Home / Cultură / Iancu de Hunedoara

Iancu de Hunedoara

Distribuie

”Istoria se scrie și se rescrie mereu sub ochii noștri, cu mențiune că trecutul nu poate fi cunoscut la modul absolut. Inclusiv marile figuri ale istoriei nu pot fi cunoscute la întreaga dimensiune, rolul lor fiind reprezentat și în funcție de propriile noastre sensibilități. O asemenea personalitate a istoriei a fost și Iancu de Hunedoara, un om cu o carieră  aproape unică în istoria medievală a  Transilvaniei, a Europei Centrale.  De la statutul de cavaler de curte, a ajuns la calitatea de ban de Severin, comite  de Timiș, voievod al Transilvaniei, guvernator al Ungariei, o personalitate a lumii creștine din întrega Europă. Un om revendicat de mai multe culturi și civilizații, de mai multe popoare, de unguri, de români și  de slavii din Sud. Ca istorici însă trebuie să spunem că în Evul Mediu etnia nu era atât de importantă ca astăzi. Sigur, istoricii ar putea simplifica lucrurile spunând că  Iancu a fost o personalitate cu identitate multiplă, așa cum a fost  și celebrul corsican Napolione Buonoparte, marele împărat al Franței, Napoleon Bonaparte. Dar, pentru memoria istorică, Iancu reprezintă o personalitate prea mare a istoriei pentru a simplifica lucrurile. Ca urmare, se poartă discuții asupra familiei sale, a Hunedoreștilor/Huniazilor, despre identitatea mamei sale, despre tatăl său, despre religia familiei. Un lucru este cert: în primele documente, Iancu de Hunedoara este numit „Românul”. În 1435, împăratul Sigismund de Luxemburg, care era și rege al Ungariei, vorbea despre „alesul nostru credincios, Ioan, zis Românul, fiul răposatului Voicu de Hunedoara, cavalerul curții noastre„ (fideklis noster egregius Iohannes dictus Olah, filius Woik de Hunyad, aule nosttre miles). Într-un document din 1439, emis la Bratislava de regele Albert de Habsburg, în care se referea la cetățile de la Dunăre, printre care și Severin, spunea că se află în mâinile credincioșilor săi, Ioan Românul de Hunedoara/ Iohannis Olah de Hunyad. Însă după ce Iancu a devenit voievod al Tansilvaniei, nu va mai apare în documente de cancelarie  ca Ioan  „Românul”, doar în multe surse narative. Papa Pius al II-lea, umanistul Enea Silvio Picolomini, scria despre Iancu : „Ioan de Hunedoara, al cărui nume îl întunecă pe al celorlalți, nu a sporit atât gloria ungurilor, cât a românilor, din care s-a născut”. Este cert că s-a născut în familia cneazului român Voic/Voicu, înnobilat, catolic, care pentru fapte de vitejie a primit domeniul Hunedoarei. Mama sa era Elisabeta/Erzsebet de Margina, Morzsinai; despre care unele surse spun că era grecoaică, înrudită cu Bizantinii. A avut doi frați, Voicu și Ioan, și mai multe surori, una, Marina, a fost măritată cu boierul Mânzilă (Manzilla) din Argeș, familie din care se trăgea și Nicolaus Olahus, arhiepiscop primat al Ungariei și regent al Ungariei habsburgice, iar una dintre surori s-a căsătorită cu domnul Moldovei, Petru al II-lea, bunicul lui Ștefan Cel Mare.

Dar, trebuie să luăm în considerare personalitatea puternică a omului Iancu/Ianos/ Johann, descrisă de mulți contemporani, cum a fost italianul Antonio Bonfini sau de viitorul papă Pius al II-lea, pe numele civil Enea Silvio Bartolomeo de Piccolomini

