INTERVIU. Infecția cu COVID-19 scade șansa bărbaților de a avea copii Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2373 Vizualizări

INTERVIU. Infecția cu COVID-19 scade șansa bărbaților de a avea copii

Fertilitatea unui bărbat, șansa lui de a avea copii, se bazează în general pe calitatea și cantitatea spermei. În urma infecției cu COVID-19 fertilitatea masculină are de suferit deoarece virusul SARS-CoV-2 poate să pătrundă în celulele testiculare și să producă modificări la nivelul structurii, cu efecte negative și, din păcate, posibil ireversibile. Mai multe studii realizate la nivel mondial atestă acest lucru, iar recent, un studiu efectuat la Târgu Mureș confirmă concluziile studiilor realizate de oamenii de știință încă din anul 2020, dar și în 2021.

Studiul a fost realizat în Laboratorul Citolab din Târgu Mureș și a avut drept scop studierea modificării numărului de spermatozoizi viabili din materialul seminal al bărbaților aflați în evidența laboratorului, care au trecut în ultimii doi ani prin infecția cu SARS-CoV-2. Mai multe detalii despre premisele care au stat la baza studiului, care sunt concluziile, continuitatea acestui studiu și recomandările pentru bărbații afectați a oferit mai multe detalii Dr. Lucian Horga, medic specialist laborator clinic, administrator Laborator Citolab, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Reporter: Un studiu realizat de dumneavoastră arată că infertilitatea de cuplu poate fi afectată de infecția COVID. Ce premise au dus la demararea acestui studiu?

Dr. Lucian Horga: Începându cu anii 2020 oamenii de știință s-au preocupat foarte mult de efectele acestui virus asupra organismului uman, și nu doar asupra celulelor pulmonare, ci și a altor organe. Atunci s-a depistat că acest virus pătrunde și în celulele testiculare masculine. Dacă la începutul pandemiei se spunea că există o posibilitate să afecteze fertilitatea feminină, s-a dovedit științific faptul că celulele aparatului genital feminin nu au acei receptori sensibili și specifici pentru acest virus, ci, din contră, celulele testiculare masculine prezintă unii receptori care facilitează pătrunderea acestui virus în celulă. Odată pătruns acest virus în celula testiculară modifică structura ei cu efecte negative, patologice, și implicit cu efecte asupra fertilității masculine.

Studiul l-am demarat în anul 2020 având o colaborare cu niște centre de fertilizare din străinătate, care au fost preocupate de acest lucru și mi-am propus să începem și noi acest studiu. L-am început datorită faptului că laboratorul efectuează teste de fertilitate masculină, în special, dar și anumite teste feminine.

Rep.: Vă rog să explicați metoda și tehnica de cercetare efectuată.

L.H.: Am selectat o parte din eșantionul nostru de persoane masculine, un grup de 152 de bărbați, care la început (n. red – înainte de pandemie) au venit periodic, au fost testați și erau nomospermici, adică nu aveau nicio problemă în ceea ce privește patologia fertilității masculine. Aveau vârsta cuprinsă între 22-46 de ani.

O parte dintre aceste persoane au și copii, dar ideea este că erau normospermici. Noi am conceput și un chestionar cu 12 întrebări, la care au răspuns aceste persoane. Întrebările erau referitor la nume, prenume, dacă au avut antecedente boli cronice, tratamente, dacă sunt fumători, dacă au trecut prin infecția cu SARS-CoV- 2. Am inclus în eșantion persoanele declarate (n. red. – cu COVID 19), cu o simptomatologie clară și care dețin și acel certificat că au trecut prin boală. Această boală noi am catalogat-o în trei grupe, formă ușoară, medie, severă. Am avut două persoane normospermice care au fost internate la Clinica Infecțioase, după care au ajuns chiar la ATI, s-au refăcut și ulterior s-au testat și am văzut că au suferit niște modificări patologice referitoare la numărul de spermatozoizi. La un procent de 20% dintre persoanele testate am observat aceste modificări patologice. Pe noi asta ne-a interesat, numărul de spermatozoizi, chiar dacă sunt studii care cercetează modificările morfologice asupra celulei sexuale masculine.

Rep: Cum explicați faptul că acest virus reușește să reducă numărul de spermatozoizi?

L.H.: Odată pătruns în celulele testiculare produce niște modificări morfologice. Trebuie ținut cont că această spermatogoneză la bărbat începe la vârsta pubertății și ține toată viața. Ciclul se desfășoară constant și celula sexuală masculină trece prin anumite perioade de maturare până la nivelul de spermatozoid matur. Există studii care demonstrează faptul că în această perioadă de maturare virusul induce dezvoltarea acelui spermatozoid și chiar îl elimină, ajungând la final o cantitate și un număr mult mai mic de spermatozoizi. Oligospermia este o cauză de infertilitate și pe lângă alți factori favorizanți- fumatul, vârsta, alimentația, stresul, alte boli asociate a ajuns și acest virus să dăuneze și să producă modificări patologice esențiale pentru concepere.

Aceste modificări patologice existențiale la nivelul celulei testiculare au dus la o oligospermie ușoară, moderată și severă. Se ține foarte mult cont de evoluția și gravitatea bolii și, de aceea, în chestionar am solicitat respondenților să bifeze ce formă de boală au avut-ușoară, medie sau severă. După acest studiu am reușit să tragem o concluzie care a fost demonstrată și statistic, putem spune că ceea ce am demonstrat noi vine în continuarea studiilor demonstrate de oamenii de știință la nivelul anului 2020 și începutul anului 2021.

Rep.: Va avea continuitate acest studiu?

L.H.: Da, pentru că oamenii de știință au demonstrat faptul că acest virus, față de alte virusuri existente, rămâne, chiar și după aparenta vindecare a persoanei, o perioadă de 3-4-5 sau șase luni la nivelul celulei testiculare, unde dezvoltă anumite patologii. Dacă tu te-ai vindecat nu înseamnă că acest virus a dispărut.

Există virusul Ebola, Zika, sindromul imunodeficienței dobândite, există virusul urlian care dă oreionul și se spune că acele persoane masculine care nu au făcut această boală a copilăriei și o fac mai târziu, undeva de la 15 la 24 de ani, ar avea probleme de fertilitate. Uitați cum și acest virus SARS-CoV-2 dăunează și duce la modificări patologice destul de grave în ceea ce privește conceptul de a procrea.

Rep.: Aceste efecte descoperite sunt ireversibile sau reversibile cu ajutorul vreunui tratament?

L.H.: Asta rămâne știința să demonstreze. Deocamdată sunt tratamente pentru această stare patologică de oligospermie moderată, severă sau ușoară.Referitor la întrebarea anterioară, da, vom continua aceste studiu. Am mai avut alte câteva cazuri recente și deocamdată se descoperă același lucru, faptul că persoanele trecute prin infecția COVID au o problemă privind scăderea numărului de spermatozoizi.

Rep.: Anul trecut s-a ridicat și întrebarea dacă vaccinarea anti COVID ar acționa împotriva fertilității.

L.H.: Am început în anul 2021 să vedem efectele vaccinului în ceea ce privește evoluția acestei boli. Timpul este mult prea scurt, deocamdată nu putem trage o concluzie în ceea ce privește efectul vaccinului asupra fertilității masculine. Părerea mea este că nu va avea niciun efect negativ. Dar asta rămâne de demonstrat în următorii 3-4-5 ani de zile.

Rep.: Vă rog să explicați, pentru cititori, ce înseamnă oligospermia.

L.H.: Scăderea numărului de spermatozoizi într-un ejaculat. În acest lichid ejaculat, după o abstinență de două-trei zile, care conține de la 2 la 6 mililitri, trebuie să existe un anumit număr de spermatozoizi care, la microscop, cu un program special, se pot număra. În momentul în care tu vezi o scădere, pentru că se vede clar o scădere, poți să tragi o concluzie în ceea ce privește forma oligospermiei. Într-un ejaculat există între 60-120 de milioane de spermatozoizi și la o oligospermie ușoară se reduce până în 10-15%, apoi 15-20%, 20-40%.

Rep.: Având în vedere concluziile acestui studiu, care sunt sfaturile dumneavoastră, în calitate de medic și autor al studiului, pentru bărbații trecuți prin infecția COVID 19?

L.H.: În momentul în care apare acest proces al spermatogenezei la nivel testicular există o anumită temperatură cu 3-4 grade mai joasă decât temperatura corporală. Dacă temperatura corpului este de 37 grade, la nivelul testiculului sunt 34 de grade, temperatură normală de producere a ciclului spermatogenezei spre spermatozoidul matur.  S-a pus și această problemă în discuție, dacă nu cumva modificarea patologică de la normospermie la oligospermie, în diferitele forme, s-a datorat febrei, care ridică temperatura corporală și dăunează producției de spermatozoizi.

Acea persoană trecută prin infecția COVID trebuie să se protejeze de alte infecții, în primul rând. Și ar fi bine să își facă o spermogramă în timp pentru a vedea evoluția, pentru că acest studiu este încă în stadiul de pionierat. Este demonstrat științific că dăunează fertilității masculine, dar vom vedea pe ce perioadă și cât timp. Și este indicat ca acea oligospermie ușoară să staționeze în această formă, pentru că cu o oligospermie ușoară procesul de concepere se poate realiza mult mai ușor.

A consemnat Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE