Sandor și Gyango, globe-trotteri pentru cauza câinilor Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 456 Vizualizări

Sandor și Gyango, globe-trotteri pentru cauza câinilor

Dragostea pentru animale nu cunoaște limite pentru mulți dintre noi. Mai mult de atât, acești iubitori de animale încearcă să transmit și celor din jur această stare de spirit. Printre cei cu un astfel de har se numără și austriacul Sandor Buz care va poposi vineri, 18 iunie, la Reghin.

1.300 de kilometri pe jos

Alături de câinele său pe nume Gyango, adoptat tocmai de la adăpostul din Reghin, Sandor Buz a pornit într-o călătorie pe jos din Austria spre România, destinația finală fiind Reghin. Călătoria celor doi însumează aproape 1.300 de kilometri, nelipsită de fel de fel de dificultăți, zăpadă, căldură, ploaie.

Prin acest demers, Sandor Buz dorește să dea un exemplu și să ajute câinii fără stăpân din România. Pe drum a adunat donații pentru Fundația „Robin Hood” care se ocupă de protecția animalelor și care militează de câțiva ani pentru câinii vagabonzi din România. Donațiile se vor utiliza pentru finanțarea unor campanii importante de castrare și pentru reparațiile care se vor efectua la Adăpostul pentru animale abandonate „Fiducia” din Reghin.

Predarea donațiilor, în Parcul Central

Sandor și Gyango vor fi prezenți la predarea oficială a donațiilor în Parcul Central din Reghin, vineri, 18 iunie, între orele 9.00 și 16.00. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Fundației „Robin Hood” din Austria, ai Fundației „Robin Hood” din România și ai Ambulanței pentru animale, care va fi folosită pentru castrările viitoare. De asemenea, vor participa și elevii Liceului Tehnologic ”Lucian Blaga”, însoțiți de cadre didactice. Tot atunci, cei prezenți în Parcul Central se vor face cunoștință cu câini din adăpostul „Fiducia” care-și doresc o nouă familie, un adăpost.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE