INTERVIU. Tania Negovan a terminat Medicina ca șefă de promoție

Pentru a obține succesul trebuie să muncești. Să muncești mult și greu. Este un proces de durată, bazat pe persuasiune, curaj și răbdare. Tania Negovan este un exemplu remarcabil de reușită în viață, a terminat Facultatea de Medicină ca șefă de promoție cu media 9,41. Tânăra a fost susținută de profesori dedicați și părinții care au crescut-o frumos, iar sacrificiul lor a fost răsplătit.

Pentru început, să ne spui, te rog, câteva detalii despre tine și ce faci în viața de zi cu zi.

Mă numesc Negovan Tania, am 24 de ani și sunt proaspătă  absolventă a Facultății de Medicină din cadrul UMFST G.E Palade Târgu Mureș. În ultima vreme totul s-a rezumat la învățat, fie că a fost pentru facultate, pentru licență sau pentru rezidențiat. Încerc să echilibrez învățatul cu activități care mă pasionează sau mă relaxează, precum sportul, gătitul sau plimbările cu cățelul. Unele zile sunt mai bune ca altele, e ca un joc continuu de a stabili priorități și a le balansa cu viața de zi cu zi. Cred că mare parte dintre noi ne-am găsit, până în momentul de față,  un stil de a învață și un ritm propriu care ni se potrivește și încercăm să fim cât de echilibrați se poate.

Cum te simți ca șefă de promoție cu media 9,41?

Nu mă simt cu nimic mai diferit, acum, că sunt șefa de promoție. Nu m-am văzut niciodată în această poziție și nu am făcut din asta un scop pe care l-am urmat. Am muncit și am învățat cât de mult am putut la momentul dat, ceea ce sunt sigură că am făcut cu toții. Am învățat în acești 6 ani de studenție, că o parte importantă a rezultatelor noastre sunt norocul, intuiția sau pur și simplu cum te-ai trezit dimineață.  Sunt foarte recunoscătoare pentru această distincție, în parte pentru că o consider o răsplată  a muncii din acești ani, dar în principal pentru că sper că  am reușit să reprezint studentul la medicină în toată complexitatea lui, cu laturi bune, dar și mai rele.

De ce ai ales să urmezi Facultatea de Medicină?

Am ales să urmez Facultatea de Medicină în primul rând pentru că am studiat la un profil de biochimie în timpul liceului și mi s-a părut cel mai firesc și natural parcurs. Am avut emoții în privința alegerii, deoarece implică o responsabilitate și o disciplină neprevăzut de mari. Nu am fost sigură și am avut dubii la început, dar am învățat rapid că sunt normale, că poate fiecare dintre noi le-a avut la un moment dat și că suntem capabili să le depășim și să dăm ce avem noi mai bun. Acum, 6 ani mai târziu, pot să spun cu încredere că nu m-aș fi văzut făcând altceva și că sunt mulțumită și împăcată cu alegerea făcută, iar asta cred că este cel mai important lucru la finalul drumului prin facultate.

Cum au fost anii de studenție?

Anii de studenție au fost tumultuoși. Numitorul comun în toți acești ani a fost învățatul, stresul și sesiunile care păreau că nu se mai termină. Am reușit, însă, să strecor printre ele multe alte activități, fie de natură academică, fie personală. Suntem norocoși că Universitatea ne-a pus la dispoziție o mulțime de oportunități, de la conferințe, la schimburi de experiență în alte centre din țară, la programe de studiu și practică de specialitate în străinătate. Eu am profitat la maxim de toate și îi recomand oricărui student să facă la fel. Cât despre viața personală și timp liber, am să susțin mereu cu tărie, că în ciuda credinței generale, există timp pentru toate: pentru hobby-uri, pentru călătorii, pentru distracție și chiar și pentru relaxare.

Ce dorești să faci mai departe?

Pe cât de des am fost întrebată acest lucru în ultimul an, ar trebui ca în acest punct să am un răspuns clar, dar tot ce pot să spun deocamdată este că depinde. Am multe opțiuni și aștept să văd ce rezervă viitorul sau care îmi va fi instinctul în momentul când v-a trebui să aleg. În principiu aș alege o specializare clinică precum cardiologie, gastroenterologie, pneumologie sau oftalmologie care implică și o parte de chirurgie. Chiar și medicină de familie e o opțiune, pentru că presupune câte puțin din toate. Sunt flexibilă în privința asta și o să încerc ca, indiferent ce voi alege, să o fac cu cât mai multe dedicare. Sunt de părere că ce e al tău e pus deoparte și sunt nerăbdătoare să văd care va fi acel domeniu.

Care sunt persoanele care te-au motivat și te-au susținut?

Evident că principalii susțînători au fost părinții, fără de care nici nu cred că aș fi avut curajul să aleg această carieră. M-am bucurat de încrederea lor deplină de la bun început și de răbdarea și blândețea cu care mi-au ascultat fiecare supărare, neliniște, nemulțumire și cu care m-au ajutat să trec prin cele mai stresante perioade din viață mea. Ei au fost mereu unicul meu model in viață și vor rămâne mereu.

Ce profesori ți-au fost dragi și trebuie să le mulțumești?

Am avut norocul să întâlnesc încă din anul întâi profesori care mi-au stârnit pofta de a învăța și datorită cărora am mers cu drag și inima deschisă la fiecare lucrare practică de anatomie. Aceștia sunt domnii doctori Șipoș Remus și Ivănescu Adrian, cărora le mulțumesc pentru fiecare lecție de anatomie și de viață și pentru căldura cu care ni le-au oferit. Doamna doctor Decean Luminița ne-a împărtășit de fiecare dată un zâmbet și un gând bun, iar de aceea îmi este una dintre cele mai dragi cadre didactice. Din cauza pandemiei, nu am avut ocazia să întâlnim în persoană sau să interacționăm cu foarte mulți din cei care ne-au predat. Printre cei pe care am avut onoarea să îi întâlnesc au fost domnul doctor Molnar Claudiu și domnul doctor Puscasiu Lucian, care ne-au arătat ce înseamnă să fii un profesionist desăvârșit, dar mai ales un om adevărat.

Ce te-ar face atât de fericită în acest moment încât ai vrea să stea timpul în loc?

Deși îmi este greu să mă despart de experiența minunată, care a fost studenția și aș relua-o cu drag cu tot ceea ce a presupus ea, încerc să nu las amintirile și nostalgia să îmi pună piedici în a merge mai departe. Nu îmi doresc să țîn timpul în loc și încerc să mă gândesc cu optimism și încredere la ce rezervă viitorul. Sunt genul de om care se agață de trecut și se alimentează cu amintiri, dar încerc de data asta să extrag doar învățăturile și ce e mai bun din această experiență și să merg cu ele înainte. Ce m-ar face cel mai fericită în acest moment ar fi să mai am măcar o clipă în care să îi mai pot spune tatălui meu „mulțumesc!” și „ te iubesc!”