Iancu a fost un om foarte bogat, poate unul din cei mai bogați nobili din Europa, avea peste 1000 de proprietăți, de posesiuni funciare, târguri, orașe, mine, cetăți; a fost un ispirat  om politic, când majoritatea magnaților din Ungaria au susținut-o la tron pe Elisabeta/Erzsebet, soția fostului rege, Iancu l-a susținut la tronul Ungariei pe regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello), care i-a adus numirea ca voievod al Transilvaniei. A beneficiat de o importantă educație militară, dobândită la Curtera regelui Sigismund de Luxemburg, în războiul cu Husiții, și mai ales la Curtea ducelui de Milano. Aproape toată viața a fost pe teatrele de război: în data de 18 martie 1442  în bătălia de la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia, peste câteva zile la Sibiu,    unde a zdrobit armata otomană, fiind omorât inclusiv comandantul militar; în 1442 în Bătălia de pe Ialomița. După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Iancu de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. A urmat campania cea Lungă” sau Cruciada de la Varna (1443-1444)  care a produs importante pierderi Semilunei. Dar, Coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o nouă cruciadă antiotomană. Bătălia a fost un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața. În 5 iunie 1446, în numele regelui Ladislau Postumul, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator). A urmat războiul cu  împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. Apoi bătălia la Kosovopolie unde a fost înfrânt, datorită  trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe Branković.

Iancu de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei, la începutul anului 1453, fiind numit de  rege comite de Bistrița și căpitan general al regatului.

Dar cel mai important moment, din păcate și ultimul din viața sa, s-a petrecut la Belgrad. În 1453, turcii au ocupat Constantinopolul. Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic, cetatea fiind apărată de o o armată de 5.000 de oameni, aflați sub comanda cumnatului lui Iancu, Mihail Szilágyi şi de fiul său, Ladislau de Hunedoara. La data de 14 iulie 1456, Iancu a ajuns la Belgrad și a penetrat blocada navală otomană de pe Dunăre, a distrus flota sultanului, reușind să-și transporte trupele și proviziile necesare în oraș. De asemenea, a întărit apărarea cetății.

 Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor, conduși de cuceritorul Constantinopolului. La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi, circa 24.000,  și  4.000 prizonieri. Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, c. 3.000 – 4.000.

Despre bătălia de la Belgrad s-a scris mult, dar încă sunt multe lucruri necunoscute, sunt multe arhive, la Veneția, la Vatican, la Milano, Florența,  Madrid, Viena  și în alte orașe, scrise în diverse limbi, încă necitite, neinterpretate. Dar, unanim s-a scris peste tot despre victoria „acelui preacurajos și preacreștin domn, Ioan Voievodul, conte de Bistrița”. Cu mențiunea că în această bătălie nu s-a putut baza pe cele mai importante forțe militare ale nobilimii, pe ajutoarele din Europa, cu toate că peste tot s-au tras clopotele care îi chemau pe creștini la Cruciadă. Nu s-a putut baza pe ajutorul Veneției. Liderii europeni au promis mult pentru susținerea Europei, dar au oferit foarte puțin, Aproape putem spune că bătălia a fost finanțată de familia sa. Destinul nu a fost prea generos cu învingătorii: Iancu a murit la scurt timp la Zemun, fiind înmormântat în Catedrala Catolică de la Alba Iulia, iar la un an a căzut victimă intrigilor fiul său Ladislau.

Victoria de la Belgrad rămâne ca unul din cele mai importante momente ale istoriei: a întârziat pentru aproape 70 de ani cucerirea Ungariei de către turci, dar, cred, rămâne cea mai importantă victorie a creștinătății asupra turcilor. Ca urmare, inaugurarea astăzi a statuii reprezintă un gest de recunoștință, adus unui erou la creștinătății, un îndemn la solidaritate între popoarele Europei Centrale și de Sud Est, al solidarității cetățenilor acestui oraș în jurul unui simbol al idealului creștin, de astăzi intrat în  panteonul identitar al Târgu Mureșului.

Recunoștință edililor orașului, recunoștință marelui sculptor Bacskay Vince!” 

Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean, UMFST Târgu Mureș

Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” Târgu Mureș

(Discurs susținut la dezvelirea statuii lui Iancu de Hunedoara din Cetatea Târgu Mureș)

(Foto: Facebook – Soos Zoltan)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Furt dintr-un magazin din Târgu Mureș. Suspectul, prins de jandarmi în câteva minute

Distribuie Un bărbat a fost prins de jandarmii mureșeni la scurt timp după ce a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.