feedback pozitiv, m-a făcut să vreau să organizez unul în același sistem la sfârșitul anului școlar – prima săptămână din iunie probabil – cu întrebări care să cuprindă perioada de la războiul civil până cât mai aproape de zilele noastre. De asemenea, anul viitor vreau sa îl înscriu în calendarul activităților județene”, a declarat Adrian Costea, inițiatorul concursului ”American History”.

Elevi reghineni, protagoniști ai concursului

Printre cei evidențiați în cadrul „American History” se numără și elevii Liceului Tehnologic „Lucian Blaga”, coordonați de profesoara Székely Rozália. “Concursul American History a fost organizat de către profesorul Adrian Costea de la Colegiul Naţional ”Unirea” din Târgu Mureș, concurs la care am fost invitaţi de către dânsul, alături de elevii de la Colegiul Naţional ”Alexandru Papiu Ilarian”. De la Liceul Tehnologic ”Lucian Blaga” din Reghin au participat 9 elevi din clasele cu profil bilingv- engleză care au avut de parcurs istoria SUA până la Războiul Civil. Pregătirea s-a desfășurat online, iar concursul a constat din 35 de întrebări și s-a desfășurat tot în mediul virtual joi, 21 ianuarie. Este primul concurs de acest gen la care am participat, dar vom participa și la finele semestrului II”, a declarat Székely Rozália, profesorul coordonator al echipei Liceului Tehnologic „Lucian Blaga”.

Felicitări se cuvin echipajului Liceului Tehnologic „Lucian Blaga”, format din elevii Șerban Bloj, Mihai Stainbok (clasa a IX-a C), Mihnea Chirteș, Farkas Krystal, Matei-Rusu Tanya, Andreea Sabău (clasa a X-a C), Mara Pop (clasa a XI-a C), Anghel Costa, Adrian Creţi (clasa a XII-a C).

„Istoria e un lucru foarte interesant”

,,Pentru mine, experiența pe care am dobândit-o participând la acest concurs m-a făcut să-mi dau seama că într-adevăr, istoria e un lucru foarte interesant. Mi-a făcut plăcere să particip la acest concurs, chiar dacă mă puteam descurca mai bine. Am dat tot ce am avut și pot spune că sunt mulțumit de ce am realizat, și cu siguranță voi mai participa la astfel de concursuri dacă s-ar mai ține!” Șerban Bloj, clasa a IX-a C

„Am avut o experiență plăcută”

,,Ideea a fost interesantă, concursul a fost relativ ok mulțumită pregătirilor cu doamna profesoară Székely Rozália. Pe viitor aș mai dori să particip pentru că am avut o experiență plăcută.” Stainbok Mihai, clasa a IX-a C

„Experiență acumulată”

„Am participat la acest concurs cu scopul de a mă motiva să învăț și despre istoria altui continent în afară de cel european. Mi-a plăcut și sunt recunoscătoare pentru experiența acumulată.” Pop Mara, clasa a XI-a C

„Onoare și cunoaștere”

,,Prin concursul ”American History” consider că s-a urmărit onoarea. Asta m-a motivat și m-a intrigat să particip. Ce fel de onoare? Onoarea pe care i-o oferi unui stat și întregii sale culturi atunci când urmărești să-i înțelegi evoluția, atunci când privești în ansamblu, cunoscându-i istoria. Asta am oferit, onoare, frumos împachetată cu un strat al cunoașterii.” Costa Anghel, clasa a XII-a C

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE