<strong>BIENALA [arhitectura.6] poposește la Reghin</strong> Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 411 Vizualizări

BIENALA [arhitectura.6] poposește la Reghin

BIENALA [arhitectura.6], eveniment organizat de Ordinul Arhitecților din România (AOR) Filiala Sibiu-Vâlcea în parteneriat cu OAR Brașov-Covasna-Harghita și OAR  Mureș,  poposește în municipiul Reghin în perioada 1-8 decembrie, vernisajul fiind programat duminică, 4 decembrie, ora 15:00 în Piațeta Libertății din Reghin.

„[arhitectura.6] continuă seria edițiilor de Bienale teritoriale organizate în trecut, dezvoltând un format integrat pentru cele trei filiale teritoriale OAR. Formatul evenimentului propune îmbogățirea și consolidarea expoziției concurs de tip Bienală prin integrarea expoziției concurs într-o serie de evenimente menite să promoveze importanța arhitecturii și să consolideze rolul arhitectului în comunitate”, precizează organizatorii.

Reghinenii au posibilitatea timp de o săptămână să descopere cele mai bune proiecte de arhitectură realizate în ultimii doi ani aparținând arhitecților din județele Mureș, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Harghita și Covasna. De asemenea, publicul larg are posibilitatea să  cunoască aritecții și proiectele lor care fac obiectul arhitectura.6. În cadrul expoziției vor fi expuse cele 104 proiecte selectate în cadrul categoriilor ”Locuire”, ”Restaurare, reabilitare și intervenție pe fondul construit”, ”Dotări comunitare și de producție”, ”Spațiu public”, ”Arhitectură de interior și scenografie”, ”Design de obiect”, ”Proiecte de diplomă” și ”Proiecte de sertar”.

În jurul expoziției-concurs găzduită de Piațeta Libertății din Reghin, oganizatorii pregătesc și alte evenimente  unde sunt invitați actori din domeniu, dar și publicul larg care vor intra în dialog cu și despre arhitectură.

„Arhitecți, parteneri și colaboratori, reprezentanți ai comunităților profesionale conexe profesiei noastre vor expune și dezbate idei și soluții la provocările contemporane cu care ne confruntăm”, afirmă organizatorii.

Pe lângă expoziția proiectelor aflate în competiție în cadrul ediției din acest an găzduită de Piațeta Libertății în săptămâna 1 decembrie – 08 decembrie și vernisajul expoziție programat duminică, 4 decembrie, ora 15.00, în Piațeta Libertății din Reghin, organizatorii invite publicul larg la evenimete un Atelier de-a arhitectura pentru copii (miercuri, 07 decembrie, interval orar 15.00 – 17:00, Piața Petru Maior, numărul 32, birou Arhipeisaj Studio), Expoziția de fotografie de arhitectură (01 – 08 decembrie, Casa de Cultură “Eugen Nicoară”), Proiecție de Film UrbanEye, PUSH ( joi, 08 decembrie, ora 18.00, Casa de Cultură “Eugen Nicoară”), Tag the Flag – Vânătoare de comori arhitecturale (sâmbătă, 10 decembrie, ora 11.00, Centrul de Informare și Promovare Turistică  Reghin).

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE