Reghinean beat și fără permis, accident lângă Dedrad Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4246 Vizualizări

Reghinean beat și fără permis, accident lângă Dedrad

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați joi, 18 noiembrie, în jurul orei 15.00, despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 154, în afara localității Dedrad, cu implicarea unui singur autoturism.

”Deplasați la fața locului, din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 29 de ani, din municipiul Reghin, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul situat pe partea drepată a sensului de mers. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

În baza probatoriului administrat, la data de 18 noiembrie, față de cel în cauză polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului.

”Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin”, se mai arată în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE