Home / Cultură / VIDEO: Despre iubire și iertare, cu Dorina Matiș

VIDEO: Despre iubire și iertare, cu Dorina Matiș

Distribuie

Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin a găzduit miercuri, 22 iunie, lansarea cărţii “Îngerul meu, Gabriel – Ghid de vindecare a suferinţelor determinate de despărţiri”, volum semnat de jurnalista Dorina Matiș, aflat la cea de a doua lansare după cea oficială care a avut loc în Cetatea Medievală Târgu Mureș.

Cartea, „un ghid psihologic de alinare a suferinţei creată de o despărţire dintr-o relaţie afectivă de iubire” cum o numește prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan care semnează prefața volumului, abordează acele eşecuri din viaţa sentimentală a unor persoane, numite „iubiri imposibile” de către autor, acele iubiri pe care le-au considerat neîmplinite, care au lăsat brazde adânci şi dureroase în inimile lor. „În „Îngerul meu, Gabriel” prezint mai multe ipostaze – sub formă de poveşti de viaţă – pe care, probabil, unii dintre noi leau experimentat parţial sau total. Dar prezint şi modul în care un om poate să depăşească acea suferinţă cauzată de o ruptură, care pare greu de suportat şi imposibil de trecut”, a afirmat Dorina Matiș.

Dana Pancu: „O felicit pe Dorina pentru curaj”

Printre oaspeții lansării de la Reghin s-a numărat și actrița Teatrului Național din Târgu Mureș, Dana Pancu, care a lecturat câteva pasaje din cartea semnată Dorina Matiș. „În primul rând, vreau să o felicit pe Dorina pentru curaj, pentru bucuria de a împărtăși și celorlalți lucruri care să ne învețe să fim mai buni și mai puternici. Dacă ar fi să trag o concluzie pentru scenariul suprem pe care mi l-a lăsat, ar fi că totul în viața noastră ar trebui să fie învăluit de Lumină și că nimic nu e mai frumos în viața sa decât iubirea. Îmi doresc din suflet să citiți această carte, să vă gândiți în momentul în care veți călători prin cuvinte și la această întâlnire cu Dorina pe care ați avut ocazia să o aveți aici la Reghin”, a spus Dana Pancu.

La rândul său, gazda evenimentului, pr. dr. Florin Bengean, directorul Bibliotecii Municipale ”Petru Maior”, a salutat demersul Dorinei Matiș, acela de a veni în fața cititorilor cu o carte care „spune bine, spune frumos, spune elegant, găsește soluții, și nu în ultimul rând are rezolvări”. „O felicit pe distinsa scriitoare, Dorina Matiș, jurnalist de marcă, pentru faptul că vine în fața noastră cu o carte pe care nu doar că trebuie să o citim, dar să o și analizăm și să o studiem. Uneori, să o citim chiar și printre rânduri, să recitim anumite pasaje pentru a avea un efect benefic asupra noastră și pentru a înțelege exact ce vrea să spună autoarea, mesajul pe care vrea să-l transmită pentru că spune bine, spune frumos, spune elegant, găsește soluții, și nu în ultimul rând are rezolvări”, a spus Florin Bengean.

Dorina Matiș: „Unde există iubire, ura nu are ce căuta”

Ultimul cuvânt i-a revenit autoarei, celei care a așternut pe hârtie experiențele celor pe care i-a consiliat în calitate de hipnoterapeut. Pe lângă calitatea de jurnalist, Dorina Matiș are și certificarea în Hipnoză şi Hipnoterapie din partea Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului. „Am oferit în această carte câteva exemple de cazuri vindecate. Toate aceste persoane au apelat la mine în calitate de hipnoterapeut, nu de jurnalist. Majoritatea acestor persoane erau în stare de anxietate foarte profundă, chiar depresie aș putea spune, iar în urmă vindecărilor de aceste traume care le-au experimentat am reușit să scriu această carte. M-am tot întrebat cum anume să ajut oamenii pentru că am văzut câtă energie negativă naște o despărțire. Rămân foarte multe resentimente, rămâne ură, dușmănie, parcă tot ce a fost frumos, parcă toată iubirea care a existat s-a pierdut undeva și atunci m-am întrebat: chiar a existat iubire între oamenii care se urăsc? Am găsit și explicația într-un curs de miracole, chiar așa se și numește, unde s-a spus că, unde există ură nu există iubire, și unde există iubire, ura nu are ce căuta. Cele două nu le vom găsi niciodată împreună. Asta am încercat să scot în evidență în această carte, fie e iubire, fie e ură, amândouă nu le vom găsi veci împreună”, a precizat Dorina Matiș.

„Îngerul meu, Gabriel – Ghid de vindecare a suferinţelor determinate de despărţiri” s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului încă de la lansare, fiind deja best seller pe unele site-uri specializate în vânzarea de cărţi online. Greutatea cărții semnată de Dorina Matiș o reprezintă însă modul cum ea a fost scrisă, cu suflet pentru suflete, relație construită pe un trio esențial: ”Te iert. Te binecuvântez. Te iubesc!” „După lansarea de la Târgu Mureș am primit foarte multe reacții din partea celor care au citit cartea și au spus că, de început, de la prima pagină și până la sfârșit au simțit o emoție profundă. Le-am spus că știu foarte bine, deoarece aceiași emoție am simțit-o și eu scriind aceste rânduri. Așa că vă invit să citiți și voi aceste rânduri. În această carte sunt trei cuvinte aupra cărora insist foarte mult, Te iert, Te binecuvântez și Te iubesc. Acestea sunt cuvintele cele mai importante ale acestei cărți în care mesajul este iubirea și iertarea. Vă mulțumesc foarte mult”, a spus Dorina Matiș. Botezul reghinean al cărții semnate Dorina Matiș s-a bucurat de prezența prietenilor, colegilor din presă, iubitorilor de carte și nu în ultimul rând de oficialitățile locale, în frunte cu actualul primar, Márk Endre, dar și fostul primar al Reghinului Maria Precup.

Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Haide să plantezi copaci împreună cu Asociația Mureș Runners! „Noi trebuie să dăm tonul schimbării”

Distribuie „Comunitatea crește atunci când fiecare dintre noi acționăm!” este deviza de la care pleacă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.