Subvenții atractive pentru fermierii mureșeni Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1050 Vizualizări

Subvenții atractive pentru fermierii mureșeni

Deputatul social-democrat Dumitrița Gliga a participat joi, 23 februarie, la Sărmașu, la o întâlnire cu fermierii din zonă, având drept scop informarea acestora cu privire la fondurile europene disponibile în agricultură, în perioada 2023-2027.

La întâlnire au mai participat ec. Valer Botezan, primarul orașului Sărmașu, Nicolae Florin Pălăşan, subprefect al județului Mureș, Trombitás Jolán, viceprimar al orașului Sărmașu, Daniela Lupei, director al AFIR Mureș, Ovidiu Săvâșcă, director al APIA Mureș și Silvia Jude, șef serviciu al Direcției Agricolă Mureș.

”Au fost prezentate măsurile de sprijin prin APIA, cu subvenții cel puțin la fel de atractive pentru mediul zootehnic, scheme de sprijin pentru tinerii fermieri și noile scheme de intervenție și sprijin cuplat. Spre exemplu, se încurajează cultivarea sfeclei de zahăr, județul Mureș având în urmă cu câțiva ani aproximativ 3.000 de hectare cultivate. Se poate ajunge la o subvenție de până la 1.628 de euro/hectar, astfel: sprijinul cuplat poate ajunge până la 1.200 de euro/hectar (pentru o producție de minim 26,4 de tone/hectar), ajutor național tranzitoriu: 180 de euro/hectar, plata direct per suprafață: 96 de euro/hectar, plata redistributivă: 50,61 de euro/hectar, pentru tinerii fermieri: 46 de euro/hectar, practici benefice pentru mediu, aplicabile în teren arabil: 56,28 de euro/hectar. Prețul anunțat pe tona de sfeclă de noii proprietari ai fabricii de zahăr de la Luduș: 45 de euro”,a precizat Dumitrița Gliga, prin intermediul unei postări pe pagina proprie de Facebook.

În același text se mai menționează că prin AFIR ”vor fi finanțate proiecte de investiții în exploatațiile agricole, achiziții de utilaje, investiții în sectoarele de hamei sau struguri de masă, în sectorul de legume și cartofi; în floricultură, plante medicinale și aromatice; investiții în sectorul zootehnic și alte măsuri în sectorul agricol, ale căror ghiduri sunt în curs de elaborare.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE