Home / Slider / Colectă de biciclete pentru copiii satelor mureșene

Colectă de biciclete pentru copiii satelor mureșene

Distribuie

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Sectorul Social – Misionar, Structura social-filantropică pentru județul Mureș și Departamentul de tineret și Biroul de cateheză – Structura de misiune și tineret pentru județul Mureș, cu binecuvântarea Înaltpreasfințului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei și în colaborare cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia – filiala Târgu-Mureș lansează campania „O bicicletă – un pas înainte pentru copiii din comunitățile rurale defavorizate din județul Mureș”, pentru a veni în sprijinul copiilor din comunitățile rurale defavorizate din județul Mureș, prin oferirea de biciclete, pe care să le utilizeze ca mijloc de deplasare la școală.

”Cărămidă la temelia educației copiilor”

Potrivit informațiilor furnizate de părintele Silviu Jimborean, inspector pentru misiune și tineret pentru județul Mureș, cu ajutorul acestor biciclete inițiatorii campaniei doresc să facă accesul fizic mai ușor la educație, ”întrucât chiar și în zilele noastre în anumite zone copiii sunt nevoiți să parcurgă zilnic mulți kilometri pe jos pentru a ajunge la școală.” 

”Facem apel la bunăvoința și bunătatea dumneavoastră să ne sprijiniți în acest demers, de a pune o cărămidă la temelia educației copiilor cu posibilități materiale limitate, dar cu visuri, dorințe și aspirații infinite. Așadar, dacă aveți o bicicletă depozitată prin podul casei, magazie, garaj, etc. peste care s-a așternut praful neutilizării, vă rugăm să ne dați de știre. O lustruim noi și o dăm mai departe celor care au mai puțin decât noi. Colectăm biciclete pentru copii cu vârste cuprinse între 3 – 14 ani, pe care le puteți aduce la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu Mureș, strada Voinicenilor numărul 83 sau ne puteți contacta pentru a veni noi să le ridicăm de la dumneavoastră. Bunul Dumnezeu să vă ocrotească și să vă răsplătească efortul!”, a transmis părintele Silviu Jimborean.

Inițiatorii campaniei pot fi contactați la numerele de telefon 0741-564.717 (părintele Silviu Jimborean) și 0747-962.507 (părintele Mihai Dumitrescu – inspector social pentru județul Mureș).    

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Finanțare aprobată pentru o secțiune importantă a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț

Distribuie Guvernul României a aprobat miercuri, 29 noiembrie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.