Promisiunea lui Zelenski Stiri din vecinatatea Romaniei
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 144 Vizualizări

Promisiunea lui Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va readuce Crimeea, anexată de Rusia în 2014, sub controlul Ucrainei, ceea ce va restabili „legea şi ordinea mondială”.
La o conferinţă internaţională privind Crimeea, liderul de la Kiev a susţinut că recucerirea peninsulei ar reprezenta „cel mai mare pas împotriva războiului”.
„Totul a început cu Crimeea şi se va sfârşi în Crimeea”, a spus Zelenski în discursul de deschidere a summitului Platformei Crimeea, care urmăreşte refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi încetarea ocupaţiei ruse, nerecunoscute internaţional.
Făcând apel la victorie împotriva Rusiei, preşedintele ucrainean a arătat că „trebuie eliberată Crimeea de sub ocupaţie (…) Asta va fi reînvierea legii şi ordinii mondiale”.
Potrivit lui Zelenski, la summit au participat reprezentanţi a circa 60 de state şi organizaţii internaţionale, printre care 40 de preşedinţi şi prim-miniştri. Aproape toţi au luat parte la lucrări prin videoconferinţă, însă preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost prezent fizic şi le-a cerut liderilor din întreaga lume să nu închidă ochii în faţa agresiunii Rusiei.
Duda a susţinut că nu poate fi vorba de o reluare a relaţiilor normale cu Moscova. „Crimeea a fost, rămâne şi va fi o parte a Ucrainei, la fel cum Gdanskul face parte din Polonia, Nisa face parte din Franţa, Kolnul face parte din Germania şi Rotterdamul face parte din Olanda”, a insistat şeful statului polonez.
Reuters observă că Rusia nu dă niciun semn că ar intenţiona să renunţe la Crimeea, unde îşi are baza Flota militară rusă din Marea Neagră şi de unde se lansează rachete asupra unor ţinte ucrainene. Moscova a dezminţit că ar exista încălcări ale drepturilor omului în teritoriul anexat şi susţine că referendumul organizat după ocuparea Crimeei de către forţele ruse a dovedit că locuitorii doresc într-adevăr ca peninsula să aparţină Rusiei.
Referendumul respectiv nu a fost recunoscut de majoritatea ţărilor.
Zelenski a afirmat că Rusia a transformat Crimeea într-o „zonă de dezastru ecologic şi o platformă militară pentru agresiune”.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE