Comuna Gurghiu, mereu gătită de sărbătoare pe Platoul Fâncel Comune
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 328 Vizualizări

Comuna Gurghiu, mereu gătită de sărbătoare pe Platoul Fâncel

Printre cele mai frumoase standuri la Festivalul Văii Gurghiului de pe Platoul ”La Fâncel” este cel al comunei Gurghiu, mereu surprinzător pentru vizitatori, care au parte de tot ce are mai bun și mai tradițional comuna Gurghiu.

„Consider că este standul cel mai elocvent dintre toate standurile de la festival. Avem expusă toată bogăția existentă în comuna Gurghiu. Avem trofeele de la Liceul Silvic, unul din simbolurile comunei, unitate de învățământ cu o vechime de peste 125 de ani. Lângă, avem un loc încărcat cu tot ce ne poate oferii natura, de la grâne până la fructele de pădure care se găsesc din belșug în zona noastră. Nu în ultimul rând, casa alegorică în care vizitatorul găsește atât tradițiile românești cât și cele ungurești specifice satelor comunei Gurghiu”, ne-a declarat László Levente, florarul comunei Gurghiu, cel care an de an se ocupă de amenajarea standului comunei Gurghiu.

Cuptorul cu bunătăți

Am remarcat la ediția din acest an lipsa atelierului de căocie, înlocuit cu un cuptor functional de pâine. „Dacă la edițiile trecute ale festivalului, standul Gurghiu era animat de un mic atelier unde vizitatorii puteau vedea pe viu cum se potcovește un cal, acesta a fost înlocuit de un cuptor în toată regula, funcționabil în cele două zile de festival, prilej pentru vizitatori să guste din minunatele preparate gătite la fața locului. Din considerentul de a reînvia tradiția preparării produselor de patiserie țărănești pe care oamenii le făceau acasă în cuptor, s-a făcut acest cuptor de la standul Gurghiu. Nu a fost deloc o investiție simplă, dar e una extrem de binevenită, prin intermediul căreia să arătăm vizitatorilor cum buncii noștri făceau în cuptor, dar mai ales ca oamenii să guste și să descopere gustul minunat al acestor produse. Nu am uitat de căocie, pentru anul viitor suntem în căutare a unei locații la stand care să fie integrată în cadrul ofertei comunei Gurghiu, dat fiind faptul că este parte componentă a tradițiilor comunei noastre”, a precizat László Levente.

Lumea copilăriei în miniatură

Încă de la intrare, lângă deja binecunoscutele opere de artă cioplite în piatră de meșteri din Glăjărie, am găsit și un mic colt al poveștilor, o mică lumea a piticilor în miniatură semnată Laszlo Noemi Gyopár.

„Am încercat să dau viață căsuței piticilor, cu tot ce are ea în jur. Am lucrat la acest platou în miniatură undeva la trei săptămâni, perioadă în care am încercat și sper că am și reușit să transpun într-un mod inedit o lume de basm, o lume închipuită de mine cu tot felul de personaje, locuri. Prima dată am construit căsuța, apoi moara, caleașca decorul apoi personajele, respectiv piticii. Este o lume în miniatură, o lume închipuită de mine având ca și sursă de inspirație poveștile”, ne-a declarat Laszlo Noemi Gyopár. Așchia se pare că nu sare departe de trunchi, talentul floral fiind moștenit de la tatăl său. „Întotdeauna, pentru Festivalul Văii Gurghiului nu ne gândim doar la adulți, mereu luăm în calcul și segmentul mai tânăr de vârstă, fapt pentru care toate aceste statuete, decorurile care sunt la casa alegorică Gurghiu, macheta făcută de fiica mea, au ca și adresabilitate copiii, astfel ca și ei să se poată bucura de cele două zile de festival. În momentul în care ei văd minunata lume a visurilor, a poveștilor pe care le-au citit sau auzit de la bunici și părinți, acești copii încep să se simtă bine. Asta este menirea noastră, a adulților, față de acești minunați copii”, a precizat László Levente.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE