Ședință extraordinară ”de îndată” la Consiliul Județean Mureș
30 martie 2022DISPOZIŢIA NR.107
din 30 martie 2022
privind convocarea, de îndată, a Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,
Considerând îndeplinite circumstanțele menționate în cuprinsul art.681 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Mureș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.115/2019, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.178 alin. (2), art.179, coroborat cu art.134 alin.(1) lit.a), alin. (4), alin. (5) lit. a), a^1) și a^2), art. 135 și art.196 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
dispune:
Art.1. (1) Se convoacă, de îndată, plenul Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară pentru data de 30 martie 2022, ora 13.00, care se va desfășura în sistem de videoconferință, on-line.
(2) Proiectul propus al ordinii de zi a ședinței extraordinare, convocată de îndată, este prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 2. (1) Caracterul public al ședinței consiliului județean se asigură prin transmiterea acesteia pe platforma de socializare facebook a instituției.
(2) Prevederile Secțiunii 61 Reguli speciale din Capitolul IV Funcționarea Consiliului Județean Mureș din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Mureș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.115/2019, cu modificările și completările ulterioare, devin aplicabile.
Art.3. Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică prin mass-media locală și prin afișare pe pagina de internet a autorității și se comunică secretarului general al județului, consilierilor județeni, direcțiilor, serviciilor și compartimentelor independente din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Mureș.
PREȘEDINTE Contrasemnează
Péter Ferenc SECRETAR GENERAL
Paul Cosma
Anexa la Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș
nr.107/30.03.2022
PROIECTUL ORDINII DE ZI
a ședinței extraordinare, convocată de îndată, a Consiliului Județean Mureș din
30 martie 2022
- Proiect de hotărâre privind acordul pentru realizarea proiectului „Consolidarea infrastructurii medicale a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș pentru combaterea efectelor pandemiei Covid-19 în domeniul bolilor cardiovasculare” de către Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș
Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș
2. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii.
PREȘEDINTE
Péter Ferenc
Lasă un comentariu