VIDEO, FOTO: ”Îngerul meu, Gabriel”, carte despre ”chimia iubirii” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 432 Vizualizări

VIDEO, FOTO: ”Îngerul meu, Gabriel”, carte despre ”chimia iubirii”

Jurnalista Maria-Dorina Matiș, corespondent special pentru județul Mureș al Agenției Naționale de Presă Agerpres, și-a lansat vineri, 20 mai, prima sa carte intitulată ”Îngerul meu, Gabriel – Ghid de vindecare a suferințelor determinate de despărțiri.” Evenimentul a avut loc în Casa Căsătoriilor din incinta Cetății Medievale din Târgu Mureș, în prezența unui numeros public alcătuit din prieteni, colegi, membri ai familiei și personalități locale.

Misiune programată într-o altă existență

Volumul ”Îngerul meu, Gabriel – Ghid de vindecare a suferințelor determinate de despărțiri” are 292 de pagini și este structurat în șase capitole, iar cuvântul introductiv îi aparține medicului neurolog, totodată filosof și psihiatru, Dumitru Constantin-Dulcan, autorul celebrei lucrări ”Inteligența materiei.”

”În finalul cărții autoarea mărturisește, într-un epilog, că a avut o experiență de regresie în viețile sale anterioare și i s-a comunicat că are ca misiune să scrie această carte. Asistăm așadar la o carte a cărei origine a fost decisă într-o altă existență. Eu cred că toate cărțile valoroase ne sunt programate ca misiuni dintr-o altă existență, dar puțini avem șansa să le conștientizăm”, a apreciat Dumitru Constantin-Dulcan.

”Maria-Dorina Matiş a scris nu doar un ghid psihologic de alinare a suferinţei creată de o despărţire dintr-o relaţie afectivă de iubire, ci şi un adevărat roman psihologic cu adânci implicaţii în existenţa vieţii umane. Este o carte de performanţă, scrisă cu talent, cu un spirit permanent atent la nuanţe, la informarea lectorilor săi – de real ajutor îndeosebi celor tineri, dar nu numai, având şi o certă valoare de manual de psihologie”, a mai scris Dumitru Constantin-Dulcan, care a mai subliniat că Maria-Dorina Matiș a avut ”o mare îndrăzneală” să scrie ”o carte pentru o idee.”

”Iertarea aduce chimia iubirii – una benefică și utilă sănătății noastre. Așadar, iubirea și iertarea au, prin chimia lor, toate ingredientele necesare sănătății noastre”, a mai precizat reputatul neurolog, folosof și psihiatru.

De la Ego la relațiile interumane

Surprizele serii au fost miniconcertul la vioară susținut de Sarmis Pancu, elev al Liceului de Artă din Târgu Mureș, precum și recitalul foarte consistent în emoții susținut de actorul și regizorul Liviu Pancu, care a lecturat mai multe fragmente din carte.

”La finalul acestei cărți, doamnelor, domnișoarelor, oameni dragi, veți ajunge la concluzia că toate lucrurile care se produc în viața noastră și ne aduc multă nefericire se rezumă la o cauză către ceva ce pare foarte mic, neînsemnat. De aceea o ignorăm. Ea poartă o denumire la fel de scurtă ca și lipsa de atenție pe care i-o acordăm. Ego-ul. Iar această carte l-a depășit”, și-a încheiat Liviu Pancu recitalul.

Invitată să prezinte volumul lansat, dr. Monica Avram, directoarea Bibliotecii Județene Mureș, a dezvăluit că a avut privilegiul de a lectura cartea în stadiul de manuscris și a apreciat că autoarea ”și-a pus sufletul pe masă, și-a pus inima pe masă în fața noastră, a tuturor”.

”Începi și nu te mai poți opri. De ce? Pentru că exact cum o carte intră în viața ta și pleacă mai departe fără să te afecteze, exact așa intră un om în viața ta și iese fără să te afecteze, dar sunt oameni, sunt cărți, sunt întâmplări care te marcează pentru totdeauna”, a menționat dr. Monica Avram.

