Ana-Maria Gajdo, model Cardinalia la 50 de ani Interviu
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 695 Vizualizări

Ana-Maria Gajdo, model Cardinalia la 50 de ani

foto  Andrei Mihnea Răileanu

Adina Cotiga, owner Cardinalia Models, consideră că a fi o femeie frumoasă, în ziua de astăzi, înseamnă a gândi dincolo de tiparele unui model clasic cu măsurile bine știute. Cardinalia aduce o nouă direcție și multă motivație pentru femeile splendide ale României, care deja și-au dovedit valoarea în multiple domenii și au adus o contribuție importantă societății.

 Pe data de 22 Septembrie, Palatul Noblesse din București a găzduit un Fashion show inedit. 22 de Modele cu vârsta 35+ înscrise la prima ediție au făcut două defilări, dovedind că femeile sunt fenomenale și împlinite. Printre ele, fosta noastră colegă de presă Ana-Maria Gajdo, care ne-a dezvăluit într-un scurt interviu câteva detalii despre cum se simte ca și model la vârsta de 50 de ani.

Pentru început, să ne spui câteva cuvinte despre tine.

Sunt Ana-Maria Gajdo și sunt model Cardinalia ! Este cea mai nouă „definiție” a mea. Locuiesc în orașul acesta din 2004 și aici este, acum, acasă. Sunt născută în București, pe 14 august 1973. Acolo am locuit până la 22 de ani, acolo am studiat și m-am format, până la urmă. Am absolvit Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”. Imediat după absolvire, am locuit și lucrat o vreme bună în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Acolo s-a născut fiul meu.

În Târgu-Mureș ne-am mutat în 2004. Am lucrat prima oară la Televiziunea Târgu-Mureș (TTM) ca reporter, editor, producător, deși eram oarecum străină de presă. Apoi am lucrat în redacția Antena 1 Târgu-Mureș, pentru Știi TV, 24 Ore Mureșene, Adevărul, am colaborat cu Revista Sinteza. În acest timp m-am ocupat de continuarea studiilor: Master în Istorie – Construcție Europeană, Cultură și Elite la Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureș (azi Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș) și după aceea Doctorat în Istoria Europei la Universitatea Sapienza din Roma, Italia. Odată cu acesta mi-am schimbat și ocupația și am devenit cercetător în științe politice. În prezent sunt autor pentru Monitorul Apărării și Securității. Din 2017 lucrez de acasă și asta îmi permite să îmi organizez programul în așa fel încât să mă pot ocupa de toate lucrurile pe care îmi doresc să le fac.

foto Dragoș Constantin

Cum a fost experiența ta la Cardinalia?

Experiența Cardinalia este incredibilă! Este un proiect, o comunitate, un vis devenit realitate! Cardinalia este un proiect gândit și pus în practică de o femeie remarcabilă, Adina Cotigă. Ea a selectat 21 de femei românce cu vârste peste 35 de ani care au povești de viață extraordinare. „Models in Life and on Catwalk” a fost ceea ce ne-a adus împreună. Nu suntem modele clasice, nu au fost baremuri de greutate, înălțime, nu! Împreună cu Adina am fost 22 de modele de diferite profesii (medici, avocați  – sau avocate! -, antreprenori, manageri, experți în vânzări, resurse umane, profesori universitari, jurnaliști etc.) care am defilat într-un Fashion Show unic. Regine pentru o zi! Comunitatea Cardinalia crește, tot mai multe femei vor să se alăture proiectului și, poate de aceea, suntem extrem de mândre să fim prima promoție de modele Cardinalia!

Ce ai simțit pe scenă?

Emoții imense! Bucurie pentru că în sală s-a aflat și Alex, fiul meu, susținătorul meu în orice proiect. De altfel, sunt o femeie norocoasă sau binecuvântată, acasă am avut mereu doi susținători indiferent de ceea ce mi-am dorit să fac! În cele două zile petrecute la București cu celelalte modele am legat prietenii cum numai femeile inteligente și frumoase la suflet știu să lege. Pe 22 septembrie la Palatul Nobless din București acest proiect a scris istorie. Am rupt bariere și stereotipuri. Femeia este frumoasă și trebuie celebrată la orice vârstă! Am defilat pe podium sub îndrumarea Adinei și a unui om etalon în moda românească, Claudiu Pavelin Gălățescu, cel care s-a alăturat proiectului și, de altfel, director artistic al evenimentului. Iar de prezentarea noastră, a evenimentului s-a ocupat Octavia Geamănu, o femeie extrem de frumoasă și carismatică!

Ce rochii ai purtat?

Una din rochii, cea albă, Feminty Dress, este semnată Alex Delora, o faimoasă dansatoare și profesoară de dans din Ucraina. Cealaltă rochie, de seară (fabuloasă!) este semnată de o doamnă designer din România, Mary Sten.

Ce a presupus pregătirea astfel încât să ajungi model?

Pregătirea mea pentru a fi model a durat 50 de ani. Nu m-am gândit până acum că aș putea defila pe un podium deși întotdeauna am admirat femeile frumoase care făceau acest lucru! Poate vi se pare bizar, dar acest proiect este în primul rând despre personalitatea femeilor, apoi despre cum arată ele. Este vorba despre curaj, a crede și a lupta pentru visurile mele. Despre încredere în sine, despre a avea grijă de mine, a face sport și a dansa, a mă hrăni corect, a trăi frumos și cu inima deschisă. Despre influența pe care o au prietenele mele, multe dintre ele mult mai tinere. Învăț de la ele. Nu aș vrea să omit pe nimeni din lista lungă de prietene așa că nu o să le nominalizez neapărat. Apoi am avut un  exemplu acasă. Chiar dacă prefer hainele comode, încălțămintea sport, eu am o mamă care era mereu admirată pentru frumusețea și eleganța ei.

foto Dragoș Constantin

Ce apreciezi cel mai mult la a fi femeie?

Recunosc că nu înțeleg pe deplin întrebarea aceasta…Femeia este o minune așa cum fiecare om este! Apreciez femeile care luptă pentru ceea ce își doresc fără a uita să fie femei. Și apreciez femeile care prin exemplul lor sau în orice alt mod ajută alte femei să devină mai puternice.

Cum simți feminitatea la vârsta ta?

Eu cred că feminitatea este o stare de spirit și un fel de a fi și a trăi și nu are nimic de-a face cu vârsta. Este adevărat că în ultimii ani m-am simțit cel mai bine eu cu mine, din foarte multe puncte de vedere.

Ce alte pasiuni ai?

Fitness, dans, să învăț limbi străine, să citesc cărți care de multe ori încă nu au ajuns la noi, să ascult muzică.

Ai un parfum preferat?

Sigur, am. Parfumul unei femei este o chestiune atât de intimă… Dar îți spun. Am mai multe parfumuri preferate, pe care le folosesc în funcție de cum mă simt în ziua aceea, de anotimp, ora din zi etc. Pleasures by Estee Lauder, Trussardi Donna Pink Marina, Lira – Casamorati, Shalimar -Guerlain, pentru că de mică auzisem povestea doamnelor din București care îl foloseau, Carner Barcelona Bo-Bo și mai ales Kirke – Tiziana Terenzi. Și tot mai sunt…

Care ar fi noile rutine adoptate și vechile obiceiuri la care ai renunțat după ce ai împlinit 40 de ani?

Am reînceput să fac mișcare, serios, în urma cu vreo 6 – 7 ani. Merg la sală de patru ori pe săptămână. Și dansez cel puțin o dată, de două ori pe săptămână, în Cluj -Napoca sau online, cu profesori din alte țări. Nu țin diete, dar caut să mănânc corect și în porții echilibrate.

foto Dragoș Constantin

Ce crezi că duce la erodarea stimei de sine și cum putem să ne recâștigăm încrederea în noi?

Eu consider că a renunța la visuri e o greșeală. A te compara cu alții este o greșeală. Noi suntem educați de mici că trebuie să avem succes, că suntem într-o competiție cu alții mereu. Noi asta le urăm copiilor la fiecare început de an școlar. succes! Unii vor avea, alții nu. Nu suntem educați să vrem să fim fericiți, împăcați, armonioși. Mai cred că a renunța la cine ești cu adevărat doar pentru a fi pe placul altora este o greșeală. A nu începe să faci lucrurile pe care le dorești doar pentru că îți e teamă de eșec, de judecata altora te va face extrem de nefericit.

Încrederea în sine se reînvață, până la urmă. Este atât de simplu. Uite: o rochie frumoasă, o pereche de pantofi, o adiere de parfum, o ținută dreaptă pe stradă, un  surâs îți poate schimba starea. Și pe a celor din jur. Bucuria mea și încrederea că fac bine ceea ce fac vin din felul în care oamenii reacționează la ceea ce împărtășesc cu ei, fie că este vorba de o poză, câteva secunde de dans, un gând. Vă mulțumesc!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE