Călin-Dinu Zamfirescu. Nu există o Viagra a abstinenței. Adicția e o luptă grea Interviu
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 340 Vizualizări

Călin-Dinu Zamfirescu. Nu există o Viagra a abstinenței. Adicția e o luptă grea

Un om conștient de adicția lui, știe că are o problemă pe care nu o poate rezolva singur. Și când spunem adicție, nu trebuie să ne rezumăm doar la consumul de alcool, droguri, etnobotanice, jocuri de noroc, pornografie, pentru că există o adicție a shopping-ului, o dependență de social-media, și chiar o dependență emoțională. Vinovăția și rușinea sunt două elemente importante care întrețin dependența blocând sau îngreunând primul pas care ajută în recuperare :să ceri ajutor. Mai multe detalii aflăm de la Călin-Dinu Zamfirescu, inspector superior în cadrul Direcției de Asistență Socială Mureș, coordonator Centrul de Recuperare din Adicții „Bastion” din Târgu Mureș.

Călin-Dinu Zamfirescu, ce este CRAB Bastion?

Este primul și singurul serviciu de stat, prin care oferim un program articulat de 4 terapii, activități și servicii complexe pentru codependenți. Pentru că boala dependenței nu are nici naționalitate și nici religie, programele de recuperare se fac, atât în limba română, cât și în limba maghiară. Consilierea spirituală este susținută de preoți din diferite culte prezente în oraș. Când vom primi un spațiu, vom avea grupuri de suport, terapeutice, grupuri pentru codependente separat pentru români și separat pentru maghiari, unde se va vorbi în limba maternă după caz, este foarte important să se înțeleagă tot ce i se transmite, cuvintele  ”umilință ” cu ”smerenie ” pot fi sinonime până la un punct, iar dependentul trebuie să înțeleagă tot ce i se spune.

Povestiți-mi, vă rog, un caz recent.

Societatea noastră de-abia e pregătită să citească ce postez în fiecare zi pe facebook. Suntem bolnavi, suntem în metastază, am uitat de omenie, am uitat ce înseamnă să întinzi o mână omului necăjit. Ieri, în jur de ora 16.00 am plecat de acasă și pe ora la 21.00 m-am întors. Am avut 25 de camarazi și cred că a fost pentru prima oară când am avut cinci camarazi noi, trei jucători, unul aflat în policonsum și o alcoolică, au venit pentru prima oară.

Ce înseamnă policonsum?

Mefedronă, metamfetamina, amfetamină, chetamină, marihuana, etnobotanice și în final, de un an și jumătate, alcool. E greu, înnebunești, nici nu vreau să știu ce stări a avut omul acela, stări de rău, foame, mahmureală, sevraj, are puțin peste 20 ani.

Un semn bun este că a venit singur. 80-90% dintre cei care vin aici și după aceea la grup sunt aduși de soție, de copiii, de părinți, de cineva drag. Atât de puternică este boala, e aproape imposibil să scoți pe cineva din zona de confort. În prima fază, aproape toți sunt împinși de cei dragi, care nu mai suportă, care îl roagă, imploră, care-l amenință. Zona asta în care consumul e compulsiv, psihologii o numesc zona de confort. De acolo e greu să-l extragi, deși este paradoxal, pentru că este o zonă de profund disconfort fiziologic, emoțional, spiritual, ești varză în perioada aceea, nu vezi nici o soluție, la modul real nu vezi nici o soluție, nu mai ai obiective personale, activități plăcute, nu mai ai răbdare, ești tot timpul iritat. Când nu consumi, intri într-o buclă absolut plină de întuneric și de sentimente negative. Ei bine, scoate pe cineva de acolo, spunându-i că poate să fie și bine. Serios?! 

Îmi puteți da o statistică?

Aseară după întâlnirea de grup, pe la ora 21:00 m-a sunat o doamnă, plângea la telefon. Are o căsnicie de 40 de ani, soțul tocmai s-a pensionat, ingineri amândoi, au un băiat de 40 de ani, căruia nici măcar nu-i trece prin cap să se oprească din consumul de alcool. Devine agresiv verbal când i se pomenește așa ceva. Situația dificilă în care ne aflăm noi, ca Centru, este ajutorarea, atât a dependenților, cât și a co-dependenților, aparținătorii care sunt influențați direct sau indirect de consumul compulsiv al dependentului. După studiile americanilor în ultimele decenii, fiecărui dependent îi revin 4,5 codependenți care suferă din cauza lui. După evaluările a doi psihiatri români recunoscuți în lupta pentru adicții, Gabriel Diaconu și Eugen Hriscu din București, sunt între 1,5 și 2 milioane de alcoolici în România. Dacă facem un calcul simplu și luăm statistica americanilor, jumătate din populația României este bolnavă.

Potrivit acestui calcul, câte centre de recuperare ar fi nevoie în țară?