Totodată, directoarea Bibliotecii Județene Mureș a subliniat că prin felul în care a scris cartea Dorina Matiș a înțeles ”relația cu cei de lângă noi, relațiile de prietenie, relațiile cu familia, relațiile cu toți acei oameni care intră în viața noastră, îi păstrăm sau îi pierdem și totuși nu înțelegem de ce îi păstrăm și de ce îi pierdem.”

”La prima vedere, discutând cu Dorina despre ce a scris și felul în care tratează lucrurile, credeam că nu o să mă regăsesc foarte mult în această carte. Cea mai mare greșeală pentru că, recunosc, m-am regăsit pe fiecare pagină, m-am regăsit pe fiecare filă, în fiecare poveste. De ce? Pentru că suntem oameni, avem trăirile noastre, avem colțișorul nostru de suflet pe care oricât de apropiați ne-ar fi cei din jurul nostru le ținem aici și nu le dezvăluim pentru nimic în lume. Sunt secretul nostru, sunt gândurile noastre, sunt trăirile noastre și rămân acolo”, a mai împărtășit dr. Monica Avram.

”Drama e mai mare decât problema în sine”

Mesajul final i-a aparținut autoarei cărții, Maria-Dorina Matiș, jurnalistă din anu 1993, totodată certificată în Hipnoză și Hipnoterapie de către Asociația Europeană pentru Hipnoterapie Medicală și Terapia Subconștientului, Maestru Reiki Ursui, Maestru în Vindecarea cu Îngeri și practicant Karuna Reiki gradul I și II.

”Cartea ”Îngerul meu, Gabriel” este un ghid de vindecare a suferinţelor determinate de despărţiri şi are la bază experienţa mea de hipnoterapeut, începând cu anul 2017, când am obţinut certificarea în Hipnoză şi Hipnoterapie din partea Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului. Pe lângă cariera mea jurnalistică – la care nu am renunţat nicio clipă din anul 1993 şi pot să spun că m-am menţinut la un nivel performant în domeniu – am decis să îmi dezvolt şi latura spirituală, simţind că parcă lipseşte ceva din viaţa mea. În carte descriu mai pe larg care a fost motivul şi cum am ajuns să îmi dezvolt şi aspectul spiritual. Pe măsură ce înaintam, simţeam că am nevoie de mai multe răspunsuri, drept urmare am studiat mult în aceşti ani, în paralel cu practica, şi am urmat o serie de cursuri. Pe lângă Hipnoterapie, care m-a ajutat enorm să îmi dezvolt nişte abilităţi naturale extraordinare şi să îmi explic unele trăiri, am urmat toate etapele necesare şi am devenit Maestru Reiki Usui, sunt Maestru în Vindecarea cu Îngeri şi practicant Karuna Reiki gradul I şi II. Cei doi ani de pandemie au însemnat pentru mine cea mai prolifică perioadă, fiindcă am putut crea”, a afirmat Maria-Dorina Matiș, din al cărui CV mai amintim faptul că este licențiată în folosofie la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, unde a urmat și un masterat în Managementul relațiilor internaționale.

Volumul ”Îngerul meu, Gabriel – Ghid de vindecare a suferințelor determinate de despărțiri” a apărut la Editura Maris 2022, costă 50 de lei, coperta și ilustrațiile interioare îi aparțin artistului Rareș Kerekes, grafica și tehnoredactarea au fost realizate de Claudiu Sabău, iar tiparul a fost executat la Class Press SRL.

”În carte ofer mai multe exemple relevante, toate reale, chiar dacă folosesc pseudonime, în care descriu trăirile şi cauzele care au dus la diferite forme de suferinţă, la drame, consecinţa în majoritatea cazurilor fiind o stare profundă de anxietate şi chiar de depresie. În timp ce am lucrat cu aceşti oameni, am învăţat foarte multe lucruri despre mine şi despre viaţă, fiindcă şi terapeutul învaţă. Întrebându-mă cum pot să îi ajut pe oameni să descopere că în realitate ”drama e mai mare decât problema în sine”, m-am trezit într-o dimineaţă cu soluţia: să scriu o carte de vindecare a suferinţelor determinate de despărţiri şi să le ofer oamenilor câteva exemple ale celor care au reuşit să-şi recapete puterea”, a mărturisit Maria-Dorina Matiș.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE