INTERVIU cu Gáspárik Attila la final de misiune. Ce urmează?

22 octombrie 2021

După două mandate consecutive la conducerea Teatrului Național Târgu Mureș, directorul instituției urmează să întocmească raportul de activitate pentru ultimii cinci ani. Înainte de finalizarea acestui raport, Gáspárik Attila a acordat un interviu pentru cotidianul Zi de Zi în care a povestit despre realizări, despre dorințe neîmplinite și despre idei de viitor.

Pe drumul cel bun spre un „mall cultural”

Reporter: Domnule Gáspárik, când se încheie cel de-al doilea mandat al dumneavoastră?

Gáspárik Attila: Mandatul meu se termină pe 22 februarie 2022. Da, interesant, acum mă gândesc la asta… e 2022, luna a doua, data de 22. Mie îmi place cifra 2. Oricum e cu soț.

Rep.: Spuneați în ianuarie 2017 că doriți să transformați Teatrul Național într-un „mall cultural”. În ce măsură considerați că ați reușit acest lucru?

G.A.: După posibilitățile noastre eu cred că suntem pe drumul cel mai bun. Am avut două idei profunde în 2017. În primul rând educația. Să accentuăm rolul educativ al Teatrului Național, și în al doilea rând acest „mall cultural.” La ce mă gândesc… teatrul, în general, îmbină mai multe paliere: literatura, artele plastice, muzica și așa mai departe. Și atunci m-am gândit să le luăm pe toate și să încercăm să le aducem mai aproape, fiindcă cei care sunt melomani sau cei care sunt atrași de literatură trebuie să iubească și teatrul. De fapt, ai același target, același punct țintă, și atunci am început să facem lansări de cărți, piese noi foarte multe, piese vechi foarte multe, nu în forma clasică a teatrului, ci prin citirea pieselor, să vedem cum sună astăzi, să discutăm. De exemplu, proiectul Ro.Drama asta a acoperit. Am pus un accent mai mare pe texte, am făcut să funcționeze ca un laborator, să discutăm dacă merită să investim mai mult în texte sau dacă nu merită. Până acum funcționa așa: venea un regizor, avea o idee, el găsea o piesă, noi aveam actorii și „hai să facem”. Dar nu prea s-a pus accentul pe public. Oare publicul cum va recepționa acel text? Și atunci am încercat să facem un antreu al textelor prin aceste evenimente și am avut foarte multe, și cu poezii, concerte, lansări de cărți. Cu artele plastice încă mai suntem datori. Am avut expoziții, mai ales online prin care am vrut să funcționeze o memorie colectivă a acestui Teatru, în acest oraș. Și memoria actorilor care au avut o carieră vastă în Târgu Mureș să fie din când în când reamintită, cel puțin în online, pentru că, DA, avem cu ce să ne mândrim. Consider că a fi membrul unui oraș implică și deținerea unei identități culturale profunde. Și așa consider că am reușit să pun baza acestui „mall cultural”. Bineînțeles, e și o chestie de bani. În clipa când vom primi bani pentru renovare, ne vom organiza în așa fel încât să găsim locuri pentru galerii și pentru alte spații culturale.

Rep.: Fiindcă ați adus vorba despre renovare aș vrea să vă întreb dacă ați reușit să reabilitați clădirea așa cum v-ați propus?

G.A.: În Programul Guvernului care a picat erau rezervate patru milioane de euro pentru reabilitarea Teatrului Național din Târgu Mureș. Când dau eu acest intervu, în Parlamentul României se duc tratativele pentru noua guvernare. Guvernul a picat, odată cu acesta a picat și Programul. Suntem în aer și nu știm nimic. Sperăm că cei care vor guverna în continuare vor prețui activitatea noastră și vor aloca și mai mulți bani, fiindcă asta a fost o cifră scoasă din nimic, nu s-a consultat nimeni cu noi. Din păcate, cu cât trec anii trebuie investit mai mult. Clădirea a fost inaugurată în 1973 și de atunci nu a trecut printr-o renovare mai serioasă și aici mă gândesc în primul și în primul rând la „înverzirea” clădirii, la consumul de energie, la energia reconsumabilă. De exemplu, pe acoperiș avem un spațiu enorm pe care îl putem folosi pentru a face apă caldă și așa mai departe. Cablurile din perete sunt făcute în 1973, nu sunt sigure, sistemul de incendiu trebuie reabilitat. Un studiu aproximativ făcut de experții locali, care ne-au mai ajutat, a demonstrat că avem nevoie de aproximativ 22 de milioane pentru a aduce clădirea la standardele din 2021. Ar trebui să fie adaptate intrările în sălile de spectacol, pentru persoane cu dizabilități. Spre exemplu, la Sala Mică oamenii cu handicap locomotor nu au cum să intre. Aș putea să enumăr ore întregi lucrurile care s-ar putea face cu aceste 22 de milioane. Am mai putea să scoatem toate atelierele de lăcătușerie, de tâmplărie din clădire și să le mutăm în altă locație iar în locul lor să facem sală de dans, bilbliotecă. Acest „mall cultural” de care am vorbit, ar consta și în asta. Mai așteptăm, dar suntem foarte optimiști că munca noastră pe care am investit-o în acest oraș se poate întoarce la noi. S-ar putea să nu se întâmple în mandatul meu dar nu contează, ceea ce contează este că din punct de vedere cultural acest oraș vrea să meargă mai departe și să trăiască în continuare.

„Nu stau la cârmă doar când merge bine vaporul”

Rep.: Doriți să candidați pentru următorul mandat?

G.A.: Este o întrebare la care nu știu să vă răspund, și aici nu este vorba despre nicio tactică. Știți foarte bine că sunt mulți conducători și sunt niște unități la care ai nevoie, în diferite timpuri, de diferiți conducători. Eu mă consider un manager de panică, de conflicte. Când sunt foarte multe probleme îmi place să fac ordine și eu cred că am reușit acest lucru în cei 10 ani. Nu sunt un manager așezat, care stă la cârmă doar când merge bine vaporul. Eu mă plictisesc în clipa aia și încep să fac prostii. Încep să inventez probleme pe care să le rezolv. Odată, au spus colegii despre mine, când lucram la București, că s-ar putea să fiu, de fapt, oltean. Când olteanul se plictisește se dezbracă de haine și are grijă de ele ca să facă ceva. Deci, dacă primesc o mică garanție din partea autorităților că această clădire intră în reabilitare și va fi de lucru, atunci o să mă gândesc foarte serios să mă apuc să mai scriu un proiect. Am și îmbătrânit. De 20 de ani sunt la conducerea mai multor instituții, și cred că am uitat să trăiesc. Aș mai avea niște idei și aș mai avea să scriu niște cărți și mai am al doilea doctorat de finalizat. Sunt tipul care nu crede că fără o funcție de conducere moare omul și nu mai poate trăi. Am avut satisfacții extraordinare, mi-am făcut foarte mulți prieteni. Mulțumesc presei, fără să recurg la politețe, pentru că mereu am simțit că au fost pe lângă cauza Teatrului și niciodată nu am primit răutate, nici din partea presei în limba română, nici din partea presei în limba maghiară, nici a presei clasice, nici a celei online. Am trăit împreună foarte bine și voi rămâne doar cu amintiri plăcute. Prin urmare, depinde de cine va veni la guvernare, ce idei are, ce politică vrea să facă, dar nu vreau să rămân neapărat la conducere.

Rep.: Aveați în gând, tot prin 2017, să realizați un festival internațional, propriu al Teatrului Național. Ce s-a întâmplat cu această idee?

G.A.: Am început un Fest și am avut parteneri extraordinari din Polonia, dar pandemia a schimbat radical lucrurile și acum ne bucurăm efectiv că ne putem ține spectacolele. Nu putem invita oameni din strainătate. În clipa în care cineva se uită pe hartă și vede ce e în România, la acest moment, acest lucru face mai mult rău acestei țări. Nu am renunțat. Ar trebui să fie un festival specific în care să vină un creator foarte important și foarte mare, în jurul căruia să se construiască festivalul propriu-zis. Avem lista cu cei pe care îi așteptăm, dar mai întâi trebuie să se calmeze lucrurile în ceea ce privește pandemia.

Educația, un obiectiv atins

Rep.: Cum ați pus în valoare rolul educativ al Teatrului? În afară de modul bine cunoscut în care teatrul educă prin spectacolele din repertoriu.

G.A.: În primul rând echipa de voluntari întărește linia noastră de educație. Cu voluntarii nu facem altceva decât să îi educăm pentru viață. Responsabilitatea lor este mai mică dar pot dovedi o experiență a lor de a lucra cu oamenii. Chiar săptămâna aceasta am eliberat adeverințe în limba engleză pentru cei care optează pentru facultățile din străinătate unde contează foarte mult dacă ai fost voluntar. Foștii noștri voluntari și actualii studenți ne scriu din Danemarca, din Norvegia, din Olanda și ne povestesc despre experiențele lor de la teatrele din străinătate și ne povestesc ce se face acolo și ce ar trebui să mai facem și noi. Sper că în fiecare an, în jur de 50, 60 de tineri, care au avut legătură cu Teatrul Național vor și rămâne fideli teatrului, ceea ce însemnă ca vor deveni intelectuali buni. Pe de altă parte noi am deschis ușile și am încercat să colaborăm cu toți studenții care s-au adresat nouă cu un proiect viabil. În ultimii ani noi am lansat peste 100 de studenți fie ca și actori, ca regizori, scenografi, dramaturgi. În acest cadru vom prezenta două spectacole, în curând. Unul dintre ele este spectacolul „10” în regia colegului nostru și profesor la Universitatea de Arte, Nicolae Cristache, cu un text al lui Székely Csaba, care este târgumureșean. Vedeți, asta este identitatea locală: un scriitor autohton, de calitate, ungur al cărui text este tradus în română. Punem accent pe schimbul de valori culturale. Teatrul maghiar a câștigat enorm de la Radu Afrim, enorm de multe a câștigat Compania ”Liviu Rebreanu” de la Bocsárdi László. Am încercat în mare parte să ne inspirăm din cultura celuilalt.

Rep.: Ați povestit despre multe realizări dar și despre obiective pe care nu le-ați dus la bun sfârșit, din diverse motive. Care ar fi lucrul de care sunteți cel mai mândru din tot ceea ce ați făcut în ultimii 10 ani?

G.A.: De normalitate sunt cel mai mândru. Mă bucur că a funcționat Teatrul în condiții normale, că a fost o conviețuire pașnică și fructuoasă între cele două companii, între cele două culturi. Eu cred că mult mai mulți vor rămâne acasă, unde au crescut, dacă au aceste valori. Pentru aceste valori am lucrat noi foarte mult, și sunt foarte mândru și de acest lucru. Am ales calea mai grea pentru a face teatru. Am încercat să construim, să construim, să construim, și cred că am dus misiunea la capăt. Este o structură solidă în Teatrul Național Târgu Mureș, pe care se poate construi și eu cred că această soliditate va mai ține câțiva ani.