Nicolae Bălcesu – un om al secolului al XIX-lea

30 noiembrie 2022

Statuia liderului pașoptist Nicolae Bălcescu a fost dezvelită marți, 29 decembrie, cu prilejul unei ceremonii care a fost organizată pe Bulevardul Cetății din Târgu Mureș, în fața Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale.

La eveniment a participat și istoricul mureșean Cornel Sigmirean, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române, care a dat citire unui text despre viața și personalitatea liderului pașoptist Nicolae Bălcescu.

”Nicolae Bălcescu a fost o personalitate complexă a istoriei. A scris peste o sută de articole și studii, a scris cărți, culegeri de documente,despre el s-au publicat cărți și sute de studii, localități și străzi, instituții de cultură îi poartă numele. A fost un mare cărturar, o figură mesianică, despre care George Călinescu spunea că „omul a fost mai mare decât opera”.

S-a născut 1819, la București, într-o familie de boieri, originară din Argeș, unde avea moșii, vii etc. A urmat școala la Colegiul Sf. Sava, cea mai importantă instituție de învățământ din Țara Românească, unde l-a avut profesor pe Aaron Florian, apoi a intrat în armată, ca juncăr. Avea doar 21 de ani și îi mărturisea lui Vasile Alecsandri, cu ocazia unei vizite la Iași, că este convins că „ne va ajuta Dumnezeu a ridica nația română la rangul ce i se cuvine printre celelalte neamuri ale lumi”. Ca urmare, s-a implicat din tinerețe în mai multe societăți secrete, cum a fost Frăția. Pentru participarea la o conjurație împotriva domnitorului Alexandru D. Ghica a fost condamnat la trei ani de închisoare, din care a executat doi ani. În închisoare s-a îmbolnăvit cu plămânii, o boală care i-a fos fatală. În 1846 a plecat la Paris, unde a cunoscut spiritul epocii, a luat contact cu opera romantismului european, mai ale cu opera și ideile italianului Mazzini, a citit, s-a documentat, lucrând la cartea „Românii supt Mihai-Voevod Viteazul”. În 1848 a participat la evenimentele revoluționare din capitala Franței. În primăvara și vara lui 1848 era la București, luând parte la revoluția română, fiind ales secretar al guvernului provizoriu. Dar, guvernul revoluționar nu a putut face față forțelor ostile, intervenției armatelor Turciei și ale Rusiei. Bălcescu a fost arestat, odată cu întreg guvernul, dar a reușit să evadeze și să se refugieze în Transilvania. În 2 iulie 1849 la Szeged, unde a semnat „proiectul de pacificare” româno-maghiar. Din Transilvania a plecat la Paris, la Londra, apoi din nou la Paris, unde a continuat munca la lucrarea sa fundamentală dedicată lui Mihai Viteazul, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții emigrației revoluționare europene, visând la o nouă revoluție. A susținut proiectul de confederare a Europei Centrale și de Sud-Est, care să-i cuprindă pe cehi, unguri, polonezi, pe români, pe slavii sudici. În 1852 sosea cu vaporul la Galați, cu speranța că va putea intra în țară să-și vadă mama bolnavă. Dar i s-a refuzat dreptul de a călca pe pământul patriei. A murit la Palermo, într-un hotel sinistru, la 33 de ani, fiind înmormântat în cimitirul comun al orașului. Toate încercările, de mai târziu, de identificare a osemintelor și de aducere a lor în țară au eșuat. Marele istoric francez, Jules Michelet, remarcându-i „spiritul practic și foarte luminos”, considera că Bălcescu ar fi putut deveni „marele istoric al țării sale și unul dintre conducătorii ei cei mai înțelepți”.

Nicolae Bălcescu a fost un om al secolului! A crezut în triumful principiului de naționalitate, militând pentru unirea românilor și emanciparea Principatelor de sub stăpânirea turcească și rusească; a dorit reformarea țării, prin renunțarea la privilegiile feudale și împroprietărirea clăcașilor, a țăranilor; a văzut în românii din Transilvania centrul proiectelor sale: „Eu cred că mijloacele noastre de lucrare, punctul de reazem, este în Transilvania; numai de acolo vom putea odată pune țările în picioare, printr-înșii chestia noastră se leagă cu a Europei, fără dânșii suntem izolați.”

Cu o asemnea conștiință, Nicolae Bălcescu a fost foarte afectat de evenimentele din Transilvania, pledând pentru împăcarea celor două națiuni. Așa cum se știe, în toamna anului 1848 între români și unguri a început un adevărat război civil, căruia i-au căzut victime zeci de mii de oameni. Sub comanda generalului polonez Iosif Bem, armata maghiară la sfârșitul anului 1848 și începutul anului 1849 a pus stăpânire pe întreaga Transilvanie, cu excepția zonei Munților Apuseni, apărată de armata condusă de Avram Iancu. Ofensiva maghiară a creat panică la Viena și îngrijorare la Sankt Petersburg, rușii temându-se de o mișcare poloneză în Galiția; generalul Bem și marturisea asemenea intenții. Ca urmare, Viena a cerut intrarea armatei ruse în Transilvania, care a tercut munții în 5 februarie 1849, dar a fost respinsă! După întâlnirea din mai 1849 dintre cei doi împărați, Franz Josif și Nicolae I, armata rusă a reintrat în Transilvania, cu forțe copleșitoare. Bălcescu era îngrijorat că Europa va asista la victoria tiraniilor, și s-a implicat într-o conciliere româno-ungară, convins că Ungaria are două căi de a ieși din situația în care se găsea: sau să fie aristocratică și monarhică și în legătură cu Austria, sau democratică și unită laolată cu românii. După mai multe discuții purtate de Bălcescu cu Kossuth s-a născut „Proiectul de pacificare” de la Szged, din 2/14 iulie, care cuprindea un șir de concesii făcute de guvernul ungar românilor, mai ales în ce privește folosira limbii române în Transilvania. Proiectul era însoțit și de un tratat privind constituirea unei legiuni române destinată să lupte împotriva Austriei și a Rusiei. Avram Iancu a considerat tardivă încercarea de a edifica o alianță româno-ungară și a anunțat că va rămâne neutru în confruntarea dintre armata maghiară și forțele militare ale Austriei și ale Rusiei. La 1/13 august 1849 armata ungară a capitulat la Șiria. Se scria ultima pagină a revoluției europene de la 1848-49. Dar, principiile liberalismului care au animat revoluțiile europene de la 1848 vor rămâne punctul de referință al întregii evoluții politice a Europei.

De aceea considerăm că ceremonia de astăzi se înscrie în ritualurile publice de consacrare a principiilor de dreptate, de libertate între oameni și popoare.

Cu aceste gânduri, ca istoric, exprim recunoștință edililor orașului pentru reașezarea bustului marelui Bălcescu, într-un loc special, pe Bulevard Cetății, un loc care inspiră liniște și pace între oameni, între membrii comunității municipiului Târgu Mureșul.”