Home / Agricultura / Azomureș suspendă temporar producția de amoniac

Azomureș suspendă temporar producția de amoniac

Piața europeană a gazelor naturale a înregistrat o creștere bruscă a prețului, iar în ultimele zile prețurile au urcat de la 80 de euro Mwh la 125 – 130 de euro Mwh. Explozia unui terminal de export gaz lichefiat (LNG) în Statele Unite, probleme pe lanțul de transport al gazelor și operațiuni masive de stocare a gazelor pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023 au determinat din nou o creștere a prețului.

”În paralel, prețurile la îngrășăminte au scăzut din cauza sezonului agricol, principalele activități acum fiind cele de recoltare a culturilor. În aceste condiții este evident că producția de îngrășăminte nu mai este sustenabilă din punct de vedere economic. În consecință, Azomureș a luat decizia de a suspenda temporar producția de amoniac (produs intermediar obținut din gaz, utilizat pentru fabricarea îngrășămintelor), instalația urmând a fi oprită în condiții de siguranță începând cu data de 23 iunie 2022. Vom continua să producem îngrășăminte, până la epuizarea stocului de amoniac existent”, a anunțat miercuri, 22 iunie, Biroul de presă al Azomureș.

Conform sursei citate, decizii similare au luat și alte companii din Europa, cauza fiind aceeași, prețul nesustenabil din punct de vedere economic.

„Este grav ce se întâmplă astăzi pe piața gazelor naturale pentru majoritatea producătorilor europeni de îngrășăminte. În România, continuăm dialogul cu autoritățile guvernamentale pentru a fi aplicat ajutorul economic oferit de Uniunea Europeană, aplicat deja în multe țări europene. De exemplu, Bulgaria pune la dispoziția industriei un preț plafonat, de 72 Euro Mwh. Până astăzi, România nu a pus în aplicare schema de ajutor pentru industriile energo-intensive, deși are la dispoziție cadrul legal european. Ca producător știm că este dificil să asigurăm cantitatea necesară pentru viitorul sezon agricol, dacă nu producem pe timpul verii. Schema Uniunii Europene trebuie aplicată și în România”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.

Citeste si:  Spitalul de Urgență Târgu Mureș angajează registratori medicali

Conform aceleiași surse, personalul de pe platforma Azomureș ”își va continua activitatea conform programului normal de lucru acolo unde este nevoie”, iar ”în acest moment nu se ia în calcul șomajul tehnic, dar rămâne o opțiune dacă suspendarea activității se va prelungi.”

Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Azomureș furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești. Azomureș este parte din grupul elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari trader de îngrășăminte și cereale la nivel global.

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Strategia Smart City Târgu Mureș, în dezbatere publică

Primăria Municipiului Târgu Mureș organizează, începând cu data de 23 iunie 2022, consultarea opiniei publice …