Nocturne culturale la Teatrul Scena Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 322 Vizualizări

Nocturne culturale la Teatrul Scena

La împlinirea a 20 de ani de activitate a Teatrului Scena, un teatru de nişă care funcţionează în Cetatea Medievală din Târgu Mureş, regizorul şi actorul Liviu Pancu a iniţiat organizarea, în premieră în acest oraş, a unor „Nocturne culturale”, după modelul promovat de coregrafa Miriam Răducanu în Bucureşti, în anii ’80 ai secolului trecut.
„Primul şi cel mai mare pas pe care l-am făcut pentru următorii cinci ani sunt aceste nocturne. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că i-a dat sănătate şi a creat-o pe această minunată artistă, pe doamna Miriam Răducanu, căreia i-am fost student şi apoi asistent la Institutul de Artă Teatrală din Bucureşti, acum UNATC. I-am fost asistent la actorie şi la coregrafie şi am preluat practic foarte mult din experienţele domniei sale pe care le avea în domeniul artei. Făcea în vremea dinainte de ’89 acele nocturne cu Gigi Căciuleanu, cu Gheorghe Iancu, cu muzică, jazz, mişcare, recitare. Erau foarte frumoase lucrurile pe care ni le povestea, fiindcă nu le-am prins fizic. De aceea am pornit cu aceste nocturne. Miriam Răducanu pot să spun că este una dintre cele mai importante artiste în domeniul dansului şi coregrafiei, fiind cea care a revoluţionat dansul modern din România, deci am avut de la cine să învăţ”, a declarat, pentru Agerpres, regizorul Liviu Pancu.
În cadrul nocturnelor de la Teatrul Scena urmează să fie organizate spectacole de teatru în premieră, însă şi alte evenimente culturale, precum lansări de carte sau spectacole de dans.
„Acestea sunt nocturnele, încep la ora 21,00 şi o să încercăm, cel puţin din două în două săptămâni, să oferim câte o nocturnă de tipul ăsta. Nocturnele nu cuprind neapărat doar spectacole de teatru, asta am desprins din experienţa doamnei Miriam, pot să cuprindă şi conferinţe de presă, lansări de carte etc. Dorim să avem cel puţin un spectacol-premieră până în luna mai. La aniversarea de 20 de ani de Teatru Scena am avut deja o premieră, urmează premierele cu spectacolele de teatru şi producţia ce ne-am dori-o pe vară – ‘călătorim’ momentan între două titluri, pentru că încă nu ştim unde să ne înscriem legat de finanţări, fiindcă şi astea sunt foarte importante. Şi mai trebuie să vă spun că până la premiera respectivă vom mai avea şi Festivalul de Umor, pe care îl vom reactiva de la a unsprezecea ediţie”, a arătat Liviu Pancu.
Regizorul crede că viaţa de noapte dintr-un oraş şi calitatea activităţilor organizate pot fi un indiciu despre „sănătatea” unei aşezări.
„Poţi recunoaşte sănătatea oraşului astfel: dacă oamenii au adormit la ora 22.00 sau stau numai în faţa televizorului şi preferă să se singularizeze, să stea numai în carapacea lor, înseamnă că ceva, undeva, e adormit. Atâta vreme cât nu ai activitate, nu ai interacţiune, nu se trăieşte în comun, ci individual, acolo apar multe conflicte”, consideră Liviu Pancu.
Ca un bilanţ la 20 de ani de funcţionare, Liviu Pancu a spus că de numele Asociaţiei Teatrul Scena se leagă foarte multe premiere teatrale, organizarea de festivaluri medievale în ţară şi înfiinţarea primului ordin cavaleresc la Târgu Mureş, Ordinul Cavalerilor Lup.
De asemenea, cele mai mari realizări teatrale au fost producţiile de la Festivalului Sighişoara Medievală, care aveau în distribuţie şi câte 275 de actori, cum a fost „Merlin”, dar şi câteva tentative de intrare în Cartea Recordurilor, recorduri care nu au putut fi omologate din lipsă de fonduri.
Tentativele de intrare în Guiness Book au vizat cea mai mare spadă ornamentală confecţionată în cadrul unui festival medieval, Spada Titanilor sau Excalibur-ul Românesc, înaltă de 4,53 metri, confecţionată pentru Festivalul Sighişoara Medievală XXIII (2015), care a fost înfiptă într-o stâncă din Cetatea Medievală, cel mai mare steag cavaleresc din lume desfăşurat pe Turnul cu Ceas din Cetatea Sighişoarei, cu o lungime de peste 25 de metri, precum şi realizarea unui covrig rotund cu diametrul de 20 de metri.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE