Iluminare stradală inteligentă în Sângeorgiu de Mureș Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 185 Vizualizări

Iluminare stradală inteligentă în Sângeorgiu de Mureș

Conducerea Primăriei comunei Sângeorgiu de Mureș a pornit proiectul de modernizare a iluminatului stradal cu finanțare guvernamentală.

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Szabolcs Sofalvi a dat start noului proiect european SMART – LED. Proiectul prevede înlocuirea corpurilor de iluminat vechi cu altele mai performante, cu multe beneficii pentru localitate.

“Nu va fi ușor pentru executant să monteze peste 1.000 de lămpi si suporturi noi, dar până la sfârșitul toamnei le va termina. Contractul de finanțare nerambursabilă, semnat în prezența lui Tánczos Barna, ministru al mediului, cuprinde implementarea unui Iluminat Public Smart în comuna Sângeorgiu de Mureș, incluzînd și satele Cotuș și Tofalău”, a menționat Szabolcs Sofalvi, pe pagina sa de facebook.

Prin realizarea acestui proiect va crește eficiența energetică a iluminatului public și va scădea cu peste 50 la sută  consumul de curent electric, ceea ce înseamnă economii semnificative la bugetul local, folosite în beneficiul comunității. Vor fi montate corpuri de iluminat de tip LED pe toți stâlpii stradali care vor funcționa pe baza unei programări „smart”, conectate la mai multe puncte de control, cu mai multe variante de reglaj. Se va putea ajusta intensitatea iluminatului pe străzile mai puțin circulate sau în anumite intervale orare.
Investiția de peste 1 milion de lei a început la intrarea în comună respectiv pe străzile Căpâlna, Poligonului, Salciei, Stelelor și continuă în zona străzii Stejarului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE