Mureș: Pasionaţii de navomodelism şi aeromodelism regretă închiderea cluburilor de acest fel

Pasionaţii de navomodelism şi aeromodelism regretă închiderea majorităţii cluburilor de acest fel din ţară, în special cele din oraşele mici, şi au o părere de rău pentru faptul că mulţi copii nu se mai pot bucura de pasiunea construirii de ambarcaţiuni sau de planoare şi de emoţia participării la competiţii.

Profesorul Ioan Gherasim, cel care a predat mai mulţi ani copiilor taina construirii machetelor de vapoare şi de planoare, la Clubul Copiilor din Reghin şi la câteva şcoli, susţine că numai în acest oraş erau două cluburi, între care exista o competiţie acerbă, însă acum orice pasiune se limitează la bani şi la lipsa infrastructurii aferente.
„Pasiunea pentru aero şi navomodelism am primit-o din copilărie. Am început prin lucru manual la şcoală, cu lucrări de carton, cu forme simple, apoi de la şcoala gimnazială am mers la Casa Pionierilor, apoi la Clubul Copiilor, unde am fost la navomodelism şi aeromodelism. M-am descurcat şi acolo, dar eram cam mulţi şi nu erau materiale de construcţii pentru toată lumea. Este un sport cam costisitor pentru noi şi atunci trebuie să improvizezi, să inventezi, dar prin asta îţi creşti creativitatea şi cunoştinţele de bază. Prima barcă pe care am făcut-o a fost de carton, în clasa a V-a, erau modele desenate pe carton care trebuiau decupate. Ieşeau ambarcaţiuni mici, aveau geamuri, aveau mai multe elemente de dificultate. Dar trebuia să o lucrezi frumos ca să apară modelul. Apoi am evoluat, am construit alte modele, barca cu zbaturi, deja era un model la care se folosea placajul ca două suporturi şi în mijloc o carenă, era din carton vopsit, pentru a nu se îmbiba cu apă. Motorul era în spate şi se răsucea. Îl puneai într-un vas şi demonstrai că pluteşte. Apoi am trecut la veliere, nu prea am câştigat concursuri fiindcă eram marinari de la munte. Bărcuţa aceea am făcut-o la IRUM, unde munceam, iar după ce am venit din armată m-am înscris la Clubul Voinţa, care s-a desfiinţat după Revoluţie. De altfel tot ce a fost în domeniul sportiv-constructiv a dispărut”, a declarat, pentru Agerpres, profesorul Ioan Gherasim.

Profesorul a spus că primul său vapor construit avea peste un metru, însă un model mic, o ambarcaţiune pescărească, i-a adus o medalie de argint.
„În competiţie, în 1980, la un concurs la care participau mai multe cluburi sportive, era concurs naţional, am participat cu un model mic, la secţiunea ambarcaţiuni-machete. Atunci am primit un premiu pentru o piesă pe care Radu Berceanu, care a ajuns ulterior ministru, a vrut să mi-o cumpere, dar nu am dat-o. Am câştigat medalia de argint, a fost o bucurie, chiar dacă am plătit şi noi, fiindcă am mers două săptămâni pe litoral, cât a durat concursul. Erau multe secţiuni la acel concurs. Deosebit era că am folosit aceleaşi tipuri de materiale care se foloseau la navele mari, la patină, la cabestane – piese cu care se întind cordajele arborilor pe care stau velele şi creează o rezistenţă pentru înaintare la vânt. Nava este cu o chilă în formă convex-simterică, nu rotundă, nu are bordaj de ghidare, ci o cârmă uşoară, e o ambarcaţiune mai uşoară folosită pe râurile din jurul mărilor, e cu două rânduri de vele”, a explicat profesorul.

Ioan Gherasim a mai spus că, în 2006, a mai participat la o competiţie, iar apoi a mers ca suplinitor la Clubul Copiilor din Reghin, unde a stimulat creativitatea elevilor, determinându-i să construiască vapoare şi jucării din materiale reciclabile.
„Am făcut asta un an, pe lângă munca de profesor. Mai era profesorul Mircea Mărcuş, Liviu Cozma – ei erau la Avântul, noi, la Voinţa, concuram, făceam schimb de idei, eram un grup bun cu care puteam construi. Acum mai facem pe acasă pentru cadouri, pentru a ne menţine pasiunea vie. Mi-am dat gradul I cu o lucrare despre creativitatea şi recuperarea deşeurilor. Am făcut o navă dintr-o cutie de lapte cu nişte cartoane recuperate, în urma colectării deşeurilor în mod selectiv. Am făcut vapoare din cutii de lapte încă din 2008, împreună cu copiii de la Şcoala ‘Miruna’ şi jucării: din două suluri de carton care rămân de la hârtia igienică iese o maşină de curse. Am mai făcut astfel de jucării şi la Clubul Copiilor şi îi îndemnam să fie creativi. Din păcate, acum nu mai sunt prevăzute în programa didactică, aşa că cine vrea să o facă, o face doar ca pasiune şi pe cont propriu. Nu ştiu cine îşi mai permite să suporte astfel de cheltuieli sau să participe la competiţii”, a mai spus profesorul Gherasim.

El susţine că atelierele sportiv-constructive sunt desfiinţate în continuare şi că pasionaţilor le mai rămâne doar să facă vapoare din reviste, pentru care e nevoie de 300-400 de piese, adică reviste de peste 2.000 de lei. Fiecare număr conţine un chit semifabricat produs industrial, dar acesta ambarcaţiuni nu se admit în concursuri internaţionale, sunt doar pentru hobby.
„E nevoie de multă pasiune şi de perseverenţă. Am aici un galion care are nişte picioruşe, la care am improvizat, 70 de ore muncă, dar nu poţi să munceşti tot timpul, fiindcă sunt etape în care trebuie să aştepţi să se consolideze. Oamenii nu mai încearcă să le facă, fiindcă e multă muncă, dar şi bani investiţi’, a precizat Ioan Gherasim.

(www.agerpres.ro)