“Euforie pe ghete by Adina Ința” revine la Reghin în luna octombrie Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 321 Vizualizări

“Euforie pe ghete by Adina Ința” revine la Reghin în luna octombrie

Kangoo Club Reghin organizează sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 12.00, în Piațeta Libertății din municipiul Reghin, cea de a doua ediție a evenimentului “Euforie pe ghete by Adina Ința”. Evenimentul se va bucura de prezența unor împătimiți ai acestui sport, un trainer Kangoo Jumps international, 5 prezentatori Kangoo Jumps naționali, 13 instructori Kangoo Jumps internaționali alături de CEO Kangoo Jumps România, Kinga Sebestyén. Toți aceștia, alături Kangoo Club Reghin vă așteaptă în data de 8 octombrie la Reghin la o sărbătoare a mișcării generată de “Euforie pe ghete by Adina Ința”.

„Vino în Piațeta Libertății din Reghin (vis a vis de Lidl) și vei avea ocazia să încerci ghetele Kangoo Jumps, dar și să cunoști 20 de profesioniști kangoo jumps prezenți la eveniment. Ești practicant Kangoo Jumps și iubești atmosfera de la evenimentele noastre? Alătură-te evenimentului și îți promitem că vei avea parte de momente minunate pe ritmurile specifice acestui sport. Îți dorești propria pereche de ghete Kangoo Jumps? Vino la eveniment iar dacă participi de la început și stai până la final ai ocazia să câștigi una dintre cele două perechi oferite ca și premiu la eveniment, dar și alte multe, multe premii care te vor motiva să practici sport și după data de 8 octombrie”, a fost mesajul transmis de reprezentanții Kangoo Club Reghin.

Pe lângă buna dispoziție care o generează, kangoo jumps are și un scop terapeutic, aspect care trebuie luat în seamă de cei care vor să practice acest sport. „Un lucru foarte important este că acest sport pe ghete a fost conceput pentru reabilitare/ recuperare după diferite accidentări drept urmare nu te îngrijora dacă nu te-ai urcat niciodată pe ghete deoarece vei avea parte de coregrafii simple pe o muzică antrenantă și bonus vei primi informații de bază despre o nutriție în armonie cu tine și sănătatea ta, pliante cu rețete simple dar sănătoase, fructe, apă și multă voie bună”, au mai transmis reprezentanții Kangoo Club Reghin.

Participarea la evenimentul din data de 8 octombrie de la Reghin este condiționată de rezervarea ghetelor lucru care se poate face sunând la numărul de telefon 0745- 463.570 sau în limita ghetelor disponibile, la eveniment. Pentru o mai bună organizare și gestionare a evenimentului participanții sunt rugați să-și rezerve telefonic ghetele. Evenimentul “Euforie pe ghete by Adina Ința” este finanțat de Primăria și Consiliul Local Reghin, susținut de către Ardeal TV, Agerpres, Radio Son Reghin, Zi de Zi, Glasul Văilor, Kangoo Jumps România, Flozo, Nordenlor, Caesarion și Demoscopia.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE