Primul an de mandat pentru consilierul Farcaș Mihai-Dan, o lecție învățată despre dezvoltarea  Reghinului Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 336 Vizualizări

Primul an de mandat pentru consilierul Farcaș Mihai-Dan, o lecție învățată despre dezvoltarea Reghinului

De regulă, la un an de la preluarea mandatului, primarii sunt cei care ies în față cu un bilanț de activitate al ultimelor 12 luni. La Reghin, un astfel de demers a fost inițiat de către un consilier, în persoana liberalului Farcaș Mihai-Dan, care a intrat în direct cu reghinenii prin intermediul pagini sale de Facebook pentru a puncta bilanțul primului an din mandatul de consilier local.

„Fără experiență politică dar cu o motivație de a face ceva pentru comunitate și de a lăsa ceva în orașul nostru, am decis să-mi aloc resurse de timp, energie, și unde a fost nevoie, suport financiar, pentru a putea dezvolta proiecte și pentru a putea lăsa rezultate în urma noastră. Au trecut 12 luni de la momentul alegerii mele ca și consilier precum și de la depunerea jurământului. E important de știut că în 12 luni au fost în total 33 de ședințe, ordinare, extraordinare sau de îndată. Am avut un număr de 38 de ședințe de comisie pe partea de buget finanțe unde sunt membru, respectiv secretar în Comisia de Buget-Finanțe. Au fost peste 336 de proiecte de hotărâri de consiliu local aduse în vedere spre aprobare”, a precizat consilierul Farcaș Mihai-Dan.

Targetul: 12 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi în ședințele CL

Având experiența din domeniul de business, Farcaș Mihai-Dan a aplicat cu succes strategia pașilor ce urmau să fie făcuți în primul an de consilier, targetul impus fiind tradus prin cele 12 proiecte de hotărîre care să fie incluse pe ordine de zi a ședințelor consiliului local Reghin.

„Având experiență antreprenorială, mi-am setat ca obiectiv ca tot ce înseamnă financiar în domeniul investițiilor să poată fi înțeles de către comunitate, de către colegi, dar și să urmărim modalitatea cheltuirii banilor pentru a avea o proporție eficiență între investiții și cheltuieli. În ce privește proiectele pe care am dorit să le inițiez, am avut un target. Mi-am setat ca într-un an de zile să pot depune un număr de 12 proiecte de hotărâri de consiliu local, unul pe lună, care să ajungă în cele din urmă pe ordinea de zi. Pentru a putea atinge acest obiectiv, am scris undeva la 27 de proiecte, împreună cu consultanții cărora le-am oferit sprijin financiar, și care m-au ajutat să scriu astfel de proiecte. Deliberativul, în speță consilierii, nu pot să vină să ceară facerea unei străzi prin proiect, nu pot să vină să ceară un studiu de fezabilitate, nu pot să vină să ceară o ofertă în numele primăriei. În schimb, pot să susțină inițierea unui demers. Din cele 27 de proiecte, în urma consultării cu departamentele de specialitate, cu consultanții personali, cu echipa din Executiv, 12 proiecte au ajuns în cele din urmă pe ordinea de zi în decurs de un an”, afirmă Farcaș Mihai-Dan.

Primele proiecte initiate de consilierul Farcaș Mihai-Dan au fost pe zona de digitalizare, respectiv transmiterea online a ședințelor de consiliu local și proiectul  privind eliberarea online a certificatelor de atestare fiscală. Alte proiecte au vizat descentralizarea achizițiilor din Programul „Cornul și laptele”. În același domeniu al antreprenoriatului local a fost scris, propus pe ordinea de zi și aprobat și proiectul privind comercializarea plantelor, legumelor și fructelor în municipiul Reghin, pe domeniul public.

„În urma anumitor frustrări menționate din partea comercianților din Reghin, în speță cei care comercializează legume, fructe și alte plante, care le expuneau pe domeniul public, în fața locațiilor lor, am decis adresarea problemei prin crearea unui cadru legal actualizat. Problema era o hotărăre de Consiliu Local ceva mai veche, HCL 15/1992 care prevedea printre altele reguli privind vânzarea din căruță sau deplasarea animalelor la oraș. Acel HCL nu permitea sub nicio formă expunerea acestor produse într-o variantă modernă, actualizată, fapt pentru care comercianții erau avertizați, ulterior amendați. După multe discuții, inclusiv cu departamentele de specialitate din cadrul primăriei, cu micii comercianți care se loveau de această problemă, s-a găsit o variantă prin care aceștia să nu mai fie amendați. O formă de HCL actualizat, care să permită desfășurarea activității comerciale. De atunci, pe modelul Sibiu, Cluj, Oradea și Brașov, cele patru orașe pe care le-am considerat a fi de referință, am început lucrul pe un regulament de organiare și funcționare a comerțului stradal care înglobează mult mai multe decât această excepție care a fost prevăzută în urma proiectului depus de către mine. Acest HCL15 actualizat urmează să fie înlocuit cu un regulament complet prin care voi încerca, alături de comunitatea oamenilor de afaceri dar și comunitatea locală,  să identificăm cea mai bună soluție”, spune consilierul PNL.