Cel puțin vreo 40, în fiecare județ să fie câte unul. Și nu este niciunul. Portugalia are 180 de centre de recuperare, vă dau un exemplu. La noi sunt câteva centre private în în România care au cam căzut în cap în ultimii ani, dau exemplu Șura Mică din Sibiu, cel mai vechi și cel mai tare centru rezidențial. Recomandarea este ca dependentul să stea internat într-un centru 3-6 luni, dar câți oameni își permit acest lucru? După ce face un parcurs la centrul rezidențial, este aruncat din nou în societate și există un risc mare, pentru că la primul triller emoțional, omul poate recădea. Proiectul Bastion prevede un tratament ambulatoriu. Vii, pleci, de cinci ori pe săptămână. Îți faci terapia de o oră sau două și ai plecat acasă, în mediul tău. Când omul vine la mine, eu trebuie să-i fac anamneza primară și să înțeleg dacă e într-o situația gravă de consum, dacă este sau tocmai a ieșit dintr-un sevraj, atunci prima recomandare este internarea voluntar la o clinică de psihiatrie, să scoată din ele toxinele, pentru că altfel nu va înțelege nimic. După această curățire, recomandarea este să meargă pentru 2-3 luni într-un centru rezidențial, să simtă apartenența la comunitate care nu îl judecă. După ce iese de acolo, el încă nu este bine. . O dependență odată instalată, rămâne pentru tot restul vieții. Dacă vreodată vreun dependent spune că s-a vindecat, acela în mod sigur nu a făcut terapie, nu a înțeles ce i se întâmplă. Sunt multe boli tratate de medici și scapi de ele. De boala dependenței nu scapi, dar ești un dependent în recuperare. Abstinent.

De ce nu avem specialiști suficienți în domeniu?

Pentru că, rata de succes este infimă. Am văzut preoți conducători de centre care se laudă cu rata de succes în procent de  70-80%.. Să fim serioși. După 9 ani de zile în care sunt implicat în această problemă, pot să spun că reușita e de 10%. Boala e gravă și perversă. E o sinucidere melancolică, lentă, oamenii aceștia au pierdut noțiunile de bază despre iubire, iubirea față de Dumnezeu, iubirea față de aproapele, nu mai știu dacă e zi sau noapte, ce e bine și ce e rău, ce trebuie să facă și ce nu, nu se iubesc pe ei înșiși.

Ce carențe are sistemul nostru în recuperarea din adicții?

Pentru dependență există clinicile de psihiatrie care se ocupă exclusiv de sevraje, intoxicare etilică, supradozaj, sevraj, singurele tratate în clinicile de psihiatrie pentru dependenți. Asta ce înseamnă? Dopare cu benzodiazepine, perfuzii, cu diazepam și cu B-uri și fiecare medic cum hotărăște, în medie 1-3 săptămâni. Atâta prevede protocolul. Psihoterapie?! Zero. Nu există asistenți sociali care să vină să vorbească cu omul, să întrebe ce probleme ai, dacă ai loc de muncă, dacă ești căsătorit, dacă ai copii, dacă ai sobă cu lemne sau ești pe gaz, nimic. Conceptul Bastion spune în felul următor, lucruri extrem de simple, învățate în timp, 8 ani și nouă luni de voluntariat : nu există o viagra a abstinenței, nu există o pastilă a fericirii abstinenței. Și, atunci cum o tratăm? Nu un psiholog o tratează, nu un psihiatru, nu un psihoterapeut, nu consilierul de egal, nu grupurile de suport, nu preotul, ci toți împreună rezolvă depedența. Eu pot observa un sevraj, spre exemplu, și o sun pe dr. Andreea Sima-Comaniciu, medic psihiatru, voluntar la noi, dar atât, și fiecare se completează unul pe altul.

Care e situația consumului de droguri în școlile mureșene?

Nici nu-mi vine să vorbesc despre asta, crystal meth, speed, ice, Ketamină injectabilă, Amalia?! Ketamina e pentru cai, pentru numele lui Dumnezeu! și ei o iau la 16 ani! Ecstasy conține MDMA, poate fi fatal. La minori substanțele psihoactive sintetice dau dependență de la primele doze, consecințele fiind devastatoare. Aici e lupta grea. A venit o mână de patru politiceni de nimic, care au modifiat legea, propunând mărirea pedepselor pentru traficanții de droguri până la 15 ani. Dar au mărit pedepsele și pentru minori, fără să stabilească gramajul de la care începe. Bun. Dacă vrei să crești o generație de minori cu dosare penale, ce faci cu ei? În România sunt doar 4 penitenciare pentru minori. Câte centre de recuperare minori există în România? Zero! Nu zic că toți minorii consumă, dar consumă mult prea mulți. În toate liceele mureșene se consumă, în unele mai mult, în altele mai puțin, dar nu se spune. Vedeți și la toate festivalurile astea Electric Castle, Vibe, Maris, se anunță la știri intervențiile salvărilor în zeci de cazuri, dar nu se spune de ce, de la insolație?intoxicație alimentară? Toate substanțele sunt uluitor de toxice!

Care este soluția și unde vă pot găsi cei interesați?

Informare, prevenție și iubire. Trebuie să câștigi dependentul din fața ta, să-l faci să vorbească cu tine, să-l aduci printr-o relație terapeutică excepțională la împărtășire, la vulnerabilitate totală, să-i dai curajul de a vorbi și va vorbi dacă se va simți în siguranță. Avem voluntari foarte foarte calzi, și Cami, și Luci, și Reko, și Ana și Felicia, care nu sunt acolo să te pună la punct sau să te judece, ci să dăruiască.

În anul 2018, când am început să postez informări pe facebook, pe toate paginile județului nostru nu vedeam o postare legată de adicții, de recuperare, despre modelul Minnesota. Am început în Bastionul Dogarilor din Cetatea Medievală, iar de la sfârșitul lunii ianuarie ținem întâlnirile la Biserica Baptistă Harul. Sediul CRAB Bastion este pe strada Luduşului, nr.29 Oricine poate veni. Măcar să vadă dacă i se potrivește sau nu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE