INTERVIU cu Andrei Pițu, chitaristul cu peste 60 de premii I

16 septembrie 2023

Andrei Pițu este un tânăr muzician în vârstă de 18 ani, elev al Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, dedicându-se în totalitate muzicii și studiind chitara de 9 ani. Târgu Mureșul a avut ocazia de a se întâlni cu Andrei atât în cadrul Festivalului Internațional de Chitară „Harmonia Cordis” – unde a câștigat premiul categoriei C -, cât și cu prilejul vernisajului expoziției de artă bizantină a artistului Mircea Albu, unde tânărul a impresionat publicul cu talentul și dedicarea sa. Discutând cu elevul și profesorul său, Ștefan Trifan din cadrul Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, am aflat despre amalgamul de premii obținute în diferite județe, despre experiența sa de viață în ceea ce privește muzica și despre planurile sale de viitor.

Reporter: Ce premii ai câștigat până în prezent?

Andrei Pițu: La Cluj am câștigat premiul I la categoria a V-a. Apoi, la Suceava, la „Lira de Aur” – tot premiul I. Înainte de vernisajul domnului Mircea Albu, a avut loc Festivalul Internațional de Chitară „Transilvania”, organizat de domnul profesor Ștefan Trifan, unde am participat și am câștigat trofeul. La fel, premiul I la alte ediții ale aceluiași festival.

Ștefan Trifan: A câștigat multe premii I cam la toate concursurile din România. Andrei are peste 60 de premii obținute de-a lungul timpului, în ultimii 7-8 ani.

Rep.: Cum reușești să „jonglezi” între școală, timp liber, hobby-uri?

A.P.: E vorba de ales – ales între școală, hobby-uri și așa mai departe. Studiez și alte lucruri, dar nu mă ocup la fel de mult de ele, pe cât mă ocup de chitară. Nu am foarte mult timp pentru hobby-uri; totuși, cânt la chitară electrică, joc șah și citesc.

Ș.T.: Având în vedere că este un liceu de muzică, se presupune că principala specialitate și preocupare trebuie să fie chitara. E multă muncă și puținul timp pe care îl are, de multe ori, îl folosește pentru a se odihni.

Rep.: Când ți-ai dat seama că vrei să cânți? Și, în special, că vrei să cânți la chitară?

A.P.: E greu de spus exact momentul, dar cred că după un an după ce l-am cunoscut pe domnul profesor, după festivalul din Plevna, din 2018.

Rep.: De unde îți vine motivația constantă de a repeta, de a studia chitară?

A.P.: Nu e vorba de motivație, pentru că sunt foarte multe momente în care nu mă simt motivat, dar este o responsabilitate, asta am ales. Mă motivează, totuși, momentele ca cel de săptămâna trecută de la Cluj, de exemplu, sau ca cel de la „Harmonia Cordis”, dar e vorba de disciplină.

Ș.T.: Și organizare. Devine o rutină. La un moment dat devine un mod de viață, deci nu e vorba doar de motivație. A avut momente când a fost lipsit de motivație și era cât pe ce să renunțe; chiar s-a lăsat vreo două luni, după care s-a hotărât să revină. Nu este ușor pentru că e multă muncă și este o muncă repetitivă, stereotipă, care nu este foarte interesantă când o practici, nu e entuziasmantă. Rezultatele vin mult mai târziu decât munca; ele nu sunt pe termen scurt. Dar, cu disciplină și organizare, a reușit până acum să-și mențină motivația.

Rep.: Cum te-a influențat domnul profesor?

A.P.: Numai în bine, din orice punct de vedere – muzical, tehnic. Mi-e al treilea părinte.

Rep.: Cât de mult te susțin părinții tăi?

A.P.: Cu tot ce pot. Ei m-au ajutat să-mi iau chitară, ei m-au ajutat să fac orele cu domnul profesor. O bună perioadă de timp, până acum 4 ani, ei mă însoțeau la festivaluri și concursuri. Acum sunt puțin mai autonom.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

A.P.: După ce termin liceu, vreau să plec în Germania la facultate.

Ș.T.: Mi-aș dori ca Andrei să se întoarcă, să nu rămână prin Germania, pentru că asta este o mare tentație a tinerilor: se duc să studieze în străinătate, își întemeiază o familie, cunosc o fată sau un băiat, dar există șanse ca locul în care ajung să le ofere mai multe oportunități decât ar putea găsi aici și atunci să le fie greu să mai revină, mai ales că ei, plecând, se rup de lumea de aici în care ar vrea să se întoarcă. Mi-aș dori să nu rămână de tot acolo, cu toate că, indiferent care va fi decizia lui, eu îl voi susține. Ar fi frumos ca tinerii, cum e Andrei, să se întoarcă acasă și lucrurile pe care le știu și pe care le-au învățat să le poată împărtăși și altora.

Rep.: Cum am putea crea astfel de oportunități în țară, după părerea dumneavoastră?

Ș.T.: Chitara nefiind instrument de orchestră, tinerii chitariști nu au foarte multe oportunități de a se angaja în alt loc decât într-o școală. Ei vor fi profesori, în primul rând. Iar ca România să îi țină aici, ar trebui ca salariile profesorilor să fie măcar decente, să poată să-i stimuleze să rămână, pentru că e greu pentru ei să înceapă viața de la zero cu un salariu atât de mic, având atâtea alte posibilități în altă parte. E greu să-i convingi să rămână numai din patriotism. Adică, ei pot rămâne patrioți, dar în altă parte, nu acasă. Deci ar trebui ca statul să facă ceva, pentru că părinții îl susțin – toată lumea îl susține -, dar, altfel, tinerii sunt nevoiți să se apuce de altceva, să-și schimbe domeniul, să se apuce de altfel de muzică mai comercială sau să plece.