Următoarea etapă: proiectele de investiții

Munca la cele patru proiecte a fost o lecție învățată pentru Farcaș Mihai-Dan, fapt pentru care s-a trecut la un alt nivel, cel axat pe proiectele de investiții.

„Este un capitol greu de atins de către consilierii locali, deoarece investițiile țin în primul rând de Executiv. Un consilier poate aproba în schimb bugetul în direcția respectivă, dar nu e deloc ușor pentru el să vină cu un proiect de investiție. Împreună cu consultanții care mă susțin și cu care colaborez, am stabilit că putem iniția demersuri pentru implementarea unor obiective de investiții, nicidecum obiective de investiții în sine, altfel ne-am suprapune pe ce are de făcut Executivul, comparativ cu ce au de făcut consilierii. Am dorit inițierea acestor demersuri în ideea de a cunoaște și mai mult un astfel de proces, de a cunoaște care sunt blocajele și nu în ultimul rând de a aduce în atenție anumite necesități, respectiv anumite sesizări venite din partea comunității locale”, spune Farcaș Mihai-Dan.

Pentru ca cele opt proiecte inițiate de Farcaș Mihai-Dan să ajungă pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local Reghin, a fost nevoie de un număr mult mai mare de proiecte

„Am început cu un număr de 23 de proiecte scrise, pe zone diferite ale orașului. Doream să experimentez, să învăț despre investițiile din zona reabilitări-asfaltări, înlocuiri-reabilitări rețele de apă, branșamente, canalizare, apă pluvială. Din cele 23 de proiecte, unele nu le-am depus deoarece acestea urmau să fie propuse spre finanțare de Executiv prin Programul Anghel Saligny, cum e cazul celor două străzi din Apalina, Grâului și Castelului, proiectul cu strada Pictor Grigorescu și proiectul cu strada Zorilor. Alte proiecte retrase în cele din urmă, au fost cele care vizau strada Castanilor, precum și proiectele de investiții (reabilitare/asfaltare) pe strada Prunului și strada Viilor. Din cele 23 de proiecte, în cele din urmă am rămas cu cele opt proiecte pe ordinea de zi a ședinței de consiliu din data de 2 noiembrie. Șase dintre acestea au fost retrase înaintede votarea ordinii de zi, iar două proiecte au fost lăsate pe ordinea de zi. Acestea vizau aprobarea inițierii demersurilor pentru implementarea obiectivului de investiții “Înlocuire, reabilitare rețele de apa, canalizare și pluvial si branșamente aferente străzii Izvorului”, respectiv “Înlocuire, reabilitare rețele de apa, canalizare și pluvial si branșamente aferente străzii Dealul Brezii”. Executivul a înțeles și aprobat ca oportunitate, departamentele de specialitate și-au făcut treaba șiau dat toate avizele, am avut inclusiv adresa de la Aquaserv care explica problemele existente pe cele două străzi care fac ca aceste proiecte să fie extrem de urgente, dar din păcate doar colegii consilieri din grupul PNL au susținut cele două proiecte, fapt pentru care ele nu au fost adoptate”, a precizat Farcaș Mihai-Dan.

Concluzii

„Una la mână, ceea ce ține de proiectele de investiții se află în apanajul Executivului. Putem insista pe ele, dar nu ne ajută atât de mult să facem proiecte de HCL. În ce mă privește, voi insista pe aceste proiecte, voi cere actualizări, dar după cum s-a văzut în rezultatul din ședința de consiliu local la cele două proiecte lăsate pe ordinea de zi, deși cu aviz favorabil din partea Comisiei de Buget-Finanțe, ele nu au trecut. Al doilea aspect, dincolo de a face lobby proiectelor către colegii consilieri din grupul PNL, dar și Executivului, e nevoie să faci un astfel de lobby și celorlalți colegi consilieri, care aparent au fost singurii care nu au susținut această inițiative.

Nu pot zice că sunt mulțumit de ce am făcut, mi-ar fi plăcut ca pe lângă cele trei proiecte inițiate și adoptate, să văd rezultate și după restul inițiativelor propuse. Cu toate acestea, am înțeles unde a fost problema, fapt pentru care voi depune și mai mare efort pe viitor pentru a reprezenta cât mai bine comunintatea din care fac parte”, a conchis Farcaș Mihai-Dan, consilier local din grupul PNL.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE