Eveniment de suflet la Luduș Ludus
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1185 Vizualizări

Eveniment de suflet la Luduș

Doctorul Alexandru Barbăroșie s-a născut într-o familie de intelectuali din Republica Moldova, în anul 1959. Având exemplul tatălui său, un eminent medic chirurg din orașul Bălți, a aboslvit Universitatea de Stat de Medicină din Chișinău în anul 1982. Au urmat 13 ani în care tânărul medic s-a format în specialitatea chirurgie fiind alături de tatăl său și de o echipă de medici specialiști de la spitalul din Bălți.

În anul 1990 a acordat asistență medicală, voluntar fiind, combatanților moldoveni care au luptat în războiul din Transnistria. Între timp și-a întemeiat o familie căsătorindu-se cu Lucica pe care o cunoștea încă din tinerețe. Au urmat în familie și doi copii și pentru aceștia, dr. Alexandru Barbăroșie a dorit să le asigure o viață mai bună, aceasta fiind în România. Ministerul Sănătății a acceptat și l-a repartizat în orașul Luduș, acolo unde, la secția de chirurgie a Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu”, era nevoie de un medic cu experiență.

Recunoaștere unanimă

Au urmat 25 de ani de muncă asiduă, timp în care câteva zeci de mii de pacienți au fost tratați cu competență și o grijă deosebită de doctorul cu mâini și cuvinte de aur. Din nefericire pentru familie și pentru pacienți, în mod neașteptat și prematur, medicul care a fost aproape de oameni, care a salvat de la moarte nenumărați pacienți cu afecțiuni grave, a pornit pe drumul fără de întoarcere în ziua de 24 noiembrie 2020, la ora 12.30, fiind plâns de întreaga comunitate. A fost înmormântat în condițiile impuse de cerințele sanitare ale pandemiei și spre regretul lor, foștii pacienți tratați de medicul hărăzit cu har și omenie nu au avut voie să participe la funeralii. Pentru mulți ludușeni era un sentiment de neâmplinire, de neputință în fața morții și a constrângerilor. Era nevoie să se producă o reparație morală și aceasta s-a înfăptuit după ce dr. Vera Rusu a propus comemorarea ilustrului medic prin montarea unei plăci pe locuința din Luduș, acolo unde a trăit în ultimii ani.

O placă pentru eternitate

Primăria orașului Luduș a răspuns pozitiv solicitării și a inițiat realizarea unei plăci comemorative din marmură neagră cu următorul text: „În această casă a locuit dr. Alexandru Barbăroșie (n. 1959 – d. 2020), medic chirurg român basarabean de mare probitate morală și profesională care, în ultimii 25 de ani din vasta sa carieră, și-a pus în slujba comunității orașului Luduș profesionalismul desăvârșit, talentul, puterea de muncă și pasiunea pentru nobila sa profesie salvând mii de vieți. Recunoștință veșnică din partea edililor. Prin grija Primăriei orașului Luduș”.

Miercuri, 24 octombrie, la ora 12.30, exact la un an după ce s-a înregistrat decesul, a avut loc o ceremonie de sfințire a plăcii, cu respectarea normelor impuse de pandemie. Interesant este că această coincidență a datei de comemorare cu aceea a decesului s-a produs absolut întâmplător, atât Liviu Botezan cât și văduva Lucica Barbăroșie, cei care au fost principalii organizatori, realizând aceasta doar după ce au fixat ziua și ora comemorării.

În cadrul ceremoniei religioase, protopopul ortodox Lucian Voșloban a oficiat o slujbă de pomenire și a „binecuvântat și a sfințit această placă comemorativă ridicată în amintirea adormitului în Domnul, dr. Alexandru Barbăroșie, prin stropire cu apă sfințită, în numele Tatălui, a Fiului și Sfântului Duh pentru totdeauna și în vecii vecilor, Amin”.

Au luat cuvântul elogiind viața, activitatea și umanismul dr. Alexandru Barbăroșie, primarul Cristian Moldovan, soția Lucica Barbăroșie, dr. Van Eeuwiyk Adela Cristina din partea Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu”, prof. Mircea Gheborean, colegii de la Secția Chirurgie dr. Ioana Blăguțiu și dr. Gyorgy Eugen, prof. Eugenia Cimborovici Teodoreanu de la Chișinău. Din partea familiei îndoliate, Lucica Barbăroșie și-a exprimat imensa mulțumire pentru cea care a inițiat ceremonia, dr. Vera Rusu, pentru cei care au pus în practică propunerea făcută – Primăria orașului Luduș și pentru cei care au participat la comemorarea emoționantă și de suflet a medicului Alexandru Barbăroșie, cel care a fost atât de aproape de pacienții săi.

Ioan A. BORGOVAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE